Marele absent al pieţei editoriale româneşti a fost, în ultimii 20 de ani, evenimentul de carte. Acela care promovează produsul cultural cu marcă autohtonă şi, implicit, pe scriitor. La concurenţă cu avântul noilor media şi al divertismentului acaparator – o concurenţă acerbă – interesul pentru lectură ar fi trebuit să fie recucerit sistematic, cu program şi nu lăsat la voia întâmplării şi la jumătatea de măsură a faptelor. Adică, doar sub umbrela liberei exprimări, a liberei editări şi a liberei comercializări.
Pe principiul că lucrurile se vor aşeza şi cititorii se vor întoarce la matcă. Derulate periodic şi cu buget pe măsura importanţei, campaniile de susţinere a cititului au devenit obişnuinţă atât în ţările cu mare tradiţie editorială, cât şi în cele din jurul nostru.
La noi s-a considerat probabil că suntem o naţiune de cititori (în vremuri “de aur”, încă evocate) şi…s-a trecut mai departe. Până la uluirea că există atâţia cetăţeni care nu deschid nici-o carte într-un an, fenomen ce “merge” umăr la umăr cu creşterea alarmantă a procentului de analfabeţi mioritici.
Într-un asemenea peisaj “după bătălie” se naşte fireşte întrebarea cui i se (mai) adresează piaţa editorială românească? Pe cine mai vrăjeşte ea şi pentru cine mai produce? Dacă alfabetizarea şi cursa (cu obstacole) pentru dobândirea brumei de cultură generală sunt îndatoriri ale unui sistem de învăţământ aflat în degringoladă, de 20 de ani încoace, cei cu deprinderea cititului şi cu (încă) urme de pasiune pentru lectură ar trebui să se afle în atenţia producătorilor de carte. În altă parte, chiar aşa se şi întâmplă.
Ceea ce la noi pare un moft şi e privit cu superioritate păguboasă, pe alte meleaguri îşi găseşte proiecte şi strategii profesioniste. Din Germania până în Ungaria, din Italia până în Polonia (rămânem doar în Europa), gustul pentru lectură e mereu întreţinut şi rafinat. Primăvara şi toamna, pe esplanade, în parcuri şi în pieţe, pe terase, în cafenele, în săli cu renume sau în spaţii amenajate special, se citeşte şi se reciteşte cu delicii. În seri, săptămâni, festivaluri de lectură. Alături de scriitorii care îşi (re)deschid “atelierele” şi îşi livrează publicului “secretele” meseriei. Alături de editorii care îşi prezintă produsele şi îşi tentează potenţialii cumpărători cu dezvăluirea proiectelor de viitor apropiat. Se trăiesc experienţe de ţinut minte toată viaţa- să citeşti cu autorul lângă tine, să-i citeşti „cu voce tare sau în intimitate” o pagină dintr-o carte care abia atunci se naşte, să-ţi spună cum a scris-o, de ce un personaj e aşa şi nu altfel, etc. Alte amănunte, în editorialul următor.
Cornelia Maria Savu
