De curând, la Editura Herald a apărut cel mai recent volum semnat de Wilhelm Bousset, “Antihristul. Mărturii ale Bibliei şi Tradiţiei”, care aduce în prim plan acest personaj extrem de controversat din tradiţia eshatologică.
Dacă în prima parte autorul urmăreşte să situeze subiectul în raport cu literatura apocaliptică referindu-se deopotrivă la vechiul mit babilonian al dragonului, în partea a doua sunt redate pasaje concludente din scrierile dedicate acestui subiect. Exhaustiv şi clarificator, studiul de faţă ţine cont de toate elementele care au putut contribui la constituirea imaginii despre Antihrist, fie ele populare sau eshatologice.
Cea mai veche menţiune a Antihristului în literatura creştină eshatologică apare în Epistolele I,2 si II,7 ale Sfântului Ioan (niciodată, însă, în Cartea Apocalipsei, cum se crede îndeobşte). Concepţia potrivit căreia Antihrist este cel ce va ajunge să stăpânească lumea, prin păcat şi fărădelege, cu puţin înainte de a doua Venire a Domnului, poate fi identificată şi în eshatologia iudaică, îndeosebi în profeţia lui Daniel ce datează din epoca macabeeană. Unii cercetători socotesc că legenda Antihristului este o prelungire, modificată şi antropomorfizată, a vechiului mit babilonian al Dragonului.
Subiectul acesta este atât de complex încât putem spune că avem de-a face cu o naraţie ce reuneşte cele mai vechi mărturii ale unei umanităţi care este tulburată de apropierea Judecăţii de Apoi şi speră deopotrivă într-un viitor mai bun.
