TVR Cultural lansează astăzi o nouă emisiune culturală moderată de criticul literar Daniel Cristea-Enache. Invitatul primei ediţii este criticul literar Alex. Ştefănescu.
Criticul literar Daniel Cristea-Enache va fi moderatorul unei noi propuneri culturale, de data aceasta nu pe hârtie, ci pe sticlă, Literatura de azi. Iniţiată şi difuzată de TVR Cultural, emisiunea al cărei moderator va fi Daniel Cristea Enache, debutează astăzi, 1 martie 2010, de la ora ora 21:15. Cu un format atractiv, la fiecare dintre ediţii vor fi prezentate cărţi de maximă importanţă literară, faţă în faţă cu autorul lor. Producătorul emisiuni este Carmen Dăncescu, cunoscută şi pentru emisiuni precum Cultura fierbinte sau Piaţa de artă. Invitatul primei ediţii este criticul literar Alex. Ştefănescu.
“Ce va fi Literatura de azi? Un talk-show cu un scriitor important, pe marginea unei noi cărţi, foarte bune şi a operei lui. Ca moderator, eu voi veni în emisiune cu substanţa critică a dialogului. Iar scriitorul va veni cu substanţa şi cu farmecul… Modelul meu e incomparabilul Iosif Sava„, spune Daniel Cristea-Enache.
Motivaţia acestei emisiuni? ”Lectura este o manieră de a interpreta un text, dar şi lumea care ne înconjoară. Fiecare îşi creeaza o nişă culturală personală în care adună scriitorii preferaţi, în ideea că scriitorul este o amintire care revine. Ca să nu ne colonizeze ,,cultura de cinci minute şi obiectele literare plebee”, trebuie să cunoaştem cărţile de valoare şi autorii lor”, argumentează moderatorul emisiunii Literatura de azi.
Criticul Daniel Cristea-Enache va discuta în această seară cu Alex. Ştefănescu despre cele trei cărţi recent apărute ale acestuia: Istoria literaturii române contemporane/ Editura Maşina de scris; Cum te poţi rata ca sciitor: câteva metode sigure şi 250 de cărţi proaste/ Editura Humanitas şi Jurnal Secret. Noi dezvăluiri/ Editura Corint. Cei doi critici literari vor discuta şi despre mecanismele prin care o emisiune de televiziune poate îndruma lecturile spectatorilor, poate să le trezească interesul pentru noile apariţii editoriale şi îi poate familiariza cu tendinţele şi curentele din literatura contemporană. Altfel spus: la ce bun o emisiune de literatură, într-o lume aliena(n)tă şi superficială, din ce în ce mai departe de valorile culturale?