La Editura Leda- Grupul Editorial Corint, în colecţia Love&Life Leda, a apărut de curând romanul “Ardoare” de Lily Prior, în traducerea Livianei Ţane.
Un basm pentru oameni mari, de o imaginaţie debordantă, care celebrează peisajele mirifice ale Italiei şi excentricităţile italienilor. O naraţiune plină de răsuciri din condei, umor şi delicii inedite. Povestea se desfăşoară în jurul lui Arcadio Carnabuci, un cultivator de măslini italian care se simte însingurat, sădeşte câteva seminţe ale iubirii, fără să-şi închipuie nici o clipă ce haos vor declanşa fructele magiei lui. Fernanda Ponderosa, femeia voluptuoasă din visurile sale, scapă neatinsă de vrajă, în schimb Gezabel, o catâroaică vrednică, între două vârste, se îndrăgosteşte de el din vârfurile urechilor până la copite. Dintr-odată, măcelarul şi brutarul cochetează cu ideea crimei pasionale, doctorul şi asistenta lui se dedau la nebunii împreună, iar un nou-născut se transformă în înger. Pe când sătenii pendulează între iubire şi război, câteva fenomene ieşite din comun vin să aţâţe atmosfera şi aşa febrilă, făcând ca marile pasiuni să se consume la temperaturi ce depăşesc arşiţa verii meridionale. Publicaţia americană Booklist scria despre acest volum că este „Un basm irezistibil de amuzant, de subtil, asezonat cu picanterii romantice… .”
Lily Prior este autoarea unor romane de succes, traduse în peste treizeci de limbi. Mare admiratoare a gastronomiei şi culturii italiene, Prior a călătorit mult în Italia, mai ales în Sicilia. În limba română i-a mai fost publicat romanul Cabaret şi se află în curs de apariţie La Cucina.