Scriitoarea Angela Baciu, consilier cultural în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi, ne-a semnalat pentru AgenţiadeCarte.ro deschiderea expoziţiei de fotografie a unui debutant, “Atunci când clipa nu s-a irosit” de Cristian Năstase, în perioada 1 mai – 1 iunie 2010. Expoziţia este găzduită de Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi. Expoziţia cuprinde 30 de fotografii (majoritatea în format 30 x 40 cm) listate pe hârtie fotografică Kodak Endura. Proiectul este coordonat de Departamentul cultural artistic din cadrul CCSG, director ec. Ovidiu Ioan MANOLE.
Autorul are 33 de ani, şi a absolvit Liceul Industrial nr. 4 – Energetic” din Bucureşti. În luna aprilie 2009 a urmat un curs de fotografie la „Photolife” (Braşov), avându-l profesor pe renumitul peisagist român Dan Dinu. Cursul a durat câteva săptămâni, apoi în luna mai a devenit PFA pentru a-şi putea câştiga existenţa exclusiv din fotografie, profesând ca fotograf liber profesionist. A început apoi colaborarea cu „Agenţia de presă Agerpres” cu care colaborează şi în prezent (fosta „Rompres”), dar şi cu „NewsIn” (care între timp s-a desfiinţat ). Ca fotoreporter, a fost prezent la numeroase manifestări politice, socio-culturale, sportive, mondene, religioase, târguri de vintage şi hand made, conferinţe, concerte în Bucureşti , Galaţi, Brăila şi în alte oraşe.
Din luna iunie 2009 colaborează şi cu „Agenţia de modeling Genys Models.”
În luna octombrie 2009 a făcut fotografiile pentru catalogul „Winmarkt „– „Colecţiile de toamnă”. În luna decembrie a luat parte la Acţiunea „Help portrait”, ca fotograf .
Ca şi apariţie în presa locală gălăţeană, în februarie 2010 s-a publicat în ziarul „Viaţa Liberă” o fotografie de portret realizată de autor tinerei artiste Ioana David aflată la prima expoziţie personală de pictură.
În luna martie 2010 a câştigat locul II la un concurs fotografic cu tema „Concurs Concerte underground, cluburi, cafenele şi viaţa de noapte”, organizat de site-ul www.photomaniacs.ro