Vineri, 15 ianuarie 2021, de la ora 16.00, în cadrul unui eveniment transmis de Radio România Cultural, a avut loc GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2020, eveniment ce a celebrat cea de-a unsprezecea ediţie a Zilei Culturii Naţionale. Juriul a fost compus din trei critici literari, laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015: Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Luni, 11 ianuarie 2021, juriul a anunţat public nominalizările pentru Gala Tânărului Scriitor, ediția a XI-a, precum și acordarea Premiului Cartea de Poezie a anului 2020 volumului ”Alwarda” de Ruxandra Novac, carte apărută la editura Pandora M. Pentru secțiunea Premiul Tânărul poet al anului 2020 au fost nominalizate cărți semnate de Andrei Dósa, Dumitru Fanfarov, Radu Nițescu, Deniz Otay și Olga Ștefan. Pentru secțiunea Premiul Tânărul prozator al anului 2020 au fost nominalizate cărți semnate de Lavinia Bălulescu, Bogdan Coșa și Cosmin Leucuța. Pentru secțiunea Premiul Tânărul critic literar al anului 2020 au fost nominalizate cărți semnate de Iulian Bocai, Roxana Eichel și Emanuel Modoc.
Premiul Tânărul scriitor al anului 2020 i-a fost decernat lui Radu Nițescu pentru ”Satao”, Casa de Editură Max Blecher. Premiul Tânărul poet al anului 2020 i-a fost oferit poetei Olga Ștefan pentru ”Civilizații”, Editura Paralela 45. Cosmin Leucuța a primit Premiul Tânărul prozator al anului 2020 pentru ”Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?”, Editura Casa de pariuri literare (CDPL), iar Emanuel Modoc a primit Premiul Tânărul critic al anului 2020 pentru ”Internaționala periferiilor. Rețeaua avangardelor din Europa Centrală și de Est”, Editura Muzeul Literaturii Române din București.
Artistul vizual Mihai Zgondoiu a realizat afişele şi diplomele Galei Tinerilor Scriitori. Gala Tinerilor Scriitori s-a desfăşurat în cadrul unui eveniment multiart, avându-i ca invitaţi speciali pe Mike Godoroja & Blue Spirit și Marcian Petrescu. Producător: Anamaria Spătaru. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural.
Organizatorii Galei au fost Primăria Municipiului București prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi asociaţia EURO CULTURART. Programul cultural Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2020 a fost realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii din România. Parteneri: APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și Opera Scrisă.ro-societate de gestiune a drepturilor de autor. AgențiadeCarte.ro a fost partenerul media al evenimentului.
Evenimentul a fost deschis de Blue Spirit cu un intro muzical.
„O zi cu sănătate că-i mai bună decât toate!” – vă spune Dan Mircea Cipariu din studioul Mike Godoroja&Blue Spirit. Pentru al unsprezecelea an consecutiv, sunt bucuros să vă prezint Gala Tinerilor Scriitori. Am deschis evenimentul nostru în ritm de jazz & blues, cu trupa lui Mike Godoroja, Blue Spirit: la claviaturi și chitară -Gheorghe Emanuel Fisă, la chitară -Gabi Golescu, Laurențiu Horja-bas și Vali Vătuiu la percuție. Acum 11 ani, Mike Godoroja și Blue Spirit deschideau Gala Tinerilor Scriitori alături de Marius Mihalache. Astăzi, Mike Godoroja îl are ca invitat pe Marcian Petrescu, un mare artist al blues-ului. Am ales să fim împreună cu echipajul Mike Godoroja & Blue Spirit pentru că de ani buni acești muzicieni și creatori de blues au fost și sunt alături de Gala Tinerilor Scriitori ori de Maratonul de Poezie și Jazz, două programe culturale devenite emblematice pentru lumea noastră culturală și artistică, programe pe care le-am realizat și le realizăm împreună cu Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București. Ioan Cristescu coordonează în acest moment evenimentele on-line pe care Muzeul Național al Literaturii Române din București le dedică Zilei Naționale a Culturii, printre acestea un dialog București-Paris între Ioan Cristescu și Matei Vișniec.
După cum probabil că știți, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2020 este un eveniment care celebrează Ziua Culturii Naţionale, conform unei legi votată de Parlamentul României şi aprobată de Preşedintele României. Organizatorii Galei sunt: Primăria Municipiului București prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Asociaţia EURO CULTURART, cu sprijinul Ministerului Culturii. Coproducător: Radio România Cultural. Parteneri: APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și Opera Scrisă.ro – societate de gestiune a drepturilor de autor. Partener media: AgenţiadeCarte.ro.
În 2011, transmiteam în direct pe Radio România Cultural şi decernam, atunci, premiul Cartea de poezie a anului 2010 poetului Ion Mureșan pentru volumul Cartea alcool, Editura Charmides. Juriul era prezidat, la prima sa ediție, acum 11 ani, de academicianul Eugen Simion, personalitatea cu care am demarat acest proiect şi cu care am stabilit formatul de jurizare prin care câştigători ai Premiului tânărul critic literar alcătuiesc, în fiecare an, Juriul Galei. Se cuvine să mai amintesc faptul că, acum 11 ani, Gala Tinerilor Scriitori era printre rarele evenimente care celebrau Ziua Culturii Naționale. Astăzi, de exemplu, numai Muzeul Național al Literaturii Române din București, condus de bunul meu prieten Ioan Cristescu, organizează nu mai puțin de 15 evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale. Astfel, de la ora 17.00, va avea loc lansarea video-expoziției Lirica eminesciană în viziunea artistului plastic Ion Panaitescu, de la ora ora 19.00 eveniment on-line Eminescu – personaj de roman, o dezbatere pe marginea romanelor care s-au scris până acum despre Eminescu: Mite și Bălăuca de Lovinescu, Romanul lui Eminescu de Cezar Petrescu și, cel mai recent, Viețile paralele de Florina Ilis. Invitați: Florina Ilis și Iulian Costache, autorul volumului Eminescu, negocierea unei imagini, și criticul literar Bogdan Crețu. De la ora 21.00, Muzeul Național al Literaturii Române din București găzduiește recitalul on-line al Maestrului Ion Caramitru, cu o lectură din Sărmanul Dionis”
Dan Mircea Cipariu a prezentat membrii juriului și cele cinci nominalizări pentru Tânărul Poet al anului 2020.
