Astăzi, 29 aprilie 2010, ora 19:00, în club The Other Side (Str. Brezoianu nr 4), au loc Poeticile cotidianului, ediţia 132, cu titlul “Poetic este gust”. Invitaţi: Dinu Moraru, Florentina Voichi, Claudiu Komartin şi Octavian Soviany.
Pornind de la volumul “De-ale gurii din bătrani“ de Octavian Stoica, Editura Scripta, invitaţii “Poeticilor cotidianului” vor discuta despre poezia gastronomiei şi vor citi texte în care poeticul foloseşte cele mai gustoase metafore.
“Pe Calea Victoriei – acum, dragă Doamne, pavată -, cu felinare cu gaz aerian înfipte în stâlpi de fontă turnaţi cu zorzoane, unde era odinioară vestitul Broft, care-a avut «ca oaspeţi de seamă pe Prinţul Napoleon, poreclit Plon-Plon, vărul Împăratului, venit în vizită oficială la Domnitorul Carol, şi pe Osman Paşa – marele învins de la Plevna, prizonier în Bucureşti», s-a deschis mai în urmă Continentalul, în al cărui restaurant – spune Crutzescu – «sub conducerea lui Andrei Cernea, se gătesc cele mai bune mâncăruri româneşti din tot Bucureştiul» (…) Aşa am auzit şi eu din mai bătrâni, care nu mint, că avea bucătarul acesta de subţire, Cernea, o dragoste pentru ţigănci tinere şi pentru musacale şi că era mândru de amândouă, deopotrivă.”, scria Octavian Stoica în volumul “De-ale gurii din bătrani“.
Un eveniment sprijinit de fdl; http://casadepoezie.wordpress.com/poeticile-cotidianului-2010/ English; http://poeticsofthequotidian.wordpress.com/; http://poetica.rocultura.ro