Nicolae Manolescu a pierdut definitiv procesul prin care a cerut ca Uniunea Scriitorilor din România să funcționeze după un decret comunist

Joi, 18 februarie 2021, Tribunalul București, Secția a III-a civilă, Completul FFR – Apel 1, format din doamnele judecător Roxana-Maria Călin şi Cristina Vîlceleanu, a respins printr-o hotărâre definitivă apelul formulat de Uniunea Scriitorilor din România în dosarul 18753/299/2017, având ca obiect ”modificări acte constitutive persoane juridice înregistrare în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor a menţiunii privind faptul că petenta a fost înfiinţată şi recunoscută ca persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr.267/1949”. Soluția pe scurt publicată pe portalul instanțelor de judecată este: ”Respinge apelurile ca nefondate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.”. Astfel, instanța de apel a menținut soluția dată de către instanța de fond, Judecătoria Sectorului 1 București, prin Încheierea din data de 28 noiembrie 2019, în dosarul 18753/299/2017, președintele completului de judecată fiind doamna judecător Dana Petrina Păduraru (Încheiere pe care o publicăm în următoarele rânduri).

”De 6 ani de zile, cei care pretind că sunt reprezentanții legali ai Uniunii Scriitorilor din România, deși nu pot face dovada prin extras din Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor, au încercat să inducă în eroare instanțele de judecată, opinia publică și Ministerul Culturii încercând să rostogolească o minciună sfruntată conform căreia Uniunea Scriitorilor din România a fost înființată prin decretul comunist 267/1949, deși decretul invocat era unul de recunoaștere a Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română. După șase ani de căutare a dreptății prin instanțe, iată că avem o altă hotărâre definitivă prin care sunt confirmate principiile și acțiunile Grupului de Reformare a Uniunii Scriitorilor din România conform cărora breasla scriitorilor trebuie să se comporte ca o organizație non-guvernamentală transparentă, cu adunări generale și cu dări de seamă anuale.”, a declarat scriitorul Dan Mircea Cipariu, intimat intervenient în nume propriu în dosarul 18753/299/2017.

”Se spune că minciuna are picioare scurte. Iar adevărul umblă cu capul spart. O fi. Dar, în justiție, minciuna are o mulțime de piciorușe, ca miriapodul. Numai că, așa, cu capul spart de mulți ani, adevărul (sau dreptatea) trebuie să iasă la iveală. Și a ieșit. Decizia definitivă a tribunalului consfințește adevărul celor cîțiva „nebuni” care s-au luptat cu monstrul birocratic, rău intenționat și dictatorial, reprezentat de conducerea lacomă a Uniunii Scriitorilor. Acum să vedem pe unde scot cămașa. Adevărul „nostru” a costat timp, nervi și bani. Și, uneori, un soi de sfîrșeală, că totul e zadarnic.  Nu pot să spun decît, odată cu poetul, Să stăpînim durerea care pe om supune / Să așteptăm în pace al soartei ajutor. Aș schimba doar ultimul cuvînt: vestitor.”, a comentat scriitorul Florin Iaru.

”Această sentință definitivă a Tribunalului București pune capăt minciunilor și abuzurilor echipei domnului Nicolae Manolescu, care de peste șase ani se agață de un decret comunist emis în 1949, cu care dl Manolescu a încercat să-și legitimeze pretinsa calitate de președinte al Uniunii. Domnul Manolescu și acoliții săi au zădărnicit acțiunile Grupului de Reformare a Uniunii Scriitorilor care a încercat să introducă Uniunea Scriitorilor în legalitate. Membrii grupului au fost excluși din Uniunea Scriitorilor, au fost calomniați și defăimați în reviste ale Uniunii, mai ales în revista România literară condusă de domnul Nicolae Manolescu și nu în ultimul rînd au fost hărțuiți permanent cu procese în care dnii N. Manolescu, Varujan Vosganian și alții și-au atribuit în fals funcții de conducere în Uniunea Scriitorilor. Pretinsa conducere a adus Uniunea Scriitorilor într-o situație cît se poate de încurcată care va trebui rezolvată rapid, potrivit cu legea. E rușinos că scriitori care își proclamă oral și în scris opțiuni democratice s-au încăpățînat ca la tribunale să tragă Uniunea în trecutul dictaturii comuniste, împotriva legilor și a bunului simț.”, a spus scriitorul Cristian Teodorescu.

AgențiadeCarte.ro vă prezintă textul Încheierii din data de 28 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul de fond 18753/299/2017, asupra căreia a făcut apel domnul Nicolae Manolescu-Apolzan și Uniunea Scriitorilor din România prin Nicolae Manolescu-Apolzan.