”Premiul Tânărul Poet al anului 2020 îi este acordat Olgăi Ștefan pentru volumul Civilizații, apărut la Editura Paralela 45. Andreea Răsuceanu a pregătit o scurtă prezentare a acestei cărți.”
Andreea Răsuceanu: ”Olga Ștefan este, la acest al patrulea volum, Civilizații, publicat anul trecut la editura Paralela 45, o poetă matură, cu un discurs poetic recognoscibil, puternic. Există mereu o raportare la spațiu, în poemele din Civilizații, un spațiu citadin, prin excelență al înstrăinării, al unor identități alienate dintr-o însingurare iremediabilă, al unor alterități care nu ajung să se intersecteze niciodată decât în simulacre de întâlniri, accidentale, agresive sau inautentice. E o lume unde însăși identitatea se definește în funcție de niște locuri ale trecerii, care nu se fixează, nonlocuri de fapt care alcătuiesc împreună o lume incoerentă, fragmentară, a dezolării, un construct al unei conștiințe captive ]ntr-o stare de singurătate extremă, fără speranță: gara, sanatoriul, imaginea fantomatică a unui hotel, parcările subterane. Sunt locuri ale unui oraș distopic, apocaliptic, al izolării, e un oraș intrat în stază, încremenit, pentru că el iese din fluxul vieții, e unul fixat în spațiul memoriei.
Există și o obsesie a localizării, reflex al aceleiași identități scindate, o opoziție permanentă între est și vest, centru și periferie, între spații făcute să separe iremediabil, frontiere care nu se trec.
O altă temă a volumului e un feminism care se colează uneori spectaculos pe o obsesie a corporalității, a sondării și redefinirii acestei corporalități feminine, unde corpul feminin devine un fel de vehicul al memoriei. Olga Ștefan e una dintre vocile demne de urmărit în continuare, pentru caracterul inovator al poeziei ei. ”
”Mă onorează premiul Tânărul poet al anului 2020 și mulțumesc juriului pentru această distincție. În același timp, îi felicit pe toți ceilalți nominalizați pentru cărțile excelente pe care le-au scris. Volumul Civilizații este rezultatul muncii individuale, discrete prin natura ei, neobservată, dar și al efortului consistent depus de echipa extraordinară de la editura Paralela 45 (Alexandra Turcu, Diana Iepure, Cosmin Perța), le mulțumesc pentru tot sprijinul, încrederea și pentru sfaturile lor valoroase. În egală măsură, le mulțumesc prietenilor și membrilor familiei mele, principalii suporteri ai insistenței de a scrie poezia pe care astăzi o răsplătiți.” – Olga Ștefan
Olga Ștefan a citit poemul Limbajul.
A urmat un moment muzical Mike Godoroja & Blue Spirit.
”Diplomele ca, de altfel, toate elementele vizuale ale acestei Gale sunt realizate de artistul vizual Mihai Zgondoiu, câștigătorul selecției românești a Bienalei Internaționale Jeune Creation European – Centrul de Interes, Cluj, care va avea finisajul în luna martie a acestui an. Mihai Zgondoiu curatoriază, de asemenea, anul acesta, la Muzeul Național Cotroceni, o expoziție de grup la cestiunea zilei, cu o tematică eco. Cu Anamaria Spătaru, producătorul acestei Gale, cu Mihai Zgondoiu, cu Ioan Cristescu și cu Mike Godoroja lucrăm la realizarea Maratonului de Poezie şi Jazz, a XIII-a ediție, unul dintre cele mai importante programe culturale din România”, a precizat Dan Mircea Cipariu, după care a prezentat nominalizații premiului Tânărul Prozator al anului 2020.
Andreea Răsuceanu a vorbit despre cartea premiată: ”Cosmin Leucuța e un prozator consecvent, care publică periodic proză scurtă sau roman, căruia nu îi lipsește curajul de a experimenta, de a schimba formula narativă de la o carte la alta. Volumul de povestiri apărut la editura CDPL, Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii, e un amestec surprinzător și puternic de duioșie, tandrețe și cruzime, duritate, care funcționează bine într-o serie de narațiuni între care se creează legături neașteptate. Unele imagini, în special din prozele care au ca personaje copii, sau copii care interacționează în moduri impredictibile, ambigue, cu lumea adulților sunt foarte reușite. De asemenea, radiografiile unor cupluri aflate în situații de criză, atunci când intervine problema maternității, de pildă. Din întreg volumul se desprinde un sentiment al sfârșitului, uneori e vorba despre un fel de frumusețe apocaliptică, alteori despre diferite exerciții de cruzime, uneori sunt întâmplări ambigue, care au un aer amenințător. Cosmin Leucuța e în acest volum un prozator care scrie cu siguranță de sine, pe teme ale lumii de azi, dintre care multe ar putea fi exploatate și pe dimensiuni mai largi, în roman.”
Cosmin Leucuța: ”Bună ziua, tuturor! Mă numesc Cosmin Leucuța, vă salut pe toți, sper că sunteți bine și sănătoși. Vreu să încep prin a mulțumi juriului pentru această onoare, pe care mi-au acordat-o a doua oară. Aș vrea să mulțumesc soției mele, Oana, care este cel mai aprig critic al meu și fără de care cartea aceasta ar fi fost publicată cu doi ani mai devreme. Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care m-au inspirat și care au contribuit, într-un fel sau altul, la această carte, e o listă foarte lungă, nu o să trecem acum prin ea, dar ei știu care sunt. Aș mai vrea să îi felicit pe Lavinia și pe Bogdan, care au scris niște cărți foarte faine. Nu în ultimul rând aș vrea să îi mulțumesc lui Cristian Cosma și editurii Casa de Pariuri Literare, e o editură care publică lucrări scrise de autori foarte faini și sper să fie răsplătiți pe măsură pentru eforturile lor.”
