De curând, scriitorului Bogdan Suceavă i-a apărut a doua ediţie a romanului “Venea din timpul diez”, Editura Polirom, colecţia Fiction Ltd., un roman care a fost deja tradus în limbile maghiară şi bulgară şi este în curs de traducere în engleză. Despre traseul acestui roman, de la începutul scrierii sale şi până în momentul prezent, Bogdan Suceavă îi dezvăluie mai multe amănunte Andrei Rotaru, într-un interviu în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro.
Care au fost premisele de la care a pornit construirea acestui roman, adevărurile biografiste, realiste, motivele care v-au apropiat de această temă a post-decembrismului?
La începutul anilor nouăzeci eram student la Universitatea Bucureşti şi am văzut zi de zi fenomentul Pieţii Universităţii, manifestaţiile din Piaţa Victoriei, primele mineriade, apariţia Ligii Studenţilor şi a altor mişcări studenţeşti cu interese axate pe problematică religioasă ori politică. Au fost zile când trăiam intens, când mi se părea că fiecare moment exprimat printr-o tensiune materializată prin mişcări de stradă poate aduce schimbări politice menite să amplifice incertitudinile şi vulnerabilitatea lumii bucureştene. Nu cred că spun ceva nou… Sunt percepţii similare cu ale altor bucureşteni din vremea aceea. Mi-am dorit să redau în text acea stare de pereptuă tensiune. Ritmul alert al romanului, alegerea naratorului, ideile cărţii, toate sintetizează România acelei prime perioade a tranziţiei, impactul asupra imaginarului comun a acelei stări de incertitudine.
Volumul acesta a beneficiat de numeroase traduceri: în maghiară, bulgară şi, recent, în engleză. Cât de interesaţi sunt cei din afară de o altă manieră de a prezenta tranziţia românească, cu umor şi nu cu încrâncenare? Există o prejudecată faţă de est-europenii martori ai comunismului, care atunci când scriu despre perioada de tranziţie, ar trebui să o facă victimizându-se?
Aveţi dreptate, cred că asta şi-ar dori cititorul dintr-o altă cultură să vadă din partea noastră. Simt că se aşteaptă sinteze eficiente ale unor experienţe directe, că de câte ori folosim umorul de situaţie în film sau literatură avem şanse să comunicăm ceea ce ne propunem. Avem nevoie de glume care să nu se bazeze pe aspecte locale, ci pe situaţii traductibile, care în mâna unor buni traducători ar putea trece bine la traducere. Excesele est-europene sunt situaţii traductibile, cel puţin în spaţiul cultural al Estului, dar trezesc interes şi pentru un segment al publicului nord-american. Nu cred că ar trebui să avem vreo ezitare să scriem pe un astfel de ton. Aşa îmi explic binemeritatul succes pe care Simeon liftnicul, romanul dlui Petru Cimpoeşu, l-a avut în Cehia.
Volumul acesta a avut parte de lansări în 8 dintre cele mai mari oraşe ale ţării. Fiind vorba de un roman ce înfăţişează cu sarcasm scufundarea în propriul abis al României de după `89, cum au reacţionat tinerii, la o mărturie ficţionalizată a istoriei?
Mă interesează enorm părerea tinerilor despre Venea din timpul diez, şi principala mea motivaţie, atunci când am dat curs invitaţiei Editurii Polirom de a face acest turneu de prezentare, a fost de a întâlni tinerii cititori. Mi-aş dori ca ei să afle despre comedia aceasta şi pe ei să-i amuze Venea din timpul diez. Am avut ocazia să întâlnesc studenţi care au discutat acest volum la cursurile lor de master şi părerea lor m-a interesat cel mai mult. Aştept cu mult interes să aud părerile lor. Recent am realizat pentru www.liternet.ro un interviu cu Beatrice Lapadat, care este studentă în anul III la Facultatea de Litere din Bucureşti, şi interviul acela include întrebări excelente, foarte pertinente şi bine informate.
Miza acestei cărţi nu era la îndemâna oricărui scriitor. După apariţia ei, Mircea Pricăjan a scris, de exemplu, în revista “Lumi virtuale” (nr. 5, 2005) că “Venea din timpul diez” va rămâne în istoria literaturii române ca un roman emblematic pentru societatea postrevoluţionară, ca romanul care a reuşit să surprindă cu mare artă, într-o formă nouă, metehnele ei cele mai crase”. Pentru cei ce văd doar produsul final, impecabil, cartea în forma ei actuală, – care au fost cele mai dificile momente ale scrierii acestui volum?