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI

SECŢIA A-II-A CIVILĂ

Dosar nr. 18753/299/2017

ÎNCHEIERE

Şedinţa din camera de consiliu de la 28 Noiembrie 2019

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE Dana Petrina Păduraru

Grefier Irina Badiu

Pe rol judecarea cauzei civile privind petenta UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA şi pe intervenienţii în nume propriu CIPARIU MIRCEA-DAN şi ASOCIAŢIA UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice înregistrare în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor a menţiunii privind faptul că petenta a fost înfiinţată şi recunoscută ca persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr. 267/1949.

Dezbaterile şi susţinerile în fond au fost  consemnate în încheierea de şedinţă din data de 27.11.2019, parte integrantă din prezenta încheiere, când instanţa,  având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 28.11.2019, când a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.06.2017 sub nr. 18753/299/2017  petenta UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA prin Nicolae Manolescu a solicitat înregistrarea  în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut de Judecătoria Sectorului 1 a menţiunii potrivit căreia Uniunea Scriitorilor din România a fost înfiinţată şi recunoscută ca persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr. 267/1949 şi funcţionează în temeiul Decretului-Lege nr. 27/1990 şi propriului statut, fiindu-i astfel aplicabile prevederile art. 85 din OG 26/2000.

În motivare, în esenţă, petenta invocă art. 1 din Legea nr. 21/1924, art. 44 pct. 2 şi art. 38 din Constituţia din 1948 şi arată că Prezidiul Marii Adunări Naţionale a decis înfiinţarea şi recunoaşterea ca persoană juridică de drept public a Uniunii Scriitorilor din România. Invocă Decretul 267/1949 şi arată că acesta nu este abrogat. Arată că USR s-a înregistrat în Registrul special ca urmare a cererii nr. 390/06.09.1994. anterior intrării în vigoare a OG 26/2000, iar cererea fost admisă prin încheierea din 19.09.1994 pronunţată în dosarul nr. 158/PJ/1994  prin care s-a luat act de modificările intervenite în statut conform procesului-verbal din 19.04.1990. Invocă art. 4 din Decretul-Lege nr. 27/1990 şi art. 85 din OG 26/2000.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

            În mod necesar şi prealabil analizării fondului, instanţa arată că nu se va pronunţa distinct pe cererea de intervenţie principală formulată de Cipariu Mircea-Dan (admisă în principiu prin încheierea din 08.06.2017), pe intervenţia principală formulată de asociaţia UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA prin Cristian Teodorescu şi Dan Mircea Cipariu (admisă în principiu prin încheierea din data de 10.07.2017) în sensul admiterii sau respingerii acestora, având în vedere motivarea acestor două încheieri. Astfel, s-a reţinut că aceşti intervenienţi invocă „obiecţii”, adică nu reclamă un drept propriu prin cererea de intervenţie principală, ci, prin raportare la particularităţile procedurii necontencioase şi art. 532 alin.2 NCPC, formulează obiecţii faţă de solicitarea petentei,  adică justifică pretenţia de a fi luate în discuţie respectivele obiecţii în cadrul procedurii de soluţionare a cererii necontencioase.

Instanţa subliniază caracterul necontencios al procedurii de înregistrare în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, indiferent de atitudinea procesuală a petentei sau a celorlalţi participanţi. Prin formularea repetată a unor cereri denumite „de intervenţie”, prin formularea de cereri de suspendare a judecăţii, participanţii la procedura necontencioasă nu o pot transforma, contrar legii, într-o procedură contencioasă, supusă judecăţii în şedinţă publică cu dezbateri contradictorii. Instanţa observă că între petentă şi participanţi există numeroase litigii, în care acestea îşi contestă reciproc calitatea de reprezentant al Uniunii Scriitorilor din România, majoritatea fiind de competenţa completelor specializate în materia persoanelor juridice, în care cei implicaţi au folosit aceleaşi căi procesuale (intervenţii, cereri de suspendare), în funcţie de poziţia procesuală, reuşind blocarea reciprocă a judecării cauzelor în materia persoanelor juridice. Instanţa subliniază că sunt aplicabile prevederile OG 26/2000 coroborate cu prevederile cărţii a III-a NCPC-Procedura necontencioasă.

Aşadar, participarea altor persoane la soluţionarea cererii necontencioase nu atrage aplicabilitatea regulilor din procedura contencioasă. Indiferent de denumirea terţului, anume aceea de   participant, intervenient sau martor, dacă intervenţiei din materie necontencioasă i s-ar aplica integral şi necondiţionat regulile procedurii contencioase (art. 61-77 NCPC) ar însemna respingerea automată a cererii principale de înregistrare ca efect direct al aplicării art.531 NCPC, or o astfel de interpretare nu poate fi primită.

