Duminică, 18 aprilie 2010, ora 11:30 la Muzeul Naţional de Artă a României are loc proiecţia unui film biografic despre Francisco de Goya, în regia lui Carlos Saura: „Goya la Bordeaux”, cu actorii Francisco Rabal, José Coronado, Dafne Fernándes. Versiunea spaniolă, originală a filmului, va fi subtitrată în limba română.
Filmul rulează în cadrul expoziţiei “Faţete ale conştiinţei. Capriciile lui Goya”, deschisă în Sălile Kretzulescu ale MNAR. Accesul este permis în limita locurilor disponibile.
Filmul ni-l înfăţişează pe Francisco de Goya, aflat în exil la Bordeaux împreună cu ultima sa amantă, Leocadia Zorrilla de Weiss. Acum, Goya face pentru fiica lui, Rosario, o trecere în revistă a evenimentelor care i-au marcat viaţa. Îi vorbeşte despre un Goya tânăr, despre extazul faimei, despre convulsiile politice, despre dragostea pentru ducesa de Alba, despre intrigile de palat şi despre jocul seducţiei.
Expoziţia „Faţete ale conştiinţei. Capriciile lui Goya” este organizată de MNAR în parteneriat cu Ambasada Regatului Spaniei în România şi Institutul Cervantes din Bucureşti şi prezintă cele 80 de gravuri din celebra serie a “Capriciilor” realizate de Francisco de Goya.