În curând, la Editura Dacia din Cluj-Napoca, va apărea un nou volum al scriitoarei Melania Cuc, “Vânătoare cu şoimi”.
Istoricul literar Nicolae Scurtu o prezenta la debut, în 1989, elogios: “Scrierea Melaniei Cuc e un semn al celor aleşi, autoarea îşi edifică o biografie din cele mai interesante. Opiniile celor avizaţi de până acum, asupra scriitoarei Melania Cuc, sunt unanim favorabile. Originalitatea scriiturii şi a universului ideatic au suscitat interesul criticii literare pentru un nume care se impune convingător.”
Una dintre tabletele prezente în acest nou volum, „Vânătoare de şoimi”: “Gândesc în alb şi negru, îmi fac iluzii, timp în care geamul meu înfloreşte cu specii rare de mucegaiuri şi file din codex aureus. Se întorc triumfali iluminaţii patriei trădate, tot siluete în uniforme elegante şi pe care, ţăranul le întoarce cu furcoiul în grămezi masive de stele.
-Un miracol este viaţa! Iau notă de cuvintele tale cu luciditatea mea de nucă spartă în ciocul unui şoim neadaptat la viaţa străzii de noapte.”
Melania Cuc s-a născut la 22 iunie 1946. A absolvit Universitatea Ioan Dalles, Bucureşti, Secţia Literatură Română şi Universală. Are peste 20 de cărţi publicate: Peisaj Lăuntritc, poeme, Editura Litera, 1985; Dincolo de jertfă şi iubire, poeme, Editura Macarie,1991; Impozit pe dragoste, roman, Editura Macarie, 1999; Vine Moş Crăciun, poezie pentru copii, Editura Răsunetul,1999; Galaxii paralele, eseuri, Bistriţa, 2000; Destin, proză biografică, Bistriţa, Editura Răsunetul, 2000; Tablete contra disperării, eseuri, Editura Aletheia, 2002; Cinând cu Dracula, roman, Editura Aletheia, 2003; Biografia unui miracol, proză, Editura G.Cosbuc, 2003; Versuri scrise pe zăpadă, pentru copii, Editura G. Cosbuc, 2003; www.rebel 2004. ro, eseuri, Editura G.Coşbuc, 2004; Căsuţa cu poveşti, versuri pentru copii, Editura G.Coşbuc, 2005; Şotron, eseuri, Editura G. Coşbuc, 2005; Fructul oprit, roman, Editura Karuna, 2006; Iisus din podul bisericii, Editura Limes, 2006; Fără nume, tablete –şotron, Editura Ardealul, 2007; Femeie în faţa lui Dumnezeu, roman, Editura Eikon, 2007; Grral, roman, Editura Nico, 2007; Miercurea din cenuşă, roman, 2008, Editura ZIP; Dantela de Babilon, roman, 2009, Editura Nico; Autoportret, poeme, 2010, Editura Nico; Lebăda pe asfalt, poeme, 2010, Editura Anamarol.