Ca o comparaţie, instanţa arată că dacă în cadrul soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite debitorul sau altă persoană formulează cereri de intervenţie, cererea principală nu poate fi respinsă în temeiul art. 531 NCPC. În plus, caracterul special, derogatoriu al procedurii necontencioase, coroborat cu normele speciale din materia încuviinţării executării sau a procedurii de înregistrare la persoanele juridice, impun  în principiu soluţionarea, şi nu suspendarea judecăţii, chiar dacă pe rolul instanţelor ar exista litigii de fond. De exemplu, ar fi vădit incompatibilă cu procedura încuviinţării executării silite o suspendare a judecăţii până la soluţionarea vreunei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti executorii în primă instanţă. Procedura necontencioasă îşi urmează cursul firesc, având în vedere că încheierile în materie necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat şi având în vedere că, în măsura în care într-o procedură contencioasă se pronunţă o hotărâre judecătorească cu putere de lucru judecat, atunci persoana interesată va putea solicita radierea menţiunilor din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, similar procedurii rectificării cărţii funciare (art. 907 ncc).

Instanţa apreciază că temporizarea efectelor hotărârilor unei persoane juridice nu se poate face decât pe calea ordonanţei preşedinţiale, conform art. 217 ncc, motiv pentru care instanţa nu se poate deroba de obligaţia analizării aspectelor deduse judecăţii, chiar dacă este vorba de o cerere necontencioasă şi chiar dacă împrejurările sunt aduse la cunoştinţa instanţei pe calea unor „obiecţii”. Pentru aceste considerente, instanţa urmează a analiza pe fond cererea de înregistrare cu verificarea obiecţiilor formulate de terţii participanţi la procedură.

Pe fond, pentru uşurinţa verificării raţionamentului şi ţinând cont de faptul că sunt 6 volume, instanţa a ataşat la dosar legislaţia relevantă: Decretul 267/1949, Decretul-Lege nr. 27/1990, Legea 21/1924, OG 26/2000.

Conform art. 85 din OG 26/2000 persoanele juridice de utilitate publică – asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel – înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor.

Aşadar, legea exceptează de la aplicarea regulilor OG 26/2000 doar persoanele juridice de utilitate publică, aceasta fiind premisa pe care petenta nu o îndeplineşte.

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA a fost înfiinţată în temeiul Decretului 267/1949 pentru recunoaşterea Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română, ca persoană juridică de utilitate publică, adoptat de PREZIDIUL MARII ADUNĂRI NAŢIONALE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE.

Art. 1 alin.1 prevede  că  Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română este persoană juridică de utilitate publică cu sediul în Bucureşti.

Petenta a afirmă că acest act normativ nu a fost abrogat şi că este în continuare persoană juridică de utilitate publică.

Instanţa nu poate reţine un astfel de argument, pentru următoarele considerente:

În primul rând, utilizând raţionamentul petentei în sensul că actul nu a fost abrogat, ar trebui acceptat în tot Decretul 267/1949 şi nu doar articolul 1 alineatul 1 pe care partea îl consideră favorabil. Or, important de reţinut este şi alineatul 2 care prevede că „Ea este organizaţia unică a scriitorilor din Republica Populară Română fără deosebire de naţionalitate sau de limbă.” dar şi art. 2 care arată că   Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română, funcţionează în conformitate cu statutul adoptat la data de 25-27 Martie 1949, de Conferinţa Scriitorilor din Republica Populară Română.  Acest statut poate fi modificat la propunerea Uniunii, cu aprobarea Ministerului Artelor.

Aşadar, alin.2 cuprinde o interdicţie absolută şi ar trebui acceptat că nici o altă formă de asociere, în afară de USR, a unor persoane ce au calitatea de scriitori nu este permisă de lege. Această ideologie de interzicere a formelor de liberă asociere a scriitorilor era specifică perioadei 1945-1989 când nu se putea concepe acordarea unor astfel de drepturi/libertăţi pentru categorii socio-profesionale considerate apte a vulnerabiliza regimul politic şi derivă din „unicitatea” partidului comunist. Aşadar, filosofia potrivit căreia un singur partid politic este suficient s-a extins asupra multor forme de asociere. În măsura în care în unele domenii s-a permis totuşi funcţionarea unor astfel de asocieri, cum este şi USR, modificarea statutului era supusă aprobării/controlului de stat prin Ministerului Artelor.

Tocmai de aceea USR a primit la data respectivă statutul de persoană juridică de utilitate publică, în considerarea „unicităţii” sale, or, în lipsa acestui fundament rămâne golit de conţinut statutul acordat în anul 1949. Instanţa subliniază că modalitatea de formulare şi de ordonare a dispoziţiilor din decret, conduce la concluzia că alin.2 nu reprezintă altceva decât fundamentul alin.1, cele două alineate fiind indisolubil legate între ele.

