“Preţul sângelui”
În curând, Editura Leda-Grupul Editorial Corint va lansa pe piaţa de carte primul volum din seria „Blood Books/ Cărţile sângelui” de Tanya Huff, intitulată “Preţul sângelui”. Cartea se adresează fanilor literaturii cu vampiri, dar şi celor care vor să aibă parte de o lectură thriller supranaturală, cu accente horror, mystery şi romance paranormal, presărate cu umor.
Scriitoare canadiană de fantasy şi SF, licenţiată în Arte Audiovizuale la Universitatea Ryerson din Toronto, Tanya Huff a publicat până acum aproape 30 de carţi, împărţite în cinci serii fantasy/ urban fantasy (The Keeper’s Chronicles, The Tony/”Smoke” Series, The Wizard Crystal Series, The Quarters Series şi Blood Books sau Vicki Nelson Series), o serie SF (The Torin Kerr Series/ Valor Confederation), mai multe romane independente şi patru culegeri de povestiri. Seria “Blood Books”, care debutează în 1991, cuprinde cinci romane (Blood Price, Blood Trail, Blood Lines, Blood Pact şi Blood Debt) publicate până în 1997 şi un volum de povestiri, „Blood Bank”, în 2006. Cărţile au atins repede statutul de bestseller, situându-se în topul listei LOCUS Bestseller, la multiplele ediţii din Statele Unite. Volumele autoarei sunt traduse în peste 10 ţări, iar în Germania, volumul “Blood Debt” a primit premiul pentru cel mai bun roman tradus din partea „Societăţii Dracula”. Fiecare carte o are în prim-plan pe Vicki Nelson, fost detectiv la „Omucideri”, care descoperă, urmăreşte şi anihilează diverşi criminali de sorginte supranaturală (demoni ieşiţi din iad, vampiri, vârcolaci, fantome, mumii etc.), în timp ce se luptă cu orbirea care o ameninţă şi încearcă să-şi pună ordine în viaţa sentimentală zbuciumată, împărţită între detectivul Mike Celluci, fostul ei partener din poliţie, şi vampirul în vârstă de 450 de ani Henry Fitzroy, bastard al regelui Henric al VIII-lea, devenit acum scriitor de romane de dragoste. Deşi cei doi se întrec în a-i capta atenţia, Vicki evită orice angajament amoros.
Seria a fost adaptată pentru televiziune sub titlul “Blood Ties”, în 2007, iar în prezent rulează şi în România, pe AXN, cu titlul “Vampiri, crime şi poveşti de dragoste”.