În perioada 24- 27 mai 2010, la Clubul Copiilor din Sectorul 5 – Studioul de teatru “Mihai Eminescu” (Strada Năsăud, nr. 93, Bucureşti), OPERA PRIMA iniţiază ministagiunea lunii mai, cu o serie de spectacole semnate de regizori români contemporani. Rolul acestor acţiuni culturale organizate de Centrul de Creaţie şi Educaţie prin Teatru OPERA PRIMA este acela de a propune noi perspective socio-culturale de educaţie şi reintegrare socială prin artă în rândul categoriilor defavorizate de pe raza Municipiului Bucureşti. Programul este realizat cu sprijinul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO „Adolescenţii”, în parteneriat cu U.N.A.T.C. „I. L.Caragiale” Bucureşti.
Programul:
Astăzi, 24 mai 2010, ora 18:00 – „ROMANŢIOŞII” de Edmond Rostand– regia Alexandru Dumitru Mâzgăreanu. Totodată, la ora 19:30, imediat după spectacolul “ROMANŢIOŞII”, OPERA PRIMA organizează discuţii cu actorii şi participanţii la evenimentele precedente desfăşurate în liceele Dimitrie Bolintineanu şi Stefan Odobleja din sectorul 5 al Capitalei, elevi şi profesori, discuţii care vor fi moderate de către Alexandru Dumitru Mâzgăreanu – regizor şi Sorina Ştefănescu – actriţă.
Miercuri, 26 mai 2010, ora 14:00 – „CLOVNII” după “Dialoguri de ceartă şi împăcăciune” de Andrea Perucci – regia: Mihai Sandu Gruia, Prezentat de U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale” Bucureşti
Joi, 27 mai 2010, ora 18:00 – „BILOXI BLUES” de Neil Simon – regia Mircea Rusu, Alexandru Jitea, Prezentat de U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale” Bucureşti
OPERA PRIMA îşi propune să realizeze educaţia copiilor şi tinerilor într-o altfel de manieră decât cea formală, oferindu-le acestora modalităţi alternative de petrecere a timpului liber precum şi posibilitatea de a se descoperi pe sine şi de a-şi dezvolta creativitatea şi apetitul pentru produse culturale de calitate.
Echipa de proiect este formată din tineri masteranzi şi absolvenţi ai U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale” Bucureşti, şi beneficiază de sprijinul unor pesonalităţi ca George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, Gelu Colceag, rectorul U.N.A.T.C. „I. L.Caragiale” Bucureşti, Dan Mircea Cipariu, preşedintele Secţiei de Poezie Bucureşti a Uniunii Scriitorilor, sub coordonarea domnului Paul Chiribuţă, actor şi profesor U.N.A.T.C.
Centrul de Creaţie şi Educaţie prin Teatru OPERA PRIMA este un proiect inovativ care propune un model socio-cultural de educaţie şi reintegrare socială ce se adresează categoriilor defavorizate de pe raza Municipiului Bucureşti. Proiectul a fost implementat în februarie 2009 de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti împreună cu Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO „Adolescenţii”, în parteneriat cu U.N.A.T.C. „I. L.Caragiale” Bucureşti şi se va desfăşura până la finalul anului în curs.