De curând, romanul “Teorema lui Almodóvar” de Antoni Casas Ros, considerat cel mai bun roman de debut din Spania în 2008, a apărut la Editura Vellant în traducerea Aureliei Ulici, cu o postfaţă de Alexandru Matei.
Situat între ficţiune şi autobiografie, “Teorema lui Almodóvar” este un roman baroc în care excentricitatea se intersectează cu teoriile matematice, dar şi o meditaţie asupra (im)posibilei adaptări la viaţă a unui individ devenit monstruos. Desfigurat în urma unui accident, naratorul se întoarce puţin câte puţin la viaţă, renunţând la izolare şi explorând lumea pe care o respinsese.
Teorema lui Almodóvar este enunţată în prima parte a romanului: “E suficient să priveşti destul de mult timp pentru a transforma oroarea în frumuseţe.” Cele două priviri esenţiale în carte – prima, distantă, a lui Almodóvar, care intervine în existenţa naratorului, transformând-o într-un film, cea de-a doua, plină de pasiune, a Lisei, transsexualul de care Antoni se îndrăgosteşte, – îl fac pe acesta să înţeleagă că „în centrul vidului se află o altă sărbătoare“. Chiar dacă majoritatea coordonatelor care compun viaţa personajului – inclusiv relaţia de creaţie cu regizorul Pedro Almodóvar – sunt fictive, punctul de pornire este unul cât se poate de real: Antoni Casas Ros a ales izolarea după un cumplit accident în urma căruia a rămas mutilat. Scrierea romanului “Teorema lui Almodóvar” devine, astfel, un act cathartic prin care autorul reclădeşte punţile către propria existenţă.
Antoni Casas Ros s-a născut în 1972 în Catalonia franceză. La Gallimard nu l-a văzut nimeni. Nici măcar editorul său. Cu faţa mutilată în urma unui accident de maşină, scriitorul a refuzat să apară în public în ultimii 15 ani. A urmat cursuri de matematică, dar a renunţat la studii în urma accidentului. „Teorema lui Almodóvar” este primul său roman, distins în Spania în 2008 cu premiul Cel mai bun roman de debut. Amintind, prin refuzul său de a apărea în public, de Thomas Pynchon sau J. D. Salinger, Antoni Casas Ros a provocat numeroase dezbateri în Franţa cu privire la identitatea sau chiar la existenţa sa, mergând până la a fi considerat o găselniţă editorială sau o fantasmă a lumii literare pariziene.
