Editura Humanitas a împlinit 20 de ani de existenţă. Fondatorul acestei prestigioase edituri, filosoful Gabriel Liiceanu, deschide seria de evenimente aniversare cu audiobookul Despre limită.
„Această carte s-ar fi putut intitula la fel de bine Despre libertate. Mi s-a părut însă că este mai potrivit ca elementul care face ca libertatea să fie libertate umană – limită deci –, şi nu libertatea pur şi simplu, să dea titlul acestor pagini. Am numit libertatea care, ca să funcţioneze, are nevoie de limite „libertate gravitaţională“. Cartea s-ar fi putut atunci intitula Despre libertatea umană ca libertate gravitaţională.
Această carte este până la urmă o carte despre lucrurile vagi. Lucrurile vagi sunt lucrurile cele mai importante. Dar pentru că la aceste lucruri nu am putut ajunge decât pornind de la hotarele lumii şi ale libertăţii noastre, am intitulat totuşi această carte Despre limită.
Paginile acestea alcătuiesc o carte fără bibliografie (nici un nume propriu şi nici un citat nu există în ele), o carte inventată din gândurile, pasiunile şi lecturile uitate ale autorului; şi uneori chiar din mizeria vieţilor noastre şi a istoriei petrecute în această parte a lumii.
Acest discurs despre limită năzuieşte de asemenea să fie o construcţie şi, în acest sens, el este o carte de filozofie aproape în înţelesul tradiţional al cuvântului. De aceea capitolele despre frică, nehotărâre, destin, lene, ratare, prostie, putere sau iubire nu sunt pagini grupate arbitrar în spaţiul unor eseuri disparate, ci momentele născute oarecum necesar în urma unei intenţii de rigoare. Ele se înscriu deci în logica unei idei care le dictează ritmul şi conţinutul.
Mi-am pus întrebarea, terminând-o în această formă, dacă este vorba de „o carte grea“. Nu cred. Mai degrabă este o carte ambiţioasă, care îndrăzneşte să vorbească „de sus“ despre noi, oamenii. Dar îmi fac iluzia că ar putea-o citi oricine. Aş fi vrut să fie o carte adevărată, pe care fiecare cititor să o părăsească cu senzaţia că a aflat mai mult, de aici, pe marginea acelor lucruri despre care credea că ştie tot. Cel puţin, scriind-o, aşa s-a întâmplat cu autorul ei.
Două dintre capitolele acestui volum, Elementele fondului intim-străin şi Răspunderea şi vina – mergând până la precizarea structurii şi la detaliile de tratare –, s-au născut în urma discuţiilor cu Alexandru Dragomir şi cu Andrei Pleşu. Le mulţumesc acum încă o dată.”, scria G.Liiceanu în 1994 la Păltiniş.
Gabriel Liiceanu s-a născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Scrieri: Tragicul. O fenomenologie a limitei şi depăşirii, Editura Univers, 1975; Editura Humanitas, 1993, ediţie revăzută, Introducere în politropia omului şi a culturii, Editura Cartea Românească, 1981, Jurnalul de la Păltiniş. Un model paideic în cultura umanistă, Editura Cartea Românească, 1983, Editura Humanitas, 1991, Apel către lichele, Editura Humanitas, 1992, Cearta cu filozofia. Eseuri, Editura Humanitas, 1992, Despre limită, Editura Humanitas, 1994, Itinerariile unei vieţi: E. M. Cioran – Apocalipsa după Cioran, Editura Humanitas, 1995, Declaraţie de iubire, Editura Humanitas, 2001, Uşa interzisă (Jurnal), Editura Humanitas, 2002, Om şi simbol. Interpretări ale simbolului în teoria artei şi filozofia culturii, Editura Humanitas, 2005, Despre minciună, Editura Humanitas, 2006, Despre ură, Editura Humanitas, 2007, Despre seducţie, Editura Humanitas, 2007, Poveşti de dragoste la prima vedere (în colaborare), Editura Humanitas, 2008, Scrisori către fiul meu, Editura Humanitas, 2008. Traduceri din Platon şi M. Heidegger. A fost distins cu Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (1992), distincţie a Ministerului francez al Culturii, Premiul Uniunii Scriitorilor (1983) pentru Jurnalul de la Păltiniş, Marele Premiu al Uniunii Cineaştilor din România (ex-aequo, 1992).