Astăzi, 7 aprilie 2010, ora 17.30, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, sala “Profesor Constantin Stoicescu”, are loc lansarea cărţii “Proceduri constituţionale. Drept procesual constituţional”, autor prof. univ. dr. Gheorghe Iancu, Editura Monitorului Oficial.
Lucrarea este o inedită şi remarcabilă încercare de legitimare a dreptului procesual constituţional ca ramură de drept distinctă, având caracter autonom prin raportare la disciplina “drept constituţional” şi “instituţii politice”. Pornind de la modelul pe care îl oferă autonomia dreptului procesual civil faţă de dreptul civil, respectiv cea a dreptului procesual penal faţă de dreptul penal – ca ramuri şi discipline de studiu distincte în structura programelor de învăţământ superior juridic –, autorul îşi expune argumentele ce pledează în favoarea desprinderii instituţiilor care alcătuiesc nucleul procedurilor constituţionale din structura dreptului constituţional, pentru a le grupa sub identitatea dreptului procesual constituţional.
Este o carte cu un pronunţat caracter teoretic, din care nu lipsesc consideraţiile de ordin istoric, filozofic, politic, cu privire la geneza şi evoluţia principalelor instituţii de drept constituţional, şi nici demersurile comparative vizând reglementarea procedurilor constituţionale în diferite state. Referirile teoretice sunt însoţite, acolo unde s-a considerat relevant, de exemple din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.