Cosmin Leucuța a citit un fragment din volumul premiat, Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?
După un nou moment muzical marca Mike Godoroja & Blue Spirit, au fost enumerate nominalizările pentru premiul Tânărul Critic al anului 2020.
Cosmin Borza a prezentat cartea premiată: ”Dacă în domeniul poeziei și chiar în cel al prozei desprinderea unei promoții postdouămiiste constituie o realitate a ultimilor cinci-zece ani, critica foarte tânără din România a întârziat așa-zisa diversificare, aceasta și pentru că principalii reprezentanți ai anilor 2000 au experimentat metodologic mult, lăsând relativ puțin spațiu de acțiuni inovatoare criticilor care le-au urmat. Cu atât mai semnificativ este debutul lui Emanuel Modoc, din 2020, cu studiul Internaționala periferiilor. Rețeaua avangardelor din Europa Centrală și de Est. În primul rând, această carte pune la lucru o lectură distantă, pentru a revizui interpretarea unuia dintre cele mai dezbătute fenomene literare românești: avangardismul. Mai apoi, Internaționala periferiilor reușește să dovedească analitic, nu doar să ofere speculații teoretice despre faptul că literaturile semiperiferice, cum este și cea română, evoluează prin colaborări și influențe interperiferice, iar nu exclusiv prin translatarea, imitarea centrului. Așadar, volumul premiat astăzi merită citit atât pentru subiectul tratat: avangardele est-central europene, cât și pentru inovațiile lui metodologice, care reprezintă, de fapt, prezentul și viitorul studiilor literare românești. Felicitări, Emanuel Modoc, Tânărul Critic al anului 2020.”
Emanuel Modoc: ”Salutări, tuturor! Aș dori să încep prin a le mulțumi membrilor juriului și organizatorilor acestei gale. E un premiu care mă onorează nu doar pentru că vine din partea unor membri ai comunității academice, de care mă simt foarte apropiat ideatic, ci și pentru că îmi oferă privilegiul de a mă situa într-o destul de impresionantă descendență cu laureați precedenți precum Alex Goldiș, Mihai Iovănel, Doris Mironescu, Adriana Stan și, desigur, membrii juriului. De asemenea, le sunt recunoscător și profesorilor care m-au ajutat să duc la bun sfârșit teza de doctorat, din care a reieșit această carte, Mihaelei Ursa, în primul rând, apoi membrilor din comisiile de îndrumare și susținere. Această carte, de asemenea, nu ar fi apărut fără sprijinul domnului Ioan Cristescu și Editurii Muzeul Literaturii Române. Deloc în ultimul rând, îi mulțumesc soției mele, Diana, pentru tot sprijinul acordat în timpul pregătirii cărții. Toți cei pe care i-am menționat fac parte dintr-o comunitate științifică extrem de atașantă și țin neapărat la acest termen, comunitate, și pentru că, în principal, despre asta e vorba și în volumul meu, despre comunități literare, interliterare, creative, dar și interpretative. Îi felicit pe câștigătorii celorlalte secțiuni. Sper ca în aceste vremuri pandemice care, iată, ne împiedică a ne vedea față în față și a ne congratula reciproc, simțul comunității să rămână, totuși, puternic și să ne ajute să trecem peste această perioadă critică. Vă mulțumesc, tuturor!”
A urmat decernarea premiului Tânărul Scriitor al anului 2020 lui Radu Nițescu, Satao, Casa de Editură Max Blecher.
Cosmin Borza: ”Radu Nițescu dezvoltă în Satao poetica și imaginarul propuse în cartea anterioară, din 2016, Dialectica Urșilor. Cel mai tranzitiv și cel mai preocupat, poate, de realitățile cotidianului dintre reprezentanții promoției postumaniste, Nițescu se dezice de emfazele fracturismului douămiist când tratează unele dintre cele mai comune tematici din poezia română recentă: ratarea și dezabuzarea produse de ieșirea din adolescență, de tentativa de a asuma matur viața. Pe cât de timid, de retractil, de ironic și autoironic e subiectul sau personajul liric înscenat de Nițescu, atât de temerare sunt formulele sale poetice, combinând stiluri și retorici diverse, de la cele clasice până la cele extrem-contemporane. Puerilitate mimată în fața existenței, maturitatea asumată și chiar afișată în raport cu istoria poeziei, iată paradoxul fertil al unei cărți, Satao, care îndreptățește evaluarea lui Radu Nițescu drept Tânărul Scriitor al anului 2020. Volumul Satao reușește performanța, destul de rară în România, să se adreseze în egală măsură cititorilor de poeziei experimentați, dar și celor mai tinere categorii de public. Felicitări, Radu Nițescu, Tânărul Scriitor al anului 2020.”
Radu Nițescu: ”Bună ziua! Vreu să mulțumesc mult organizatorilor Galei Tinerilor Scriitori și juriului pentru premiu, sunt puțin emoționat, e un premiu care înseamnă mult pentru mine. Vă voi citi două poezii din volumul Satao, carte apărută anul trecut, în octombrie, la Casa de Editură Max Blecher.”
Dan Mircea Cipariu: ”Premiile Galei Tinerilor Scriitori sunt tot mai râvnite şi mai respectate. După Ion Mureşan, Ioan Es Pop, Liviu Ioan Stoiciu, Dan Sociu, Octavian Soviany, Teodor Dună, Nora Iuga Dan Coman, Romulus Bucur și Angela Marinescu, câştigătorii primelor zece ediţii pentru cartea de poezie a anului, Ruxandra Novac câştigă Premiul Cartea de Poezie a anului 2020 pentru volumul Alwarda, carte apărută la editura Pandora M, în colecția Anansi Blues, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, cel care a câștigat Premiul Tânărul Scriitor al anului 2014 pentru AnaBASis, Editura Cartea Românească. Alwarda are pe copertă un text de promovare semnat de Mihai Iovănel, cel care a câștigat Premiul Tânărul Critic literar al anului 2012 pentru Evreul improbabil: Mihail Sebastian: o monografie ideologică, Editura Cartea Românească. Pe cartea premiată a Ruxandrei Novac, Mihai Iovănel a scris: Cel mai așteptat come back din poezia română contemporană, iar criticul literar Cosmin Ciotloș a scris pe coperta a IV-a: Noutatea acestui volum e radicală. Ruxandra Novac abreviază și dezvoltă fragmente de limbaj, asumă și externalizează senzații, propune și revocă simboluri spontane cu aceeași naturalețe. Nu-mi amintesc, în ultimele decenii, vreun alt nume care să fi dat, în poezia noastră, sentimentul acut că pune la cale o lume. Nu un artefact, nu o butaforie, nu un terariu. O lume.
