Mâine, 7 mai 2010, ora 19:30, în Old School Pub (în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor Grigore Proteasa din Bucureşti) are loc cea de-a V-a ediţie a “Ringului de vorbe”. Invitatele acestei ediţii, faţă de invitaţii celorlalte ediţii, sunt scriitoare nedebutate, foarte tinere: Cătălina Francu, Cătălina Bălan şi Loredana Caloian.
Cătălina Francu este la liceu. Spune că scrie “ca să se liniştească” şi mai este pasionată şi de teatru, cu planuri de a da la Arhitectură pentru că “vrea o lume mai frumoasă”, iar la prezenta ediţie a Ringului de vorbe participă “pentru a vedea dacă i se potriveşte şi o carieră în show biz”.
Cătălina Bălan are doar 15 ani şi provine dintr-o familie de scriitori (Florin Hălălău şi Diana Iepure), iar poemele sale deja au fost apreciate favorabil în mediul on-line şi în revistele de cultură.
Loredana Caloian abia a terminat liceul, scrie în timpul liber de câţiva ani buni, postează pe internet . Pentru Ringul de vorbe a pregătit nişte parodii şi texte pentru copii.
Invitatul special al acestei ediţii, un câştigător al unei ediţii precedente, Răzvan Ţupa, va face un SLAM din Corpurile lui Româneşti. Moderatorii şi organizatorii evenimentului sunt Andrei Ruse, Felix Nicolau şi Gelu Vlaşin.
Partenerii evenimentului: Buybooks.ro, FDL.ro şi Reţeaua Literară.