spot_img

„Cubul Sferic”

Tânărul scriitor Andrei P. Velea ne-a semnalat apariţia volumului de debut „Cubul Sferic” de Octavian Miclescu, Editura Zigotto, Galaţi, 2009, căruia i-a făcut şi o prezentare pe care o redăm mai jos:

“Volumul “Cubul sferic” seamănă, ca arhitectură, cu un triunghi… Triunghiul “Cubului sferic” are, drept colţuri, următoarele elemente: “insertaţiile”, “sonetele subtitrate” şi, în vârf, “tablourile”. O construcţie îngrijită, urmărită aproape cu o precizie matematică. (…) Voi începe cu “insertaţiile”. În număr de 5+1 în volum (primele cinci plus “ultima”), sunt poeme mai simple ca mesaj, mizând pe efecte stilistice generate de repetarea obsesivă a unor versuri. Structura fiecărei “insertaţii” este urmărită cu rigurozitate, versul principal, lait-motivul, repetându-se de fix cinci ori: de două ori la început, de două ori la sfarşit şi o dată la mijloc. Fiecare “insertaţie” este compusă din fix nouă versuri. Miza acestor poeme în ansamblul volumului este relaxarea privirii, mutarea atenţiei cititorului într-un registru liric, sensibil, cu valenţe recitative. “Insertaţiile”, cuvânt inventat de autor, acţionează într-adevăr ca nişte “inserţii”, ca nişte doze de lirism, liniştitoare prin precizia lor matematică, dar obsesive prin ecou. Ele sunt punţi de legătură între poeme mai “grele”, mai grave ca tonalitate, ca mesaj. Acţionează în sensul recomandării lui Călinescu: între poemele profunde trebuie să existe poeme uşoare, care să permită autorului să “digere” mai uşor substanţa literară.
“Sonetele subtitrate”, ce-a de-a doua categorie de poeme, sunt, în volum, în număr de treisprezece fără trei. Mai precis, autorul ajunge cu numărătoarea până la “sonetul subtitrat treisprezece”, dar “sonetele subtitrate” şase, opt şi nouă lipsesc. Sonetele subtitrate sunt piesele delicate ale volumul de faţă. Sunt acele elemente care dau volumului o aromă de subtilitate şi rafinament. Sunt gingaşe precum nişte balerine minuscule, dar percutează asemeni unor gloanţe. Sunt, de fapt, nişte haiku-uri miclesciene.
Spre exemplificare voi folosi primul “sonet subtitrat”: “Îmi văd paşii..” spune autorul, punându-ne la încercare imaginaţia. “Trec prin pădurea aceea!” exclamă imediat, încheind “sonetul”. Poemul este succint, chintesenţial, rotund. La el nu se mai poate adăuga nimic, din el nu se poate tăia nimic. Dedublarea, contemplarea eului, bucuria certitudinii de a fi, toate aceste idei sunt închise cu precizie de autor în pielea strâmtă şi exactă a poemului. Probabil “subtitrarea” anunţată în titlul fiecărui “sonet” vrea să ne inducă ideea că autorul se rezumă la esenţial, la dialogul intim, renunţând astfel la hainele şi metaforele inutile.

“Tablourile”, ce-a de-a treia şi ultima categorie de poeme, sunt punctul central al volumului “Cubul Sferic”, subintitulat “20 de poeme ale Omului Aproximativ”, cu trimitere directă către cele douăzeci de “tablouri”. Poeme de dimensiuni mai mari decât “insertaţiile” sau “sonetele subtitrate”, “tablourile” propun un evantai de stări, metafore, tonalităţi, chiar şi stiluri. Poate chiar aici e şi cheia titlului: “Cubul sferic” – pendularea între ipostaze diverse, schimbarea continuă a perspectivei, a focalizării, a centrului de greutate. Poetul este “cub” atunci când este tăios în afirmaţii, colţuros, greu, apocaliptic (ca în tablourile III, V sau XIX) sau este “sferă” atunci când conturează soluţii ori când rămâne detaşat, exterior sieşi, meditator filozofic asupra sfârşitului, ultim contemplator (ca în tablourile VI, IX sau XX).
Poeme complexe, “tablourile” miclesciene ar merita fiecare analizat în parte. Totuşi nu aceasta e scopul rândurilor de faţă. Mai degrabă vă invit să aflăm împreună cine este “Omul Aproximativ”. Nu este poetul, oricât de tremurat sau înceţoşat ar fi acesta. “Omul Aproximativ” este omul contemporan, asta relevă citirea cu pixul în mână a “tablourilor”.
Şi cum cubul este sferic, nici “Omul Aproximativ” nu rămâne, în viziunea lui Octavian Miclescu, aproximativ, ci, din contra, tinde să devină precis, negativ, opac. Tabloul XX, ultimul, conţine un advertisment greu de digerat: “…n-au decât să cuteze… / …spre a incendia cetăţile!”. “Omul Aproximativ” se preface, în viziunea lui Octavian Miclescu, în “Omul Negativ, Definitiv, Opac, Greu”, în “Omul care Întunecă”, aceasta este metamorfoza enunţată în subtitlu.
Dincolo de anumite şovăieli sau chiar greşeli, inerente unui prim volum, dincolo de ezitarea de a-şi publica la timp poemele (ştiu că poemele de faţă nu sunt cele mai recente creaţii ale lui Octavian), trebuie să salutăm “Cubul sferic” şi să-i subliniem reuşitele. Este un volum complex, atât ca arhitectură, cât şi ca substanţă estetică, este o lucrare ce promite multe şi care-l face pe autor dator cu un viitor volum cel puţin la aceeaşi înălţime. Salut această apariţie şi-i urez succes poetului Octavian Miclescu, poet cubico-sferic, ipostază normală la debut, urmând ca precizarea să se facă pe viitor.”

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508