Alwarda e un jurnal cu notații și fulgurații despre lumea posibilului creată la întâlnirea dintre sinestezii, fotograme și imagini ale subconștientului și ale aglutinării unor resturi de limbaj și de existențe. Nu știu dacă e real sau din imaginație, citim în fragmentul cu numărul 28, pentru că Alwarda ca poezia e și geografie interioară a posibilului, și partea nesondată, ascunsă și uneori întunecată a interiorității din care decolează imagini poetice și imaginația lumilor posibile. Alwarda e partea noastră fragilă și puternică din tot ce e ascuns. O parte fragilă și puternică din care putem reconstitui ori salva tot ceea ce ne este ascuns și, poate că și mai important, tot ceea ce chiar noi înșine ascundem până la dezumanizare.”
Ruxandra Novac: ”Bună ziua, sunt Ruxandra Novac și aș vrea, desigur, să vă mulțumesc pentru premiu, care mă bucură și mă bucură în primul rând pentru că am văzut cine l-a luat înaintea mea, scriitori pe care-i iubesc și-i citesc încă din adolescență. Este încă una din surprizele foarte mari pe care le am de când a apărut această carte. Este o carte despre criză, o voce în tranzit, în contradicție, o carte despre stranietate, în mai multe forme ale ei. Vorbind despre stranietate, cartea încearcă să o și îmblânzească. I-am citit pe unii scriitori tineri nominalizați la acest prmiu și mi-ar fi foarte greu să fiu în locul juriului, care nu are deloc un rol ușor, sunt cărți bune, mature, citiți-le, chiar merită!”
Ruxandra Novac a citit un text din volumul Alwarda.
Evenimentul s-a încheiat pe acordurile lui Mike Godoroja & Blue Spirit & Marcian Petrescu.
***
Nominalizări Gala Tinerilor Scriitori 2021
Tânărul poet al anului 2020
Andrei Dósa, Expectativa luminoasă, OMG
Dumitru Fanfarov, Stepă și transă, Casa de Editură Max Blecher
Radu Nițescu, Satao, Casa de Editură Max Blecher
Deniz Otay, Fotocrom Paradis, OMG
Olga Ștefan, Civilizații, Paralela 45
Tânărul prozator al anului 2020
Lavinia Bălulescu, Steinhardt. Bughi mambo rag, Polirom
Bogdan Coșa, Cât de aproape sunt ploile reci, Trei
Cosmin Leucuța, Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?, Casa de pariuri literare
Tânărul critic literar al anului 2020
Iulian Bocai, Filologii. Instituționalizarea studiului literar în Europa, Tracus Arte
Roxana Eichel, Critica regăsirii. Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Toma Pavel – dialogul contextelor românești și transnaționale, Humanitas
Emanuel Modoc, Internaționala periferiilor. Rețeaua avangardelor din Europa Centrală și de Est, Muzeul Literaturii Române
Cartea de poezie a anului 2020: Ruxandra Novac, Alwarda, Edtura Pandora M
***
Echipa tehnică:
Producător Radio România Cultural : Ana-Maria Spătaru
Ștefan Rădulescu- inginer de sunet
Dragoș Burlacu- regizor de montaj și transmisie video
Niculae Sandu, Victor Boițan- tehnicieni studio
Mihaela Petre – PR
***
Nominalizări Gala Tinerilor Scriitori 2021
Tânărul poet al anului 2020
Andrei Dósa, Expectativa luminoasă, OMG
Dumitru Fanfarov, Stepă și transă, Casa de Editură Max Blecher
Radu Nițescu, Satao, Casa de Editură Max Blecher
Deniz Otay, Fotocrom Paradis, OMG
Olga Ștefan, Civilizații, Paralela 45
Tânărul prozator al anului 2020
Lavinia Bălulescu, Steinhardt. Bughi mambo rag, Polirom
Bogdan Coșa, Cât de aproape sunt ploile reci, Trei
Cosmin Leucuța, Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?, Casa de pariuri literare
Tânărul critic literar al anului 2020
Iulian Bocai, Filologii. Instituționalizarea studiului literar în Europa, Tracus Arte
Roxana Eichel, Critica regăsirii. Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Toma Pavel – dialogul contextelor românești și transnaționale, Humanitas
Emanuel Modoc, Internaționala periferiilor. Rețeaua avangardelor din Europa Centrală și de Est, Muzeul Literaturii Române
Premii Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2020
Cartea de poezie a anului 2020: Ruxandra Novac, Alwarda, Edtura Pandora M
Ruxandra Novac (n. 1980, la Făgăraș). Considerată astăzi unul dintre vârfurile de lance ale grupării „Fracturi”, care a dominat producţia literară a începutului de mileniu, Ruxandra Novac a început să scrie poezii în perioada liceului. A debutat public la Cenaclul „Interval” din Brașov, în 1997. Ruxandra Novac a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și a debutat în volum cu ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe turnuri (Editura Vinea, 2003; ediția a II-a, 2005). În 2018, cartea a fost reeditată de Editura Tracus Arte. Textele ei au fost incluse în diferite antologii din România și din străinătate (Generația 2000, Poezia antiutopică, Instruktia dlea pobega (Moldova), The Vanishing Point that Whistles (SUA), No longer Poetry (UK). Al warda este prima sa carte scrisă după o lungă perioadă de „tăcere”. În prezent, Ruxandra Novac trăiește în Germania.