A fost dificil de identificat tonul cărţii, cel pe care l-am încercat prima dată în nuvela intitulată Să auzi forma unei tobe (apărută în volumul Imperiul generalilor târzii şi alte istorii, Editura Dacia, 2002, şi recent tradusă în engleză de Jean Harris în Absinthe, New European Writing, în numărul de primăvară 2010). A fost uşor de scris capitolul unu, într-un moment de maximă tensiune şi deopotrivă de inspiraţie, în martie 2002. A fost greu de scris capitolul 21, cel al “martirizării” lui Vespasian Moisa. Unele pasaje de dialog au avut nevoie de stilizare şi elaborare (mi le citeam cu glas tare, ca să mă conving că se aud bine). A fost o plăcere să scriu cartea asta, chiar dacă ea e născută din multă nelinişte, incertitudine şi tensiune.
Credeţi că aţi fi putut scrie acest roman în ţară, în apropierea tuturor evenimentelor şi culturii scăpate din frâie a acelor ani post-decembrişti?
Cred că în ţară aş fi făcut toate greşelile de logică pe care în carte le-am transformat în gaguri şi poante. Nu cred că aş fi fost lucid sau imun. Cred că sunt vinovat de toate hibele culturale ale lumii româneşti şi pot scrie cu oarecare competenţă despre ele pentru că le cunosc dinlăuntru.
Dacă ar fi să identificaţi tema ieşirii din comunism şi în alte literaturi, cât de mult se aseamănă sub acest aspect literatura română cu a altor literaturi est-europene, ce o diferenţiază ca modalitate de tratare a tranziţiei?
Mă întreb dacă excesele şi exagerările din anii nouăzeci, oricât de multă suferinţă ne-ar fi produs, nu sunt o mină de aur deopotrivă pentru istoric ca şi pentru scriitor sau realizatorul de film. Cred că vorbim despre un nou posibil obsedant deceniu, care ar putea să ne ofere material de lucru şi teme pentru mulţi ani. Între multe alte bizarerii şi excese cu consecinţe tragice (precum revoluţia sângeroasă sau mineriadele), România a cunoscut şi o perioadă când a funcţionat fără constituţie şi, din punct de vedere logic, un asemenea şoc s-a retransmis în toate straturile societăţii. Ar trebui să ne propunem să înţelegem cu luciditate consecinţele acestor fenomene şi ceea ce ele ne-au adus, şi la două decenii distanţă. Prin asta cred că avem ceva diferit de spus altor culturi, aşa cum Milan Kundera are atât de multe de spus despre momentul 1968 în Cehoslovacia.
Abordarea comunismului şi post-comunismului în literatură sunt subiecte care, chiar ficţionalizate, pot aduce publicul tânăr mai aproape de acele perioade din istoria unui popor, îi pot trezi interesul. Ar trebui autorul să fie responsabil din punct de vedere “civic” de crearea unei astfel de prietenii între publicul tânăr şi istorie?
Simt că literatura ar putea fi o excelentă introducere în subiect, cu condiţia să rămână numai literatură, să nu fie marcată de interese minore sau de neplăcute filtre ideologice. Literatura doar ca literatură mi se pare a fi singura miză. Iar instinctul meu civic nu se mărgineşte doar la tinerii din România de azi, ci şi la toţi potenţialii cititori din alte spaţii literare. Primăvara viitoare voi povesti despre aceste evenimente istorice în faţa publicului nord-american, atunci când ediţia engleză va apărea la Northwestern University Press. Mă aşteaptă o încercare de a prezenta această comedie despre trasformarea societăţii româneşti în faţa unui public care probabil ştie foarte puţin despre cine au fost Ion Iliescu sau Petre Roman.
România este o sursă de inspiraţie pentru mulţi scriitori plecaţi în afară. Acum ce surprize ne pregătiţi?
Următorul volum se numeşte Noaptea când cineva a murit pentru tine şi este în curs de pregătire la Editura Polirom. E vorba despre un eveniment întâmplat în decembrie 1989 şi, de data aceasta, nu va fi o comedie. Sunt anumite lucruri despre care nu aş putea glumi…
