Ultimul roman în lucru al lui Andrei Ruse, MDMA16 este deja promovat intens în mediile on-line. La fel s-a întâmplat şi cu romanul de debut, SONI, care a adus vânzări record şi public numeros încă de la primele lansări.
“Am început romanul gândindu-mă că este nevoie de o lucrare, fie și fictivă, în care adevăratele probleme ale drogurilor și lumea lor să fie prezentate obiectiv. Mai am cam un sfert de scris la el și am ajuns la cu totul altceva.” , spune Andrei Ruse în exclusivitate pentru AgentiadeCarte.ro
“Radu, un poliţist ajuns de puţină vreme la anti-drog, îşi face planul pentru lovitura vieţii sale, care-l va scoate din toate încurcăturile, dar mai ales, îi va reda respectul de sine şi imaginea pe care şi-o doreşte în faţa familiei lui. Lucrurile însă nu ies ca la carte atunci când intri într-o lume cum e cea a drogurilor şi întâlneşti unul dintre cei mai “prăjiţi” dilări din capitală, poreclit nebunul.
Goana după informaţii pentru dosar devine o călătorie psihedelică. În loc de răspunsuri, apar tot mai multe întrebări. Ancheta se transformă într-o investigaţie personală, iar dacă la început păreau a fi clar în tabere opuse, când binele şi răul rămân doar cuvinte care depind de contexte, un om al legii şi un traficant de stupefiante descoperă că au în comun mai multe decât ar fi crezut vreodată.
Când devine o substanţă drog, dacă tot ceea ce ne înconjoară ne “droghează”, sub o formă sau alta? Ce este realitatea – după primul fum de iarbă? Sau ce mai rămâne din ea atunci când clădirile încep să se încline, după o linie de K, iar sensurile vieţii devin teorii fabricate la fel ca fast-foodurile? mdma-ul intră în corp, inima o ia razna, serotonina începe să curgă din creier ca de la un robinet, şi bun venit în ţara minunilor!”, îşi prezintă Andrei Ruse cartea.
Andrei Ruse (www.andreiruse.ro) s-a născut la 16 decembrie 1985, în București. A debutat în 2007 cu volumul de poezie Black Job, Editura Vinea, a publicat în 2008 romanul SONI, Editura Tritonic, iar pentru 2010 pregătește al doilea roman, MDMA16. Este cunoscut în mediul on-line pentru proiectele sau colaborările sale (Sketche, ROcultura, Hyperliteratura, din 2010 FDL.ro), dar şi pentru lucrări multimedia (peste 20 de videopoeme, primul trailer pentru o carte românească – la romanul SONI, documentarul “poezie. puterea” – realizat împreună cu Răzvan Țupa) și altele.