”Noutatea acestui volum e radicală. Ruxandra Novac abreviază și dezvoltă fragmente de limbaj, asumă și externalizează senzații, propune și revocă simboluri spontane cu aceeași naturalețe. Nu-mi amintesc, în ultimele decenii, vreun alt nume care să fi dat, în poezia noastră, sentimentul acut că pune la cale o lume. Nu un artefact, nu o butaforie, nu un terariu. O lume.”
Cosmin Ciotloș
”Ruxandra Novac descrie, în Alwarda, spațiul care concurează azi pentru atenția noastră, perpetuu spectacularizat pentru a ne atrage în afara propriei interiorități, fiind expuși eroziunii vieții recente. Foucault, parțial schimbat, mi s-ar părea din nou potrivit: trăim în interiorul unui vid care s-ar putea colora într-un simulacru cu diferite umbre și lumini, „trăim înăuntrul unui ansamblu de relaţii care definesc amplasamente ireductibile unele la altele şi absolut nesuperpozabile“. Este vorba despre spații care reprezintă, într-un anumit sens, rețele de relații cu multiple alte spații, dar care estompează ansamblul raporturilor care sînt oglindite prin intermediul lor, heterotopii reale și imaginare deopotrivă cît timp, pentru a fi percepute, trebuie să treacă printr-un punct virtual. În acest context, limbajul poetic este un proces care generează ceea ce aș numi o heterotopie de criză, loc privilegiat și rezervat acelor indivizi care se află într-o stare de criză în raport cu această amplă configurație socială, politică și umană pe care am descris-o. Limbajul poetic în această accepțiune (a schizo-analizei), a glitch-ului care virusează rețeaua, a virusului poetic-nevrotic care bulversează o întreagă cibernetică a controlului, devine o miză esențială. Ca orice sistem de control, și cel de azi încearcă să neutralizeze crizele sau să le interiorizeze pentru a le putea controla. Este lumea structurilor de iterație și de repetiție, psihologia împietrită, fixată în codul binar, peisajul aseptic contemporan, în care naturalul și tehnologicul devin indiscernabile. Deși nu există trimiteri explicit postumaniste, „codul“ ontologic al acestui spațiu este imediat recognoscibil: „Orașul iradiază, împrăștie lumină, pădurea intră în/ mare. Am stabilit ce avem în comun:// ura de sine/ animalele/ părul blond decolorat mizerabil/ buclele la marginea șoselelor/ șoselele de fapt, spălate cu perhidrol, acoperite cu piele/ lunile de dispariție/ mecanismele utile pentru că te duc departe/ și abandonate acolo, devenite rugină.// La cîțiva ani după maturitate am înțeles că vom avea/ întotdeauna o sensibilitate modernă,/ cu obiecte care lovesc și unifică, cu pielea atît de permeabilă“. Diferența dintre lumea fixată în ecograffiti… și cea din Alwarda este că, deși în ambele cazuri spațiul social și privat sînt văzute ca un fel colonii penitenciare, în lumea cea mai recentă strategiile de disimulare s‑au rafinat. Opresivul lumii actuale și-a rafinat limbajul, s-a tradus într-o funcție discursivă, care camuflează inumanul și cosmetizează monstruosul. Aici mi se pare a fi și miza filonului postumanist din poezia românească recentă. Diferența față de demersuri poetice de tipul celor impuse de Vlad Moldovan sau de Gabi Eftimie și cel din acest volum este că Ruxandra Novac nu mai are ca miză să recunoască această relație de intimitate cu tehnologicul și să insereze atît de multe mărci ale tehnologicului în limbajul poetic, ci pare să aibă ca referință un postumanism tîrziu: teritoriu al creatului-creator, în care simulacrul substituie termenul simulat, în care tehnologicul devine invizibil, devine Lumea.”
Cezar Gheorghe (Observator cultural)
”Foarte interesant mi se pare modul în care Ruxandra Novac se joacă în acest volum cu timpul, coordonata verticală a cadrului spaţio-temporal. Pentru că avem, pe de o parte, toţi acei ani marcaţi (2000, 2002, în eccografitti, 2008, 2009 etc. în Alwarda), iar pe de altă parte avem trimiteri spre perioada dinaintea naşterii sau cea de după moarte, spre un timp al nonexistenţei: „Înapoi în copilărie, apoi şi mai în spate, în infra, în ţesuturile moi, simultan în aer şi în corpul din maşină, în pudra de gheaţă, în defecţiuni“. Şi pentru ca lucrurile să se complice şi mai mult, nu doar anii sunt marcaţi, ci şi orele din zi şi din noapte, care vin fiecare cu atmosfera ei specifică, cu o anumită lumină şi temperatură, ceea ce transformă axa verticală a timpului, pînă la urmă, într-o spirală: „A fost o noapte cu totul greşită, distrusă, aş vrea să nu fi fost. Ne-am distrus. […] Nu 4 am, seringa dimineţii, ci duminica la amiază, nu întunericul auriu, dimineţile sîngeroase, nici serile polare, duminica la amiază, cînd puterile te părăsesc, duminica la amiază, oxidată, corpul topit peste inimă“.
În acest sens, avem de a face în Alwarda cu un jurnal capricios, care înregistrează, la modul foarte vag, o istorie personală continuă şi discontinuă în acelaşi timp, cu elemente biografice presărate ici‑colo, lăsate să fie înghiţite de stările intense pe care le provoacă. De altfel, faptul că toate poemele din acest volum sînt, fără excepţie, poeme de stare, dar şi faptul că această stare nu se schimbă aproape niciodată (vocea nevrotică despre care vorbeam goes on and on), singura poveste care se încheagă cît de cît fiind cea de la nivelul macro al volumui, constituie şi principala lui limită. În acest sens, dinamica, care nu lipseşte totuşi, este dată exclusiv de ritmul imprimat discursului (muzical şi nervos în acelaşi timp), dar şi de efectele vizuale puternice: „Ești în pădure de acum, orașul e departe acum, la suprafață, și mergi în jos, cu toată viteza“.
