Astăzi, 30 martie 2010, ora 18:00, la Librăria Cărtureşti din capitală (Str. Arthur Verona 13-15), se lansează cea mai proaspătă carte a scriitorului Neagu Djuvara, “Ce au fost “boierii mari” în Ţara Românească. Saga Grădiştenilor” (secolele XVI-XX), Colecţia: Seria Djuvara. La eveniment vor vorbi: Ştefan Gorovei, Neagu Djuvara, Lidia Bodea.
Evenimentul se înscrie în seria de lansări de celebrare a 20 de ani de activitate editorială Humanitas, fie că se numesc Humanitas, Humanitas Fiction, Humanitas Multimedia sau Librăriile Humanitas.
“Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor“ este o cercetare asupra unei familii boiereşti şi, în fapt, un volum ce priveşte istoria instituţiilor politice româneşti premoderne. Fără tagadă, aşa cum reiese din minunata demonstraţie a autorului, istoria boierimii române atinge încontinuu istoria politică a principatelor, deoarece marea boierime a jucat un rol foarte însemnat – ba chiar dominant în guvernarea ţării, dinainte de „descălecători“ şi până la naşterea României moderne. Vom descoperi în ce fel marile familii boiereşti şi-au dobândit sau şi-au pierdut moşiile şi, odată cu averile, privilegiile politice şi dregătoriile înalte. Cum au fost rând pe rând şi mai mult sau mai puţin conştient, agenţii aproape exclusivi a trei influenţe străine, determinante în domeniul culturii: cea slavonă, în primele timpuri ale Evului nostru Mediu, cea greacă, apoi turco-fanariotă, în secolele XVII-XVIII, la urmă cea franceză în secolul al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea. Cum au încheiat alianţe de familie, puternic marcate de endogamie, pentru a conserva rangurile şi din nou averile. Cum femeile, adesea aprige, au jucat un rol însemnat în transmiterea numelui. Cum ei, boierii, au fost promotorii modernizării României ca revoluţionari, reformatori, oameni politici. Cum, către sfârşitul veacului al XIX-lea, când sarcina guvernării României este preluata de burghezia naţională, neamul Grădiştenilor se stinge în dureri: moarte timpurie, sinucideri, copii din flori, alienaţie mentală.
Neagu Djuvara, pare-se ultimul Grădiştean, oferă un capitol inedit de ilustraţii, facsmilie, arbori genealogici, tabele de ascendenţi, indici de familii înrudite. S-ar părea că, potrivit uneia dintre genealogii, nepoata sa reia saga familiei Grădişteanu, căsătorindu-se cu un alt descendent al unei alte ramuri a Grădiştenilor!
NEAGU M. DJUVARA s-a născut la Bucureşti în 1916, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”). În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Între timp, reluase studiile de filozofie la Sorbona. În mai 1972, capătă doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). Din 1984, secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991, profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi.
Principalele publicaţii: Le droit roumain en matière de nationalité, Paris, 1940 (teză de doctorat); „Démétrius Cantemir, philosophe de l’Histoire”, în Revue des études roumaines, XIII-XIV, Paris, 1974, pp. 65-90; Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations, Mouton, Paris-Haga, 1975 (carte premiată de Academia Franceză); în româneşte, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, Humanitas, 1999; „Les «grands boïars» ont-ils constitué dans les principautés roumaines une véritable oligarchie institutionnelle et héréditaire?” în Südost-Forschungen, Band XLVI, München, 1987, pp. 1-56; Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle, Publications Orientalistes de France, 1989; în româneşte, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne, Humanitas, ed. a VI-a, 2008; Les Aroumains (operă colectivă), Publications Langues’O, Paris, 1989; în româneşte, Aromânii – istorie, limbă, destin, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996; „Sur un passage controversé de Kékauménos. De l’origine des Valaques de Grèce”, în Revue roumaine d’histoire, vol. XXX, 1-2, Bucureşti, 1991; O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Humanitas, ed. a IX-a, 2008; Cum s-a născut poporul român, Humanitas Junior, ed. a V-a, 2008; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii, Humanitas Junior, ed. a III-a, 2007; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul, Humanitas Junior, ed. a II-a, 2007; Însemnările lui Gheorghe Milescu, roman, Humanitas, 2004; Amintiri din pribegie, Albatros, 2002; Humanitas, ed. a IV-a, 2008; versiune franceză: Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948-1990), L’Harmattan, Paris, 2004; Există istorie adevărată?, Humanitas, ed. a III-a, 2008.
