Astăzi, 16 aprilie 2010, ora 18:00, la librăria Diverta Magheru din Bucureşti (fostul magazin Eva), are loc lansarea romanului „Ambasadorul„ (Editura Cartea Românească-Polirom). Prezintă: Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu şi Florin Iaru. Moderator: Oana Boca (Polirom).
Interzis de cenzura comunistă, “Ambasadorul” a apărut abia după revoluţia din 1989, obţinând în scurt timp cele mai prestigioase premii literare din România: Premiul Academiei Române, Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul pentru Proză „Liviu Rebreanu”. Prima ediţie, apărută tot la Editura Cartea Românească, în 1991, s-a epuizat în numai câteva săptămâni.
În “Ambasadorul”, Alexandru trăieşte aventura unei fabuloase călătorii către China veacului al XVII-lea, ca ambasador al ţarului Rusiei. Un şir nesfîrşit de peripeţii, o tulburătoare, secretă şi interzisă poveste de dragoste, înălţarea şi decăderea unui tragic personaj livresc, învăluit în mister. Totul, într-o cheie finală absolut imprevizibilă. Reeditarea “Ambasadorului” aduce în atenţia cititorului român contemporan o operă unică, şlefuită cu migala artizanilor de pietre preţioase şi cu ştiinţa ezoterică a alchimiştilor de demult, şi, deopotrivă, un autor în plină ascensiune.
IOAN MIHAI COCHINESCU ( n. 16 aprilie 1951, Timişoara) este prozator, eseist, estetician. A absolvit Facultatea de Compoziţie-Muzicologie în 1974. În 2005 devine doctor în muzică (estetică) al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Este profesor de estetică, pian şi procesare computerizată a imaginii la Liceul de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti. A realizat filme artistice şi documentare de scurt metraj: Ultimul om de zăpadă, Casa de pe colină, Oraşul etc.. Filmul Când oamenii se joacă a fost premiat pentru scenariu şi regie (la Bucureşti, 1969 şi Hiroşima – Marele Premiu şi Medalia de Aur, 1975). Este membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (1982) şi al Uniunii Scriitorilor din România (1993). În anul 1991 a debutat cu romanul “Ambasadorul” la Editura Cartea Românească. În 1993 a publicat romanul Rock & Depeche. Filmul unui roman, la Editura Liberart. În 1996 au apărut volumele de proză scurtă Visul de iarnă al Isabellei şi Insula, la Editura RAO. În 2006, la Editura Libertas a publicat volumele de eseuri Tratatul de Caligrafie şi Tratatul de Alchimie. În 2007, apare Tratatul despre sublim, iar în 2009, monografia-album Vivaldi în Veneţia.