Pe 21 aprilie 2010 se împlinesc doi ani de când sculptorul Nicăpetre (Petre Bălănică – n. 27 ianuarie 1936 la Brăila, m. 21 aprilie 2008 la Toronto, Canada) nu mai este printre noi. Eseistul şi publicistul Virgil Untilă, el însuşi plecat în Canada de aproape două decenii, ne-a împărtăşit câteva amintiri dragi legate de sculptorul Nicăpetre. Amintiri ce au dus la scrierea unei cărţi, “Nicăpetre – Dezvelirea lemnelor” editată anul acesta la Editura Istros cu ajutorul Centrului Cultural Nicăpetre şi al Muzeului Brăilei.
Volumul cuprinde materiale publicate, materiale inedite, file de jurnal, eseuri, scrisori, articole, un interviu şi o piesă de teatru – expodramă. Expodrama, gen literar/artistic nou, îşi propune să prezinte un punct de vedere asupra lucrurilor, cu ajutorul unei expozitii, făcute într-o montare de teatru. Prezentarea grafica a volumului îi aparţine artistului plastic Nicolae Gavriliu.
Virgil Untilă încearcă să surprindă – fără gustul lentilei interferate între artist şi el – adevăruri cuprinse în operă. Gestul său nu este un gest critic în sensul strict al cuvâtulului, ci este mai degrabă un exerciţiu de admiraţie. Nefiind rezultatul unui efort constant, cartea are gusturi diferite, diverse.
Iată o anamneză ce a dus la apariţia acestei cărţi, prezentată chiar de autor: “În 1996, pregătind apariţia revistei culturale „Voci” (Canada), am participat la deschiderea unei expoziţii Nicăpetre la Toronto. Peste câteva zile i-am luat acestuia un interviu care a apărut în volumul „Nicăpetre – dezvelirea lemnelor”.
În 1997-1998 am scris expodrama “Dezvelirea lemnelor”, iar titlul s-a dovedit potrivit pentru cartea publicată acum, expodrama având ca „personaje”, sculpturile în lemn ale lui Nicăpetre.
În 2000 am organizat la primăria din Kitchener (Canada), din partea revistei „Voci”, expoziţia de sculptură “Nicăpetre- Visând înăuntrul sămânţei”, prilej cu care am scris eseul „Lemnele lui Nicăpetre”, care va apărea în paginile revistei amintite mai sus, şi în volumul dedicat sculptorului.
Sculpturile în lemn ale lui Nicăpetre iau drumul Brăilei, aşa încât expodrama nu a fost montată pănă acum, în schimb a luat naştere unul dintre cele mai interesante muzee din lume (Muzeul din Brăila).
În 2007, cu câteva luni înaintea stingerii din viaţă a lui Nicăpetre, Decebal Dascău (artist imagine), a filmat discuţiile dintre Nicăpetre, artistul plastic Adrian Pora şi Virgil Untilă, intenţionând realizarea unei suite de filme, avându-l ca protagonist (şi operator câteodată) pe artist – Nicăpetre. În timpul acestor discuţii s-a născut proiectul cărţii acesteia.”
În prezent Virgil Untilă mai lucrează la două cărţi: un volum colectiv (album), intitulat „Pietre – Nicăpetre”, şi un volum de publicistică intitulat „vIDEOLOGIE”.
Pentru 14-16 mai 2010, Virgil Untilă pregăteşte lansarea volumului “Nicăpetre- Dezvelirea lemnelor” în Canada, la Toronto. Alături de el vor participa la crearea evenimentului: Decebal Dascău, Anda Untilă, Anca Ghiţescu şi Luiza Alexa (DEKLA).
Este placut sa poti consulta o „tăietura” de revistă chiar si numai spre aducere aminte!