De curând, la Editura Cartea Românească a apărut volumul “Cu faţa la perete” de Livius Ciocârlie, colecţia “Hors Collection”.
În “Cu faţa la perete”, Livius Ciocarlie îşi (re)citeste şi (re)scrie propria biografie cu aceeaşi acuitate rafinată dintotdeauna, dar cu o cruzime sporită şi cu un fel de luciditate ultimativă a mărturisirii. „Omul suprafeţelor” ce se pretinde a fi se întâlneşte, în scris, cu Bernardo Soares, heteronimul lui Fernando Pessoa, îşi reexaminează la sânge retractilităţile, inaderenţele, naivităţile, insuficienţele şi, pornind de la propria experienţă – de viaţă, de lectură, de scris… −, supune tuturor întrebărilor posibile condiţia omului modern. Autenticitatea scrisului sau nu e, s-ar zice, altceva decât arta de a-şi pune în scenă, cu extremă fineţe, o onestitate împinsă până la extrem.
„Cu faţa la perete este cronica unei descoperiri tardive. Când, cu ani în urmă, l-am descoperit pe Bernardo Soares, nu mi-a spus prea mult. Reîntâlnindu-l, tot pe cale livrescă, mi-am zis: Măi! Omul ăsta îmi aduce aminte de cineva. Căutând bine-bine, am găsit: sunt eu. Nu semănăm noi chiar în toate, dar asta nu schimbă mare lucru. Nici cu mine însumi nu semăn leit.” , scrie autorul despre acest volum nou.
„Avem în cazul miilor de pagini aparţinând genului datorate lui Ciocârlie unul dintre cele mai întinse jurnale de existenţă (cum le-a numit M. Zamfir) şi, în orice caz, unul dintre cele mai valoroase literar din întreaga noastră literatură.”, scrie Nicolae Manolescu pe coperta volumului.
