Astăzi, 27 aprilie 2010, ora 20:00, la Atelierul de Literatură berlinez (LiteraturWerstatt) din Kulturbrauerei, scriitorii Nora Iuga, Octavian Soviany şi Augustin Cupşa vor citi pentru publicul german “cvasiliteratură” românească. Evenimentul este organizat în colaborare cu ICR Berlin.
Evenimentul, moderat de criticul literar Marko Schwanitz, pune publicul berlinez faţă în faţă cu trei scriitori, a căror operă poate fi situată la “limita dintre poezie şi proză, întrucât se naşte din depotenţarea ideii de literatură, ignorând în mod voit graniţele dintre ficţional şi non-ficţional.” (Octavian Soviany)
Nora Iuga, în prezent bursieră DAAD (Serviciul Academic German) este una dintre cele mai apreciate prezenţe literare româneşti la Berlin. În limba germană au fost publicate volumele de poezii “Capricii periculoase“ (Klett-Cotta, 2009) şi „Autobuzul cu cocoşaţi“ (merz&solitude, 2003), în curând urmând să apară în germană şi romanul „Sexagenara şi tânărul“, în traducerea Evei Wemme. Pe lângă lectura din propriile poezii, Nora Iuga va vorbi în introducere şi despre acest concept inedit şi incitant al „cvasiliteraturii”.
Augustin Cupşa va citi din volumul de proză „Perforatorii“, apărut în 2006 prin concursul editurii Cartea Românească şi al Uniunii Scriitorilor din România (USR) , care a obţinut şi premiul revistei „Ramuri”, premiul „Petre Pandrea” şi premiul UNPR. Un nou volum de proză al tânărului scriitor, considerat de Nicolae Manolescu „unul dintre cei mai promiţători prozatori” urmează să fie publicat în cursul acestui an.
Octavian Soviany este distins cu numeroase premii literare pentru poezie, eseistică şi critică literară. Ultimele volume de poezie: “Scrisori din Arcadia“ (2005) şi „Dilecta“ (2006) au fost nominalizate pentru premiul de poezie al USR. În anul 2009 a primit premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru critică literară cu volumul „Apocaliptica textului“ (2009). În seara de 27 aprilie 2010, Octavian Soviany va citi din volumul „Scrisori din Arcadia“.
Proiectul este rezultatul colaborării constante dintre Institutul Cultural Român din Berlin şi Atelierul de Literatură– colaborare, care dat naştere până acum la evenimente foarte apreciate de publicul larg, precum Live Poesie (din noiembrie 2009) şi seara de lectură a scriitorului Filip Florian (din 15 aprilie 2010), desfăşurată la Reprezentanţa Comisiei Europene din Berlin.