De curând, la Editura RAO a apărut cel mai recent volum semnat de Ştefan Mâşu, “De la Ucenic la Calfă în Francmasonerie”. Acest volum e potrivit gustului cititorilor pasionaţi de literatură francmasonică, de popularizarea sau aprofundarea ideilor legate de viziunea românească asupra fenomenului francmasonic.
Autorul scrie în volumul “De la Ucenic la Calfă în Francmasonerie”: “Credeam că Masoneria va trebui să evolueze şi va evolua; este o provocare majoră să-şi traseze, în continuare, drumul în interiorul unei societaţi şi să evolueze, păstrând marea tradiţie. Acest parcurs se poate realiza în măsura în care Masoneria va reveni în elita culturală a societăţii; o elită care nu înseamnă neapărat sau numai profesori universitari şi academicieni, deşi aceştia îi vor reda credibilitatea; o elită de atitudine elevată, bun-simţ intelectual, cu instrucţie sănătoasă, bună-credinţă şi cultură”.
Ştefan Mâşu s-a născut în 1945. Este Doctor în Ştiinţe (1975), Doctor Honoris Causa (2006), Înalt Demnitar în Masoneria română şi internaţională. A publicat mai multe cărţi în domeniul Francmasoneriei şi ezoterismului, printre care: “Rozicrucienii sunt printre noi”(2007), “Adevăraţii templieri” (2008), “Francmasoneria Dezvăluită” (2009), “Revelaţiile Ucenicului Mason” (2009), precum şi în domeniul relaţiilor economice şi financiar-bancare (coautor): “Criza, Anticriza şi Noua Ordine Mondială”.