Cristina Ispas, (Observator cultural)
Tânărul scriitor al anului 2020: Radu Nițescu, Satao, Casa de Editură Max Blecher
Radu Nițescu (n.1992) a publicat trei volume de poezie: gringo (2012, Casa de Pariuri Literare) Dialectica urșilor, (2016, Casa de editură Max Blecher), Satao (2020, Casa de editură Max Blecher). A publicat poezii și traduceri în diverse reviste (Poesis international, Zona nouă, Echinox, Steaua, Subcapitol). A avut lecturi în România, Germania, Bulgaria și Turcia. A partipat la mai multe festivaluri de literatură, cum ar fi Poets in Transylvania, Poezia e la Bistrița, FILIT, Sofia: Poetics, selecții din poemele sale fiind traduse în engleză, germană, bulgară, turcă și ebraică. În 2016 a primit premiul pentru poezie în limba română Nepotu’ lui Thoreau pentru volumul Dialectica urșilor.
”Recentul volum al lui Radu Nițescu, Satao (Casa de Editură Max Blecher, 2020), are în centru o voce derutată, confuză în subteranele propriei vieți și experiențe care se desfac în particule coerente, de o sinceritate aproape naivă și prin aceasta autentică. Trecutul imersează în apele prezentului care înregistrează detaliile scurgerii galopante a zilelor, laolaltă cu învălmășeala a mereu acelorași preocupări: „E iarnă sau primăvară, cine mai știe./ Derutate sunt animalele mici care îmi ies în cale.(…) Uneori te îndoiești că anumite lucruri/ care ți s-au întâmplat mai demult/ au avut loc cu adevărat,/ mai ales când nimeni n-aduce vorba de ele.” Viața pare aici compusă din succesiuni ale căror ritmuri sunt vag și doar rareori intercalate, întrerupte, interpuse.
Interceptarea unei prezențe feminine, alunecând printre imagini, acutizează emoția unui om nu atât părăsit, cât îndepărtat de sensul primar pe care îndrăgostirea, dragostea le poartă și le îngheață în compușii memoriei. Există, în poemele lui Radu Nițescu, o demistificare a fragilității masculine, care atât de des ia, în felurite discursuri, calea ironiei sau a inadecvării. Aici, însă, ea modelează fizionomia unui suflet care dialoghează cu sine însuși, un suflet dezamorsat, epurat de rețineri și rezerve, prezent într-un corp care, luându-și un răgaz, rememorează călătoria de până atunci. „Mai devreme mi-a căzut zaț de cafea pe picioare,/ am închis ochii și am simțit nisipul de la mare,/ din 2 mai, vara trecută, și te-am auzit râzând. ”Simplitatea, naturalețea discursului atent finisat nu înseamnă îndepărtarea de preocupările mari, universale, ale minții și inimii umane, însă în „Satao”ele capătă forma unor experimente topice sau a unor jocuri cu instrumentele și posibilitățile limbii, fără a deveni algoritmi sofisticați, criptici, îndepărtându-se de vocea predominantă, ci doar adăugându-i scurte adagio-uri, ramificații-ecou ale aceleiași rădăcini. „A trecut o vreme de când trecuse o vreme prima dată/ și o să mai treacă vreme până să treacă.” Sau, autoironic: „așa sunt zilele mele, se rostogolesc ca pepenele/ pe care-l împingea copilul aseară pe stradă.”– Ioana Tătărușanu
”Vocea pe care o notează autorul în poemul Festival în pădure poate fi la fel de bine vocea propriei sale cărți și a poeziei, dar și aceea a unui simplu partener feminin de dialog: „De fiecare dată, cînd ai spus de fiecare dată,/ dar mai ales ultimele dăți, m-a luat cu frisoane,/ Nu te mai cred, mă simt terminată// și vreau să ieșim odată din gloată/ să ajung la cort să mănînc bomboane./ De fiecare dată cînd ai spus de fiecare dată// curba lui Gauss a devenit mai curbată./ Nu mai sînt așa multe șabloane./ Nu te mai cred, mă simt terminată“. Asemenea procedee sînt creatoare de ambiguitate și de tensiune lirică, dar, deși format din poeme aparent autonome, volumul e perfect unitar sub raport tematic. Poemele care îl conțin gravitează în jurul unui simbol: elefantul Satao, un soi de strămoș totemic al poeților din fildeșii (operele) cărora – după ce a avut grijă să îi ucidă, dacă nu cu fapta, atunci cu indiferența – lumea își face statuete bune de împodobit șemineurile consumerismului: „Acum două săptămîni taică-miu mi-a povestit/ c-a văzut un documentar cu Satao./ Am întrebat ce-i aia și mi-a zis că,/ pînă acum trei ani, a fost./ Unul dintre cei mai mari elefanți din lume,/ un tusker din Kenya, omorît de braconieri./ Un tip care lucra în rezervație a găsit într‑o zi/ o carcasă imensă aproape de granița de est./ Colții fuseseră tăiați și fața mutilată,/ le-a luat zece zile în care l-au tot căutat/ pe Satao pînă să facă anunțul:/ cu multă durere anunțăm că nu e nici o îndoială/ că Satao e mort, ucis de săgeata otrăvită/ a unui braconier, pentru a potoli/ cererea avidă de fildeș din țări îndepărtate./ O viață uriașă pentru ca cineva, cine știe unde,/ să-și poată pune o statuetă pe șemineu./ Odihnește-te în pace, bătrîne prieten, nu vei fi uitat“. (Satao)
Prin prezența acestui simbol, pe care Radu Nițescu are inteligența să nu-l ostenteze, cartea lui devine un epitaf al poeților și al poeziei, iar materialul autobiografic se depersonalizează, ridicîndu-se la coeficientul superior al fabulei existențiale. Și devenind o mărturie despre vîrsta crepusculară a poeziei, văzută din interior, din perspectiva „animalului de experiență“ și scrisă, așadar, și cu puțin sînge. ” – Octavian Soviany
Tânărul poet al anului 2020: Olga Ștefan, Civilizații, Editura Paralela 45
Olga Ştefan (n. 1988, Hunedoara) a absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca și este profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca. În 2019, a obținut titlul de doctor în Științele filologiei. Debutul său asumat în poezie este volumul Toate ceasurile (Vinea, 2006). Acesta a fost urmat, la un deceniu distanță, de Saturn, zeul (Editura Charmides, 2016) și Charles Dickens (Editura frACTalia, 2017). În 2020, a publicat volumul Civilizații (Editura Paralela 45). În 2018 și 2020, volumele ei au fost nominalizate la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (Editura Vakxikon, 2019). Este prezentă în mai multe antologii publicate în România.
