Între ficțiunea și trăirea sfârșitului lumii există mereu o relație complementară ce potențează atât feluritele forme de utopie socială, cât și diferitele mecanisme de (auto)exilare. Imaginea literară multiplicatoare din proza latino-americană a secolului XX devine tot mai mult o forma mentis prin care și autorul, și cititorul pot da un sens și o semnificare oglindirii de sine în oglindirea lumii aflate sub dictaturi și fanatisme. Recenta cercetare publicată de Rodica Grigore la editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2021, ”Tigrul și steaua”[1], ne oferă argumentele conceptuale, imagologice și stilistice prin care ficțiunea ori narațiunea apocaliptică seduce publicul pentru a-i oferi șansa ideatică a unei exorcizări. Cu atât mai mult astăzi, când ne confruntăm cu măștile unei apocalipse post-libertariene și post-consumiste, tiparele narative ale sfârșitului lumii ne conduc mereu și mereu spre o imagine a lumii care își devoalează, mască după mască, limitele, fanatismul și fatalismul retoric. Apocalipsul nu e numai o temă literară, ci, mult mai grav, lumea din care facem parte și pe care, de cele mai multe ori, o cauționăm prin tăcerile și lașitățile noastre, fără a antrena gândirea critică, spiritul critic.
Apocalipsul din textele unor scriitori precum Clarice Lispector, Guillermo Cabrera Infante, José Donoso, Roberto Bolaño și Mario Vargas Llosa este (re)construit prin imagini: imaginea ororii[2], ”imagine mimetică a unei realități dure”[3], ”imaginea Americii Latine văzute drept loc predilect al violenței și sediu simbolic al răului contemporan”[4], ”imaginea lumii reale, într-o manieră extrem de apropiată de cea impusă, cu un veac în urmă, de canonul realismului mimetic”[5], ”imaginea tuturor spaimelor omeneşti, a celor mai întunecate temeri, axis mundi pe dos şi oglindire a unei realităţi inversate”[6], ”imagine a maleficului prin excelenţă”[7], ”o imagine simbolică a sterilității morale și spirituale a unei întregi societăți”[8]. Un tipar imaginar al ficțiunii apocaliptice pentru proza sud-americană îl putem regăsi în construcția narativă a lui Mario Vargas Llosa: ”Războiul sfârșitului lumii evidențiază, în acest fel, imaginea simbolică a unei realități sud americane lipsite total de accentele miraculoase ale prozei generației anterioare, devenind o amară meditație asupra istoriei Lumii Noi, o istorie a violenței și a autoexilării ființei umane în nebunia prezentată drept rațiune, doar pentru ca în acest fel iluzia salvării individuale să mai poată fi păstrată”[9].
Nimic nou sub soare, ar putea spune istoricii și cârcotașii de serviciu. Totul ține, însă, de felul în care oglindirea din literatură și din viață ne poate învăța ceva esențial despre umanitatea din noi, despre modalitatea interioară, dar și socială, de a exorciza răul și spaimele individuale ori ale imaginarului colectiv. Cum putem raționaliza un răspuns dat dilemei oglindirii: ”Dar cum se poate şti cu toată siguranţa dacă oglinda nu va reflecta cumva şi vreo imagine sau vreo mişcare a spaimei?”[10].
Atent documentată și argumentată, cartea scrisă de Rodica Grigore despre violența și exilul din proza latino-americană a secolului XX e și o invitație de a reflecta asupra fanatismelor, utopiilor și apocalipselor post-umanismului.
Dan Mircea CIPARIU
[1] GRIGORE, Rodica, TIGRUL ȘI STEAUA.Violenţă și exil în proza latino-americană a secolului XX. Clarice Lispector, Guillermo Cabrera Infante, José Donoso, Roberto Bolaño, Mario Vargas Llosa, editura Casa Cărţii de Știinţă, Cluj-Napoca, 2021
[2] Ibidem, pagina 43
[3] Ibidem, pagina 44
[4] Ibidem, pagina 46
[5] Ibidem, pagina 123
[6] Ibidem, pagina 204
[7] Ibidem, pagina 205
[8] Ibidem, pagina 244
[9] Ibidem, pagina 337
[10] GRIGORE, Rodica, TIGRUL ȘI STEAUA.Violenţă și exil în proza latino-americană a secolului XX. Clarice Lispector, Guillermo Cabrera Infante, José Donoso, Roberto Bolaño, Mario Vargas Llosa, editura Casa Cărţii de Știinţă, Cluj-Napoca, 2021, pagina 171
