Mădălina Ionescu a trimis la redacţia AgenţieideCarte.ro un medalion comemorativ în amintirea poetului George Ţărnea. Mâine, 8 mai 2010, se împlinesc 7 ani de la dispariţia poetului. Evenimentul comemorativ va avea loc începând cu ora 14:30 la Cimitirul Bellu (Aleea George Dinică, către Aleea Scriitorilor) din Bucureşti.
Fiul poetului, Andrei Ţărnea scria:
“ Umbra vieţii-n aporii: George Ţărnea şapte ani de absenţă: ultima, şi cea mai lungă
Uităm şi greşim, apoi greşim din nou şi uităm dar din când în când ne amintim de „cercul poeţilor dispăruţi”. Noi cei din afara sa, pentru că poeţii nu uită niciodată. Uneori îi citim. Iar ca textele sacre, poezia lor e întotdeauna nouă pentru toţi. Şi are răspunsuri şi chemări pentru fiecare. Sâmbătă 8 Mai comemoram 7 ani de când poetul nu se mai arată „decât magnific de postum”.
George Ţărnea a absolvit liceul la Băbeni, acum instituţia purtându-i numele, iar facultatea a absolvit-o la Bucureşti. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor în anul 1972. George Ţărnea a fost director artistic pentru numeroase festivaluri şi concursuri artistice. A colaborat la toate revistele de literatură, începând din 1965: România Literară, Contemporanul, Luceafărul, Convorbiri Literare, Astra, Tribuna, Steaua, Ateneu, Orizont, Tomiş, Orizont Literar, Timpul, Cronica, Cuvântul, Ramuri etc.
Creaţia literară:
Debutul absolut al poetului s-a produs în publicaţia argeşeană „Secera şi Ciocanul”, la 16 mai 1964, cu poezia „Drumeţie”.
Opera poetului:
PĂSĂRILE MIRESEI – Literatorul, Biblioteca Argeş (G.Tomozei),1972; TESTAMENTELE ÎNŢELEPTULUI – Ed.Cartea Românească, Bucuresti; STAREA DE IUBIRE – Ed. Facla, Timişoara,1975; BALADE – Ed.Cartea Românească, Bucureşti, 1976; DRUMUL DOMNULUI DE ROUĂ – Ed.Cartea Românească, Bucureşti, 1977; ÎNALTA FIDELITATE – Ed.Scrisul Românesc, Craiova, 1977; SCRISORI DE FIECARE ZI – Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1980, prefaţă NICOLAE MANOLESCU; BALADĂ PENTRU VINUL TÂNĂR – Ed. Ion Creangă, Bucureşti, 198; CÂNTEC PENTRU ŢARĂ-OM – Ed. Ion Creangă, Bucuresti, 1981; CARTEA CLARĂ – Ed. Cartea Românească, Bucureşti,1986; ANUAR – Ed. Eminescu, Bucureşti, 1989; DE TINUT MINTE- Ed. Tanera, Bucureşti, 1994, subtitlu Cartea necuprinsului; CARTEA CU IUBIRI SECRETE – Ed. Tanera, Bucureşti, 1994, subtitlu 183 sonete; UN ABECEDAR BIZAR-Ed. Encicpoledica, Bucureşti, 1997 – De purtat în buzunar, creat în mod special pentru cititorii din Republica Moldova; CARTEA CLAUDIANĂ – Ed. Conphys Rm. Vâlcea, 1999, Subtitlu Din pricina ta; CARTEA ILUMINĂRII – Ed. Emia, Bucureşti 2000, Rugăciuni şi viziuni; DECLANSATORUL DE PLACERI – Ed. Ed. Conphys Rm. Valcea, 1999, Subtilul Carte eretica de erotica poetica; CĂLIMARA GOALĂ ŞI GĂNDACUL DE BUCĂTĂRIE sau Cartea Suavă a Iubirii Definitive – Ed. Enciclopedică, Bucureşti 2001; CARTEA INIMII ALBASTRE – Ed. Conphys Rm. Valcea 2001, Subtitlu Ganduri si Elegii; CARTEA CU ELE, CELE DIN ELEGII – Ed. Conphys Rm. Valcea 2001, Subtitlu 101 Poeme antologice, prefaţă EUGEN NEGRICI; RITUALURI DE IMPERECHERE – Ed. Conphys Rm. Valcea 2002; POEME SUPĂRATE RĂU – Ed. Helicon Timişoara 1996; LEGIADA – Ed. Enciclopedica Bucureşti 1998, Subtitlu – Ghid artistic şi turistic pentru spaţiul euristic; POEME SUPĂRATE RĂU – Ed. Conphys Rm. Valcea 2003, Subtitlu Fals tratat scatologic de bună purtare – ediţie revizuită şi extinsă; ERA MUZICII LEJERE -Ed. Conphys, Rm. Valcea 2003, Subtitlu Cântece de petrecanie, Prefaţă Laurentiu Ulici.
Postumă: EXERCIŢII DE IUBIRE – Ed. Contrast, Bucureşti, 2003