Ioana Toloargă – Poezia lui Tu și profunda luciditate (Revista Vatra, nr. nr. 5-6/2020)
”Publicat recent la editura Paralela 45, noul volum de versuri al Olgăi Ștefan, Civilizații, continuă parcursul deschis de Toate ceasurile, Saturn, zeul și Charles Dickens. El se cristalizează într-o „biografie” a lumii sau o „(auto)biografie” a lui „tu”, care permite luciditatea până la limită a vocii poetice, tăind în miezurile de sensibilitate până la sursă: „singurătatea autohtonului/ care știe pe toată lumea și/ dă cu fiecare/ examene pline de roșu,/ mici violuri emoționale”.Așa cum anunțau însuși titlul și poemele omonime, care par să circumscrie un parcurs antropologic al mundanității [„civilizații”, „civilizații (venus)”, „civilizații (nunta)”, „civilizații (primii)”], supratema arhitecturii poetice ar fi „civilizația” sau, mai bine spus, stadiile ființei de „adecvare” la această realitate exterioară ei, artificială și a celorlalți, care îi zdrobesc pulsiunile și o supun dureros la apropieri cu alteritatea („apropierea e un accident pe stradă/ din care nu te trezești imediat”).”
Andreea Pop – Antropologia decadenței (Revista Familia, nr. 10/2020, pp. 22-25)
Tensiunea poeziei Olgăi Ștefan vine din percepția decorativistă, ornamental-negativă a alterității și lipsei de autenticitate din jur, bifând un soi de apocalipsă spirituală regizată cu multă luciditate și furie de către poetă. Același scepticism alimentat din cinismul și conștiința crizei de factură morală e de găsit și în poemele din Civilizații. Dens, egal de la un capăt la altul, volumul apărut anul ăsta reia și tranșează (cu și mai multă radicalitate, dacă era posibil acest lucru) o serie de coordonate negative focalizate atât spre exterior, cât și în sens invers. Între revoltă și delir ținut în frâu al decadenței, poemele Olgăi Ștefan de aici vibrează sub un soi de impuls al disoluției spiritului ceva mai acutizat ca până acum. Obsesia invocării ritualice n-a dispărut chiar de tot, însă spre deosebire de textele mai vechi, aici energia poetică e redirecționată mai degrabă spre un discurs caustic cu miză socială.
Grațiela Benga – Note de subsol (Revista Orizont, nr.12/2020, p. 10)
În Civilizaţii, dimensiunea persistenţei se distinge abia în urmele trecerii. Viu sau doar o imagine care se comportă ca şi când ar exista, celălalt catalizează procesul scrierii, orientează registrele şi dă avânt recompunerii unui sine care sondează ambiguităţi, înfruntă iluzii şi metabolizează (in) coerenţele frontierelor de tot felul. De la „kilometrul zero/ al apropierii”, poemele (consecvente cu ele înseși) răspund prin percutante transferuri de funcţii şi de sens unui mecanism de relaţionare care eşuează în „nota de subsol”. Pe scurt, lectura Civilizaţiilor măsoară efortul de ieșire din redundanţă și ireductibilitatea de fond a poeziei: „eu nu-mi permit decât acest râu./ aceste insule. aceste alinturi/ tăioase. amânări și o gheară timidă/ în tine – de care atâţia se-agaţă.// să stau aici, să reinventez și/ ce era culoare/ să treacă.
Șerban Axinte – O carte a eșecurilor (Dilema veche, nr. 872-873, 23 decembrie 2020 – 6 ianuarie 2021)
Civilizații de Olga Ștefan este un volum consistent, eteroclit, care ascunde multe frumuseți, bijuterii poetice, într-un univers marcat de negativitate (prezența bolii, a gîndurilor sinucigașe, a pierderii speranței, a risipirii). Un exemplu din poemul de deschidere al cărții: „cînd se uita la bijuterii; înainte de cancer: / iată părul ei lung / pe care și-l înfășura / în jurul gîtului. te-au deconectat? / e iarnă / în ciuda frumuseții duse / la termen” („fata furioasă în stație”). Există o anumită furie estompată în versurile Olgăi Ștefan. Ea reface parcă istoria unei vieți trăite cu intensitate, dar elementele componente, evenimentele ca atare sînt amestecate. Desface și recompune un puzzle. Cu fiecare loc în care coboară pe scara memoriei i se relevă realități noi care par să nu fi făcut parte nicodată din ființa ei. Din acest motiv, pare să se mire de banalitățile din jurul ei. Nu e vorba doar de memoria simplă, ci de hipermnezie. Sertărașele ei se deschid la diferiți stimului dintre cei mai variați.
Marius Conkan – Civilizații spectrale (Poesis International, nr.26(2)/2020 pp. 82-84)
Olga Ștefan depășește limbajul convulsiv și autolatru despre traumă, optând pentru o iconografie socio-corporală spectaculară și diversă (cu destul miez simbolic), în cadrul căreia extazul și deznădejdea, coșmarul și reveria, coeziunea și haosul, redundanța și insolitul se răsfrâng, așa cum ar spune Foucault, într-o oglindă heterotopică. Se cuvine menționată aici inclusiv diversitatea lingvistică specifică acestei poezii care dinamitează clișeul și propune o reală aventură semantică și imagistică, dovadă fiind caracterul impredictibil al narațiunilor identitare. De fapt, în cazul volumului CIVILIZAȚII putem vorbi despre o poezie pseudo-biografistă, în sensul în care istoria personală este simultan ștearsă și rescrisă, reală și proiectată în virtual, autentificată și „jucată”, ca un construct al memoriei (auto)subversive, vociferând doar în interstiții sau prin clivajul registrelor simbolic-existențiale.
