Mâine, 22 aprilie 2010, ora 19:00, la Teatrul Mic (Str. Constantin Mille nr. 16, Bucureşti) are loc premiera absolută a spectacolului “Mantia de stele – îndrumar astrologic pentru ghicit”, pus în scenă de regizoarea Nona Ciobanu, după textul lui Milorad Pavic. Romanul cu acelaşi nume a apărut în anul 2008 la editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei.
Decor, light-design şi multimedia: Iulian Băltăţescu. Costume: Doina Levintza. Ilustraţia muzicală: Nona Ciobanu
Spectacolul va fi precedat, la ora 18.30, de o incursiune în lumea scriitorului sârb, “De la carte la spectacol”, care prezintă traseul romanului, de la publicarea pentru prima dată în România a textului, până la transformarea lui în spectacol şi premiera absolută de la Teatrul Mic. Invitaţi : Denisa Comănescu – director editorial al Humanitas Fiction, Andreea Răsuceanu – critic literar, Mariana Ştefănescu – traducător, Nona Ciobanu – regizor.
“M-am întâlnit cu Pavic într-un „vis cu o dragoste şi o milostenie de necuprins încât puteam vedea în el vindecarea ce îmi putea înzdrăveni visul de visul altuia. Era un vis care iartă un alt vis.” O tânără călătoreşte pe o hartă a viselor, construită ca un zodiac poetic, în care semnele astrale se alcătuiesc în case ale iubirii. Un horoscop al dragostei într-un timp şi un spaţiu al visului, într-un univers poetic în care se împletesc elemente mitice, astrologice şi religioase.
Visul este în spectacol instrument de cunoaştere, un loc al libertăţii absolute în care se naşte-metamorfozează-anihilează iubirea. În toate consistenţele şi ipostazele sale. De la iubirea inocentă, la cea platonică sau la cea totală, dusă până la ultima consecinţă. Visul este vehiculul care permite accesul şi transferul a cinci poveşti de iubire pe mai multe etaje de timp şi spaţiu.” spune regizoarea Nona Ciobanu despre acest spectacol inedit.