Sâmbătă, 27 martie 2010, ora 19:00, de Ziua Mondială a Teatrului, în foaierul central al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, regizorul Mihai Măniuţiu îşi lansează volumul “Memoria hingherilor”, Editura Bybliotek. O dublă lansare, deoarece şi cunoscutul critic literar Dan C. Mihăilescu îşi lansează volumul “Dansând pe ruine”, Editura IDEA Design & Print, dedicat creaţiei omului de teatru Mihai Măniuţiu.
“Memoria hingherilor”de Mihai Măniuţiu va fi prezentat de cunoscuţii oameni de cultură Sorin Alexandrescu, Ştefana Pop – Curşeu şi Diana Suciu. “Dansând pe ruine” de Dan C. Mihăilescu, va fi prezentat publicului de criticul de teatru Cristina Modreanu.
După aceste două lansări de carte, publicul va fi aşteptat la ora 19:30 în sala de spectacol, unde „Cântecul lebedei” este, în viziunea lui Mihai Măniuţiu, o adâncă reverenţă adusă teatrului, dar mai ales actorilor care trudesc întru slava lui. Noua premieră realizată de Mihai Măniuţiu este un spectacol fascinant, în care fiecare actor are un parcurs clar definit, şi în care spectatorii vor regăsi o comedie sensibilă, cu accente tragice – de fapt, o oglindă a tot ceea ce vrea să fie şi a tot ceea ce este Teatrul.
Aşadar, de Ziua Mondială a Teatrului, teatrul arădean se transformă în capitala artei teatrale româneşti, iar spectatorii sunt aşteptaţi la un adevărat regal teatral. Alături de publicul arădean, la această mare sărbătoare a artei teatrale, vor fi prezenţi importanţi critici de teatru şi oameni de cultură ai spaţiului cultural românesc.
„Cântecul lebedei“, de A. P. Cehov
Regia – Mihai Măniuţiu
Data premierei – 27 martie 2010, ora 19:30, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad
Distribuţia:
Ovidiu Ghiniţă
Zoltan Lovas
Ionel Bulbuc, Sorin Calotă, Bogdan Costea, Florin Covalciuc, Alina Danciu, Cecilia Donat, Adriana Ghiniţă, Tudor Lucanu, Doru Nica, Liliana Balica, Ioan Peter, Dorina Darie, Robert Pavicsits, Giorgiana E. Popan, Marian Parfeni, Oltea Blaga, Roxana Sabău, Călin Stanciu, Ştefan Statnic, Mariana Tofan, Angela Varjasi, Alex Mărgineanu, Dan Antoci, Cosmin Blaga, Mara Purza
Decorul – Doru Păcurar
Costumele – Oana Văran
Light design – ing. Lucian Moga
Mecanisme scenă – ing. Ion Stan
Regia tehnică – Elena Ivaşcu, Emanuel Florescu
Sufleor – Felicia Iacob
Sunet – George Dancu
Machiaj – Florica Bălan
Lumini – Horaţiu Maftei, Ovidiu Simion
Videoproiecţie – Adelin Ghionghioşan
Maşinist şef – Atilla Knapik
Recuzită – Florica Iancu, Florica Valea
Cabiniere – Rozalia Domokos, Rodica Ţigan
Şef producţie – ing. Ion Stan
Ateliere: tâmplărie – Gheorghe Ambrozfalvi, Ştefan Hodoşan; tapiţerie – Mircea Dimed; pictură – Luminiţa Penişoară, Florin Boşcu; croitorie – Dumitru Sârca; mecanic – Dan Petcuţ.
Impresariat artistic – Carmen Ispas, PR şi redactare – Mihaela Balint, concept grafic – Laurian Popa.