Editura Humanitas Multimedia ne propune printre cele mai noi apariţii editoriale, audiobook-ul “Căldură mare. Două Loturi” de I. L. Caragiale, colecţia „Audiofiction”, în lectura actorului Marin Moraru.
Reeditarea acestui volum nu este o surpriză, pentru că, deşi probabil ştim dialogurile acestei cărţi pe dinafară, râdem oricând le auzim De ce oare ne întoarcem mereu la Caragiale cu aceeaşi plăcere, după zeci şi zeci de recitiri şi reascultări? De unde vine farmecul irezistibil al personajelor sale şi de ce ne sunt simpatice chiar în mitocănia sau autosuficienţa lor? Ce pericol ne-ar pândi dacă nu l-am înţelege şi nu l-am iubi pe Caragiale, chiar când ne arată lumii aşa cum suntem?
Şi de ce nu orice actor poate interpreta din Caragiale, dar toţi marii actori au trecut prin Caragiale şi ne-au încântat cu versiunile lor de caţavenci, efimite, lefteri sau mitici?
Marin Moraru nu face excepţie şi întregeşte alchimia secretă, dăruind textului lectura sa de un comic spumos. Un asemenea actor stă bine lângă Caragiale, căci farmecul e dublu.
Nu vă veţi plictisi de acest audiobook nici a cincizecea oară. Nici după ce-l veţi fi învăţat pe dinafară.