Săptămâna aceasta, Editura Polirom le propune iubitorilor de ficţiune străină volumul recompensat cu prestigiosul National Book Award pe anul 2007, “Arborele de fum” de Denis Johnson (traducere din limba engleză şi note de Mircea Pricăjan). Un roman pe care mulţi critici nu s-au ferit a-l numi o „capodoperă” şi care a provocat reacţii entuziaste în rândul marilor nume ale scenei literare americane.
William „Skip” Sands, un spion începător, unchiul său, un agent CIA veteran, cunoscut drept „Colonelul”, imprevizibilul Trung Than, „Călugărul”, un dublu agent vietnamez, alături de numeroşii tineri care ajung din deşertul Arizonei în mijlocul unui război în care graniţa dintre dezinformare şi amăgire a dispărut… Iată câteva dintre memorabilele personaje pe care Denis Johnson le aduce la viaţă într-o poveste cutremurătoare despre eşecul americanilor în Războiul din Vietnam. Urmărind în ordine cronologică evenimentele dintre anii 1963 şi 1970 – asasinarea preşedintelui Kennedy, Ofensiva Tet, moartea lui Martin Luther King, căderea Saigonului-, “Arborele de fum” prezintă într-o manieră surprinzător de umană chinurile sufleteşti şi fizice prin care au avut de trecut cei învinşi şi, totodată, cei aparent învingători.
Despre această carte, scriitorul Jonathan Franzen scria elogios: „Dumnezeul în care vreau eu să cred are vocea şi umorul cu care pare să-l fi dăruit pe Denis Johnson”
Cotidianul New York Times scria :„Arborele de fum” este o carte cutremurătoare şi foarte stranie. Un roman ca o revelaţie asupra acestui secol, încă nou…”
Denis Johnson s-a născut în 1949 la Munchen, din părinţi americani. A crescut la Tokio, Manila şi Washington. Primele sale scrieri au fost strânse într-un volum de poezii, The Man Among the Seals, publicat în 1969, când Johnson abia împlinise 20 de ani şi urma cursurile Universităţii din Iowa, unde îl avea ca mentor pe Raymond Carver. Şi-a susţinut un masterat la aceeaşi universitate şi a primit numeroase distincţii, cum ar fi Lannan Fellowship în Fiction (1993),Whiting Writer’s Award (1986) sau Aga Khan Prize for Fiction, din partea renumitei Paris Review. În 1983 i se publica primul roman, Angels, dar reţine atenţia cititorilor şi a criticii o dată cu publicarea volumului de povestiri Jesus’ Son, în 1992, ecranizat în 1999 şi inclus pe lista celor mai bune 20 de cărţi americane din ultimul sfert de secol. “Arborele de fum”, publicat după o pauză de aproape nouă ani, a fost distins cu National Book Award 2007 şi nominalizat, în 2008, la Premiul Pulitzer. Pe lângă romane şi povestiri, Denis Johnson a mai publicat cinci volume de versuri, iar piesele sale de teatru au fost montate la San Francisco, Chicago, New York şi Seattle.