Copiii de vârsta școlii generale din „Val și Cetatea Sufletelor” s-au îndrăgostit de dansul contemporan la cursurile CNDB și vorbesc despre experiența lor pe scenă cu entuziasmul descoperirii unei lumi fantastice.
În călătoria prin spectacolul-instalație vă veți întâlni cu personaje ca „Pietricica albastră” Giulia Grigore (12 ani), care a început să danseze la CNDB acum un an și îi îndeamnă pe spectatori „să fie atenți și deschiși ca să primească mesajul, să încerce să trăiască și ei în spectacol, pentru că spectacolul acesta poate fi o busolă pentru când ieși din sală”.
Adora Tănase (10 ani), unul dintre Val-ii din spectacol, a mai urmat cursuri de street dance și tango, dar simte că totuși dansul contemporan e cel care i se potrivește cel mai bine: „Dansul contemporan înseamnă emoție și cartea asta înseamnă emoție. Și în acest mix… cred că doar cuvintele minunat și incredibil pot transmite cu adevărat cum este spectacolul”.
„Mesajul e că oriunde ești, cel mai bine e să fii aproape de oameni”
Micii artiști din „Val și Cetatea Sufletelor” s-au bucurat de lucrul în echipă cu „copii talentați și oameni cu multă pasiune”, așa cum îi descrie Chira Munteanu (12 ani) pe colegii cu care împarte scena: performerii profesioniști Eva Danciu, Maria-Luiza Dimulescu, Smaranda Găbudeanu, Fabio Maria Gerhold, Robert Popa și Cosmin Vasile.
Chira merge la cursurile Școlii performative pentru copii – CNDB deja de trei ani, după ce a încercat și dansul sportiv modern, înainte de a se hotărî, la fel ca Adora, că dansul contemporan e cel mai pe gustul ei: „M-a atras mai mult pentru că este mai plin de viață și nu trebuie doar să înveți niște pași pe de rost. Mă face să mă simt mai liberă. La Școala Performativă mi-am găsit pasiunea! Când sunt în acest spațiu, timpul nu mai există…”
Petra Atudorei-Ștefănescu are 8 ani și jumătate și dansează la CNDB tot de trei ani (altfel, dansează de când era mică). Ea și Smaranda Găbudeanu sunt Pitice ocrotitoare, iar Petra dezvăluie: „Am lucrat cu mișcare și cu vrăji magice. Nimeni nu o să vorbească. Doar noi, Piticele. O să suflăm. Pe o parte vor sta copiii și pe cealaltă părinții. Părinții nu trebuie să se teamă. Dacă cineva din public e speriat, noi îl calmăm. Cred că mesajul e că oriunde ești, cel mai bine e să fii aproape de oameni.”
Ce zic adulții
Alina Alfianu, autoarea și ilustratoarea cărții „Val și Cetatea Sufletelor” a participat la transformarea poveștii lui Val „într-un dans care concentrează atâtea lucruri mari – de la naștere și până la moarte, trecând prin dor, iubire, bucurie și regăsire”, alături de o echipă care i-a inclus pe Vava Ștefănescu, coregrafă și manager CNDB, muzicianul Vlaicu Golcea, scenografa Cristina Milea și artistul video Mihai Păcurar.
Criticul de arte performative Oana Stoica a intrat în lumea „Val și Cetatea Sufletelor” alături de oamenii mici și mari amintiți mai sus, și a descoperit că „este un drum al cunoaşterii, pe care copilul îl face folosind resursele nemărginite ale fanteziei. Spectacolul materializează acest univers mitic în două forme. Una este creată din corpuri zburătoare, costume, forme şi sunete, ca un glob de sticlă care încapsulează o lume sonoră, colorată şi mişcătoare, cu personaje mici şi mari. O alta este o instalaţie cu fabuloase obiecte de sticlă colorată care redau locuri şi personaje magice din poveste”
Această lume se redeschide pentru copiii de toate vârstele sâmbătă, 18 ianuarie, de la ora 12.00, și duminică, 19 ianuarie, de la orele 12.00 și 18.30, iar Maria Rogojan (11 ani) vă promite că veți pleca din ea „cu sufletul deschis, pentru că spectacolul vorbește despre niște lucruri importante: iubirea față de aproapele tău și traseul prin care ajungi acolo unde îți dorești”.
Conceptul și coregrafia: Vava Ștefănescu
Asistența coregrafică: Catrinel Catană
Scenografia și instalația: Cristina Milea
Asistență scenografică: Miruna Croitoru, Smaranda Găbudeanu
Muzica: Vlaicu Golcea
Video: Mihai Păcurar
Desene: Ana Alfianu
Light design: Alexandros Raptis
Cu: Eva Danciu, Maria-Luiza Dimulescu, Smaranda Găbudeanu, Fabio Maria Gerhold, Robert Popa, Cosmin Vasile și copiii Maia Axinte, Giulia Grigore, Chira Munteanu, Maria Rogojan, Eva Sur, Petra Atudorei Ștefănescu, Adora Tănase
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri: Editura Humanitas, Teatrul Excelsior