În al doilea rând şi în continuarea raţionamentului anterior, instanţa reţine, contrar argumentelor petentei, că Decretul 267/1949 este abrogat începând cu data de 15.01.1990 data intrării în vigoare a Decretul-Lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, creatori de film şi de teatru.

Având în vedere schimbarea regimului politic, legiuitorul de la nivelul anului 1990 a decis adoptarea unor acte normative în vederea reparării inechităţilor din perioada regimului comunist.

Astfel, contrar art. 1 alin.2 din Decretul 267/1949 care afirma „unicitatea” organizaţiei de scriitori USR, art. 1 din Decretul-Lege nr. 27/1990 prevede dreptul la liberă asociere a categoriilor vizate anterior: „Scriitorii, artiştii plastici, compozitorii, creatorii de film şi de teatru se pot asocia, potrivit specificului lor de creaţie, în organizaţii profesionale cu personalitate juridică, potrivit prevederilor legale în vigoare.” Iar art. 9 prevede „Pe data prezentului decret se abrogă orice dispoziţii contrare”. Reţinând că art. 1 din Decretul 267/1949 este vădit contrar Decretului-Lege nr. 27/1990 instanţa reţine abrogarea celui dintâi. Întrucât alineatele 1 şi 2 din art. 1 din Decretul 267/1949 nu se pot disocia, alineatul 2 reprezentând cauza/fundamentul acordării statutului special singurei organizaţii de scriitori acceptate, instanţa constată că începând cu data de 15.01.1990 –data acordării dreptului de liberă asociere şi pentru scriitori, petenta nu mai deţine statutul de utilitate publică.

Pe cale de consecinţă, de la data de referinţă 15.01.1990 UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA devenea persoană juridică de drept privat supusă prevederilor legale în vigoare, ca orice altă formă de asociere, aşa cum prevede neechivoc teza finală art. 1 din Decretul-Lege nr. 27/1990 şi avea obligaţia de a-şi actualiza statutul prin raportare  la normele de drept comun, iar în măsura în care dorea să obţină, din nou, un statut special, acela de utilitate publică, trebuia să uzeze de prevederile legale în vigoare.

La data respectivă era în vigoare Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociatii si Fundatii) în vigoare de la 06 februarie 1924 până la 29 aprilie 2000, fiind abrogat şi înlocuit prin Ordonanţă 26/2000.

Art. 8 din Legea nr. 21/1924 prevedea că Fara distinctie intre persoanele juridice de drept privat existente si acele ce se va forma in viitor, de la data promulgarii legii de fata, nici o modificare de statute sau transformare a caracterului asociatiei sau asezamintului, nici o modificare a organelor de control si administratie, nici o incetare sau dizolvare, operatiunile de lichidare si de atribuire de bunuri, nu se va putea face decit conform acestei legi.   Aceste persoane sint obligate a se supune tuturor dispozitiilor declarate de ordine publica in legea de fata. Modificarile statutelor sau actelor constitutive sint supuse verificarii si aprobarii puterii judecatoresti in conditiile art.1.

Referitor la argumentele petentei în sensul că art. 1 alin.2 din Decretului-Lege nr. 27/1990 prevede că  Fiecare organizaţie de creatori funcţionează în temeiul statutului propriu şi are dreptul să-şi aleagă forma şi structura organizatorică pe care le consideră cele mai potrivite specificului activităţii sale.  sau că art. 4  prevede că Organizaţiile de creatori se bucură de o deplină autonomie structurală, funcţională şi economică, instanţa reţine că nu conduc la concluzia existenţei statutului de utilitate publică decât dacă se prevedea expres în lege acordarea acestuia. Art. 1 alin.2 şi art. 4 nu reprezintă decât afirmarea unor principii generale, ca o continuare a ideii că asociaţiile nu mai sunt sub controlul aparatului de stat, nemaifiind supuse controlului Ministerului Artelor, aşa cum era cazul în perioada în care era în vigoare  Decretul 267/1949.

În plus, instanţa mai reţine şi faptul că existenţa unor norme speciale, pentru anumite domenii nu „creează” şi statutul de utilitate publică care nu poate fi dedus implicit, sub imperiul Legii 21/1994 persoanele juridice de drept public dobândeau acest statut numai prin lege (art.1) iar sub imperiul OG 26/2000 statutul se dobândeşte prin hotărâre de Guvern (art.38-45).

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge cererea privind petenta UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, cu sediul ales la (…) şi pe intervenienţii în nume propriu CIPARIU MIRCEA-DAN, cu domiciliul în (…) şi ASOCIAŢIA UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – PRIN CRISTIAN TEODORESCU, DAN MIRCEA CIPARIU, cu sediul (…), ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.11.2019.

PREŞEDINTE                                                                      GREFIER

    PĂDURARU DANA PETRINA                           BADIU IRINA

Red./Tehnred./ P.D.P./B.I./20.12.2019/6ex