spot_img

Alina Cojocaru şi Johann Kobborg, două staruri internaţionale ale baletului, dansează „Giselle” pe scena Operei Naţionale Bucureşti

Duminică, 30 mai 2010, ora 18:30, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, spectatorii se pot întâlni cu “Giselle”, cel mai cunoscut şi mai des montat balet romantic. “Giselle” reprezintă întâlnirea fericită între libretul emoţionant imaginat de Théophile Gautier şi J-H Saint-Georges (inspirat din povestirile germane ale lui Heinrich Heine), între muzica elegantă şi sugestivă compusă de Adolphe Charles Adam şi coregrafia clasică, ce îmbină virtuozitatea tehnică şi expresivitatea.

Coregrafia este o adaptare a lui Mihai Babuşka după cea clasică, realizată de Jules Perrot, Jean Coralli şi Marius Petipa. Scenografia este concepută de Adriana Urmuzescu, iar conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Ciprian Teodoraşcu.

Pe scena operei bucureştene, în acest spectacol-eveniment, Alina Cojocaru şi Johann Kobborg, primi-balerini la Royal Opera House Covent Garden, dansează împreună cu soliştii Companiei de Balet ai Operei Naţionale Bucureşti: Adina Tudor (Myrtha), Virgil Ciocoiu (Hans), Mihaela Soare şi Bogdan Cănilă (Pas-de-deux „Prietenii Gisellei”). Alături de ei evoluează şi ansamblul de balet al ONB.

Alina Cojocaru – născută la Bucureşti, a studiat la Kiev timp de şapte ani, perfecţionându-se apoi, din 1997, la Şcoala Regală de Balet din Londra, în urma câştigării bursei în cadrul Concursului Internaţional de Balet de la Laussane. A dansat in cadrul Companiei de Balet din Kiev (debutând în „Don Quijote”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Spărgătorul de nuci”, „Coppelia”). A revenit la Londra în 1999, fiind promovată ca prim-balerină. După succesul repurtat în Giselle, a devenit solist principal (2001) al Companiei Regale de Balet de la Covent Garden, evoluând apoi în rolul Odette-Odile din „Lacul lebedelor”, „Romeo şi Julieta” (coregrafia Kenneth McMillan), „Don Quijote” (în viziunea lui Rudolf Nureev), „Evgheni Oneghin” (semnat de John Cranko), „Baiadera” (realizata de Natalia Makarova) etc. În repertoriul său s-au mai adăugat, în ultima vreme, noi titluri precum “Mayerling”, “Gong”, “Sylfida”, “Manon” (în coregrafia lui McMillan). În 2002 a apărut pentru prima oară pe scena românească, interpretând, alături de ansamblul     Operei Naţionale Bucureşti, rolul titular din “Giselle”, revenind apoi, în anul următor, pentru a dansa, alături de Johan Kobborg, în cadrul Galei de Balet din Festivalul şi Concursul Internaţional “George Enescu”. A primit distincţia Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler.

Johan Kobborg – născut la Copenhaga – Danemarca, a studiat la Academia de Balet Funen, apoi, în 1988, a fost admis la Şcoala Regală de Balet, fiind ulterior promovat ca solist, iar în 1994 ca solist principal. A debutat în „Giselle”, apoi în „Spărgătorul de nuci”, urmat de „Chermeza în Bruges”, la care s-au adăugat roluri principale în „Don Quijote”, „Lacul lebedelor”, „Coppelia”, „Romeo şi Julieta”, „Sylfida”, „Visul unei nopţi de vară”, „Evgheni Oneghin”, „Corsarul”, „Paquita”, „Hamlet” etc. În 1993 a câştigat Medalia de Aur la Concursul ”Erik Bruhn” din Canada, iar în 1994 a obţinut Marele Premiu la concursurile Jackson (SUA) şi „Nureev” (Ungaria), fiind nominalizat, în 1996, pentru rolul realizat în  baletul „Sylfida”. A fost invitat să danseze în cadrul unor companii de renume din Europa (inclusiv cea de la Teatro alla Scala din Milano), SUA, Japonia, Thailanda, a apărut adesea în emisiuni tv şi în înregistrări video. Din 1998 este solist-principal al baletului regal de la Covent Garden, evoluând şi în spectacolul aniversar al teatrului, dar şi în balete celebre, precum şi în producţii semnate de William Forsythe, Natalia Makarova, Nacho Duato etc. În 2001 a debutat pe scena londoneză în „Lacul lebedelor”, „Ondine”, apoi în „Mayerling” şi „Manon”, iar în 2003 a fost învitat, împreuna cu Alina Cojocaru, să danseze în „Giselle” la Teatrul Kirov din Sankt Petersburg. A creat, de asemenea, roluri interesante în producţii semnate de William Tuckett, Ashley Page, David Bintley ş.a.m.d. Evoluţia sa în Gala de la Covent Garden a fost televizată de BBC.

Articole recomandate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508