“Ce mai rămâne din cultura franceză. Preocuparea pentru grandoare” de Antoine Compagnon şi Donald Morrison a stârnit multe controverse. Publicat de Editura ART în martie 2010 în traducerea Laurei Albulescu (cu o prefaţă de Horia-Roman Patapievici), volumul a aruncat în aer piaţa ideilor din spaţiul european, proclamând „moartea culturii franceze”.
În anul 2007, un articol exploziv publicat în ediţia europeană a revistei “Time” scandaliza scena culturală franceză, proclamând sentenţios „moartea culturii franceze”. Autorul, Donald Morrison, jurnalist american stabilit în Franţa, a fost repede pus la zid de către oamenii de litere, scriitorii, profesorii şi intelectualii francezi, începând cu Maurice Druon şi Bernard-Henri Lévy, până la Olivier Poivre d’Arvor. Numeroase ziare şi reviste (Libération, Le Monde, Le Figaro, The Guardian, The Independent), forumuri, grupuri de discuţii, bloguri şi emisiuni au reluat această dispută şi au făcut din articolul publicat în “Time” unul dintre cele mai controversate din perioada respectivă.
Ulterior, Doland Morrison are şansa de a-şi relua articolul publicat în “Time” şi de a-l nuanţa şi extinde în cadrul unui volum, alături de replica lui Antoine Compagnon, eminent profesor la College de France şi teoretician strălucit.
Pentru o lungă perioadă de timp, Franţa şi cultura franceză au făcut „legea” pe scena internaţională. Aflaţi permanent în centrul atenţiei, artiştii francezi se bucurau de un prestigiu fără egal. Din gloria de odinioară nu a mai rămas astăzi decât nostalgie şi frustrare. Influenţa culturii franceze este acum spectrală, puterea sa, derizorie. Cultura franceză nu mai vorbeşte lumii. O înfrângere care, până la urmă, convine mentalităţii franceze înclinate spre autocompătimire şi victimizare.
„E simptomatică seducţia exercitată de Franţa pentru americani – ca un loc al rafinamentului şi al unor vechi tradiţii -, la fel de simptomatică precum clasica lor aversiune pentru aceeaşi ţară: un joc de atracţie-respingere care, în cazul lui Morrison, nuanţează cumva (pentru a îndulci hapul?) poziţia de pe care jurnalistul îşi scrie rechizitoriul. Reproşurile sunt punctuale, precise, deşi ilustrarea de caz e mult mai abundentă. Compagnon se întreabă dacă, în era globalizării, mai poate fi vorba de culturi naţionale.”, scria Adina Diniţoiu în revista “Observator cultural”.
