De curând, la Editura Limes a apărut volumul de poeme “Edenul din doamna” de Aurel Udeanu, colecţia “Metamorfoze”, cu o prefaţă de Radu Aldulescu.
În prefaţa cărţii, prozatorul Radu Aldulescu scrie: “Edenul din doamna” al lui Aurel Udeanu continuă, dezvoltă şi ramifică, adăugindu-i componente noi, răspunsul-temă al precedentului său volum- “Femeia din creierul fiecăruia”, Editura Brumar, 2008. Riscul pe care şi-l asumă autorul e maxim, dată fiind uzura la care se pretează tema şi locurile comune ale tipurilor de expresivitate care pândesc la tot pasul, dar câştigul e pe măsura riscului. Aurel Udeanu face poezie din introspecţia şi contemplarea propriilor stări de spirit, invadând cotidianul banal, care se răsuceşte subtil prizând senzaţionalul poetic prin personajul central al lumii propuse: femeia cu trupul şi sexul ei în primul rând, cu întreaga gestică şi panoplie de ticuri, tabieturi şi replici, ce decurg din respectivul trup şi sex.”
Aurel Udeanu s-a născut la 15 ianuarie 1965, în comuna Uda, judeţul Argeş. A absolvit Şcoala Normală “Carol I” din Câmpulung Muscel şi în prezent locuieşte în Târgovişte, fiind învăţător la Şcoala “I.Al. Brătescu-Voineşti”. A frecventat cenaclurile “Liviu Rebreanu” din Piteşti, “Numele poetului” şi “Euridice” din Bucureşti. A publicat poezie în diferite reviste literare din ţară: “Luceafărul”, “Argeş”, “Caiete Vladimir Streinu”, “Poesis” etc. În anul 2005 i-a apărut volumul de proză “Când Dumnezeu Se exilează-n tine”, iar în 2008 volumul de poezie “femeia din creierul fiecăruia”, ambele la Editura Brumar.