Mâine, 8 aprilie 2010, romanul “Viaţă şi destin” de Vasili Grossman, colecţia „Biblioteca Polirom”, în traducerea lui Laurenţiu Checicheş primeşte semnalul tipografic.
“Viaţă şi destin” este o carte cu o istorie ieşită din comun şi una dintre capodoperele literaturii ruse şi universale.
Fără a se lăsa descurajat de dificultăţile întâmpinate la publicarea romanului anterior, “Pentru o cauză dreaptă” (1949, apărut în revista Novîi mir între 1952-1954), Grossman a început lucrul la proiectata continuare a acestuia, “Viaţă şi destin”, în 1952. Opt ani mai tâziu, l-a propus spre publicare, dar în 1961 KGB-ul a confiscat manuscrisele, copiile la indigo şi notiţele romanului, sub pretextul că era mai subversiv chiar decât “Doctor Jivago” al lui Pasternak.
Acţiunea cărţii se desfăşoară pe fundalul bătăliei de la Stalingrad, dar ramificaţiile ei cuprind întreaga Rusie, de la cotul Donului până în lagărele Gulagului, conturând fizionomia unei epoci dramatice şi înfăţişând destine memorabile. Pe lângă criticile la adresa sistemului totalitar, anumite aspecte ale romanului sugerează o strânsă analogie între nazismul german şi comunismul sovietic. Salvat ca prin minune, un exemplar microfilmat al cărţii a ajuns în Elveţia, unde a fost publicat în 1980. În Rusia, o primă ediţie, imperfectă şi trunchiată, a apărut în 1988, un an mai târziu fiind publicată ediţia definitivă, după care s-a realizat prezenta traducere în limba română.
Vasili Grossman (1905-1964) este una dintre figurile marcante ale rezistenţei antitotalitare. S-a născut într-o familie de evrei asimilaţi din Berdicev (oraş din Ucraina de astăzi) şi a urmat cursurile Institutului de Studii Superioare din Kiev şi cele ale Facultăţii de Matematică-Fizică din cadrul Universităţii de Stat din Moscova, absolvind în 1929. A lucrat ca inginer chimist în bazinul Donului, dar la mijlocul anilor ’30 a renunţat la această meserie în favoarea literaturii. Nuvelele şi povestirile sale se bucură de succes şi atrag atenţia unor autori ca Maxim Gorki şi Mihail Bulgakov. În 1934, publică nuvela „în oraşul Berdicev”, care a stat la baza filmului “Comisar” (1967), regizat de Aleksandr Askolov. Filmul este însă interzis de KGB şi apare pe marile ecrane abia în 1990, în perioada perestroikăi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Grossman a fost reporter de front, unul dintre primii comentatori ai Holocaustului. Articolul său, „Infernul de la Treblinka”, din 1944, a făcut parte dintre probele acuzării în procesul de la Nürnberg. Însă criticile la adresa colectivizării şi a represiunii politice din URSS duc la interzicerea cărţilor sale, gloria lui Grossman fiind, în cele din urmă, ca şi a lui Bulgakov sau Pasternak, postumă.
