Una dintre cele mai noi apariţii editoriale, „De pe o zi pe alta. Carnet intim (1913-1918)” de Arabella Yarka, Editura Compania, în traducerea Denisei Toma, ne dezvăluie jurnalul unei tinere bucureştence din lumea bună, în anii primului război mondial.
Romanul-jurnal nu prezintă doar o monografie auctorială, ci şi Bucureştiul fără griji care avea să cunoască bombardamentul, refugiul masiv în Moldova, spitalele de pe front, haosul lăsat de arme în urma lor. Infirmieră voluntară, apropiată de Familia regală şi apreciată de medicii din Misiunea franceză, Arabella notează febril zilele de tensiune, elanurile inimii,
meditaţiile însingurate asupra destinului, peisaje de şes şi de munte, scene de moravuri. Această obişnuită a saloanelor, surprinsă de intrarea ţării în război, e obligată să-şi poarte singură de grijă şi să se descopere. Experienţa ei feminină asumată elimină destule prejudecăţi, oferind şi o imagine proaspătă, nuanţată a României aflate într-una din marile încleştări ale istoriei.