De curând, la Editura Nico a apărut antologia “100-cele mai frumoase poezii” de Răzvan Ducan, editată şi finanţată de Asociaţia “Nicolae Băciuţ” din Târgu Mureş. Cartea a fost distinsă cu premiul “Romulus Guga” acordat pe anul 2010.
În prefaţă, Nicolae Băciuţ prezintă elogios această antologie: “Ideea de a realiza această colecţie, “100 – Cele mai frumoase poezii”, mi-a venit de la o anecdotă cu un venerabil ajuns la o sută de ani şi care a fost întrebat de un reporter care e secretul longevităţii sale centenare? Răspunsul mucalit dat unei asemenea întrebări, “Ce mai înseamnă azi o sută”?, mi-a sugerat întrebarea “Ce mai înseamnă azi o sută de poeme din biografia unui autor?”
Fireşte, m-am uitat în jurul meu, la autori care au o operă poetică, oricât de puţin ar fi ea valorificată în circuitul mare al cărţii în spaţiul cultural românesc, din raţiuni pe care nu merită să le reiterăm aici. Oricum, cele mai multe sunt neliterare.
Şi am făcut o primă strigare: Lazăr Lădariu, Valentin Marica, Răzvan Ducan, Elena M. Cîmpan, Mariana Cristescu, Sorina Bloj… Lista nu se va opri aici, dar trebuie să-mi păstrez simţul măsurii, câtă vreme acest demers editorial este unul personal, confratern.
Ştiu că nu e uşor să alegi o sută de poeme dintr-o operă de autor. Restricţionarea “o sută” este şi nu este generoasă, dar selecţia nu e una care să nu creeze probleme. Oricum, o selecţie de autor e una preponderent subiectivă, una care nu pune în prim plan criteriul axiologic, ci pe cel al “ataşamentului” de autor. O astfel de selecţie situează mai presus judecata emoţională, neingnorând, totuşi, judecata critică.
Pentru că o astfel de antologie, până la urmă, îşi poate aroga pretenţii de reprezentare, de definire.
Autorul e pus în faţa imperativului renunţării la un poem sau altul, pentru că are de gestionat un inventar de o sută de poeme, din, în multe cazuri, sute de poeme.
Răzvan Ducan a fost primul autor care a răspuns provocării mele, oricât de contrarian a părut gestul meu.
Cu ani în urmă, Editura Albatros a impus colecţia “Cele mai frumoase poezii”, în format de buzunar, care a reuşit să includă, cu adevărat, cele mai frumoase poezii din lirica românească şi universală.
Dar în această colecţie au ajuns şi numeroşi autori contemporani, cei mai mulţi încă neajunşi la vârstă semicentenară.
La 50 de ani, cei mai muţi autori români de prestigiu erau deja antologaţi nu doar în această colecţie, unii chiar în colecţia “Biblioteca pentru Toţi” a Editurii Minerva, care asigura tiraje amenţitoare pentru scriitorii de azi, ceea ce făcea posibilă o bună circulaţie a cărţii, achiziţionarea nu doar în biblioteci mari, ci până şi în cele şcolare.
Poate şi din nostalgia acelor vremuri editoriale, cu toate încrâncenările şi restricţiile de natură ideologică, am iniţiat această colecţie pentru autori din acest spaţiu geografic şi cultural, dar şi din dorinţa de a-i propune, în această variantă, criticii literare, publicaţiilor, cititorilor.
Ne punem speranţa că demersul nostru va fi înţeles în sensurile sale responsabile, de a supune judecăţii de valoare şi literatura din provincie marginalizată spun eu, în multe cazuri, pe nedrept. Şi cum nu ne punem foarte mari speranţe în posteritate, privim cu încredere şi aşteptări mari spre contemporanii noştri.”
