Mâine, 27 aprilie 2010, ora 17.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (Bdul Dacia nr. 12, Bucureşti) are loc o nouă ediţie a Clubului de proză “La formarea ideilor”.
În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate volumele: Ioan Groşan – “Un om din Est”, Editura Tracus Arte, 2010; Daniel Octavian Bejan – “Poveştile unui mizantrop”, Editura Tracus Arte 2010; Adrian Georgescu – “5”, Editura Sieben Publishing; Viorel Dianu – “Cântarea patriarhului”, Editura Vinea, 2009; Ion C. Ştefan – „Corabia cu amintiri. Prietenii mei scriitori. Evocări literare”, Editura Arefeana, 2009.
Vor avea loc evenimentele ”o lectură înaintea lecturii de mâine: prozatori români contemporani –
Ioan Cărmăzan şi Ştefania Coşovei” precum şi “nume pentru viitor: tineri prozatori – Roxana Bobîrnac, Ana Cojocaru, Cristina Mantai, Radu Niţescu”.
Moderator: Constantin Stan, preşedinte al Secţiei Proză a ASB.
Coordonator: Ştefania Coşovei.