Tânărul prozator al anului 2020: Cosmin Leucuța, Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?, Casa de pariuri literare
Cosmin Leucuța s-a născut în data de 3 octombrie 1986, la Arad.
A început să scrie povești la vârsta de 14 ani. Când avea 23 de ani a scris romanul „Laptele negru al mamei”, care este câștigătorul Concursului de Debut organizat de editura Adenium în anul 2013.
Un alt roman de-al său – „Statele Unite ale lui Dumnezeu” – a fost nominalizat la Concursul de Debut Literar UniCredit, ediția a VI-a (2013), organizat de editura Humanitas.
În decembrie 2014 a fost cooptat în juriul concursului literar „Incubatorul de Condeie” și, pentru că a făcut treabă bună, din ianuarie 2015 a devenit invitat permanent al site-ului cultural „Semne Bune”.
În octombrie 2017, editura Casa de Pariuri Literare i-a publicat o culegere de povestiri scurte intitulată „Numele altora – Povestiri (în principiu) scurte”.
În martie 2018, editura POLIROM i-a publicat „Hoodoo”, un road-novel supranatural pentru care Gala Tinerilor Scriitori i-a decernat premiul „Tânărul Prozator al Anului 2018”.
Ultimul lui roman se numește „Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?” și a apărut în noiembrie 2020 la editura Casa de Pariuri Literare. Este un volum hibrid – parte roman, parte proză scurtă.
Iar acum locuiește lângă Timișoara, împreună cu doi șproți și două pisici.
”Cosmin Leucuța scrie ca și cum mintea lui ar fi un univers paralel, în care Bukowski și Palahniuk s-au întâlnit la o bere, iar după o vreme au dat-o pe whisky și s-au apucat să facă o întrecere. Uneori prozele lui sunt ca o întoarcere în cartierul copilăriei, acolo unde te înduioșezi pentru că recunoști urmele amintirilor tale, dar și acolo unde te înspăimânți. Alteori să-l citești pe Leucuța înseamnă să accepți că vei pune cap la cap un puzzle, fără să știi până în ultima secundă dacă imaginea rezultată e un personaj adorabil sau o scenă de groază.”
Lavinia Bălulescu
Tânărul critic literar al anului 2020: Emanuel Modoc, Internaționala periferiilor. Rețeaua avangardelor din Europa Centrală și de Est, Editura Muzeul Literaturii Române din București
Emanuel Modoc (n. 1992), critic şi istoric literar. A studiat la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai, unde a obţinut, în 2019, titlul de doctor. Face parte din colectivul Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca De asemenea, este redactor al publicaţiei academice ”Metacritic Journal for Comparative Studies and Theory”. A publicat numeroase studii şi articole în reviste de specialitate şi în volume colective din ţară şi din străinătate. Internaţionala periferiilor reprezintă debutul său critic.
„Cartea curajoasă cu care debutează acum tânărul cercetător clujean Emanuel Modoc are toate șansele să devină un titlu de referință în domeniul cercetărilor românești ale avangardei europene. Proiectul mărturisit al autorului este de a (re)pune în discuție raporturile dintre centrele-sursă ale unor idei novatoare și „periferiile” reprezentate de câteva culturi-țintă, în speță cele din Europa Centrală și de Est. Cu argumente solide, susținute de o amplă documentare și având în sprijin o bibliografie teoretică și critică de ultimă oră, studiul său propune o perspectivă transnațională și „rețelară” asupra mișcărilor de avangardă din această zonă, evidențiind nu doar procesul complex de receptare și de asimilare ale unor programe-model, ci mai ales replicile lor regionale prin care sunt „negociate” ele, făcând din spațiile considerate până acum marginale noduri creatoare în cadrul unor rețele de comunicare prin care specificitățile locale, de context cultural național, se integrează creator în circuitul internațional” – Ion Pop
„Până la studiul lui Emanuel Modoc, caracterul internaționalist al avangardei românești a reprezentat mai degrabă un cec în alb. Internaționala periferiilor nu doar că repune în chestiune problema interferențelor avangardei autohtone cu fenomene europene similare, dar are și ambiția teoretică de a aduce corecții modelului de transfer literar dinspre centru spre periferie prin semnalarea unui sistem de rețele. Demersul n-ar fi fost pe deplin convingător fără apelul la practici de analiză emergente din zona Digital Humanities, puse la lucru cu inteligență și dexteritate tehnică. Atât în domeniul avangardei, cât și în revival-ul pozitivist al noilor studii literare românești, cartea lui Emanuel Modoc e un reper”. – Alex Goldiș
„Internaționala periferiilor confirmă un nou stadiu al importării și actualizării metodelor și teoriile din World Literature și Digital Humanities în spațiul critic românesc, care în sfârșit își găsesc un teren de aplicabilitate extrem de fertil și complex. Emanuel Modoc demonstrează, așadar, că avangarda central și est-europeană este produsul relațiilor din cadrul comunității interliterare pe care o constituie, relații determinate de contextul cultural, social și politic” – Andreea Mîrț (Vatra 8-9/2020)
***
Laureaţii de până acum ai Premiului Cartea de poezie a anului sunt Ion Mureşan (2011), Ioan Es Pop (2012), Liviu Ioan Stoiciu (2013), Dan Sociu (2014), Octavian Soviany (2015), Teodor Dună (2016), Nora Iuga (2017), Dan Coman (2018), Romulus Bucur (2019) și Angela Marinescu (2020).
Organizatorii Galei au fost Primăria Municipiului București prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi asociaţia EURO CULTURART. Programul cultural Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2020 a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii. Parteneri: APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) și Opera Scrisă.ro-societate de gestiune a drepturilor de autor.
***
Emisiunea radio înregistrată poate fi ascultată aici.
Înregistrarea video poate fi urmărită aici.
Simona IONIȚĂ & Tudor VOICU
