Sezonul literar românesc va debuta în Polonia marţi, 3 decembrie, cu lansarea cărţii „Parohia”, de Dan Coman, apărut la editura Universitas în seria „Rumunia dzisiaj” (România astăzi), dedicată literaturii române contemporane şi tradusă de Joanna Kornaś-Warwas. Primele cinci volume, inclusiv „Parohia”, sunt publicate de editura Universitas din Cracovia, în seria specială denumită „România astăzi”. Seria a ajuns deja la zece volume și va fi continuată în 2020 cu cinci noi publicaţii, apărute cu sprijinul CENNAC. Cartea lui Dan Coman va fi urmată de scrierile „Domnul K. Eliberat”, de Matei Vișniec, „Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului”, de Andrei Pleșu, „Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu”, de Tatiana Niculescu, „Interior zero”, de Lavinia Braniște, „Bărbatul care aduce fericirea”, de Cătălin Dorian Florescu, „Vasco da Gama și alte poeme”, de Gellu Naum.
„Parohia” este monografia bizară a unei aşezări imaginare din anii tragici şi groteşti ai unei dictaturi agonizante şi totodată un fals, ironic bildungsroman. Satul e văzut prin ochii unui antierou care refuză să se maturizeze, un soi de adolescent de 30 de ani, îndrăgostit de halucinata Ninia – o fată misterioasă, mereu însoţită de un cortegiu de creaturi stranii, animale fără nume, ce sfidează orice taxonomie. Textul inconfundabil al lui Dan Coman îmbină prozaismul notaţiei realiste şi lirismul unui imaginar fantasmatic ce irumpe din miezul cotidianului banal, amestecă într-o formulă senzaţională cruzimea şi duioşia, şarja şi fantezia, neverosimilul vieţii reale şi veracitatea „irealităţii imediate”. (Ed. Polirom)
Evenimentul de promovare a volumului „Parohia”, în prezența autorului român și a traducătoarei cărții, Joanna Kornaś-Warwas, va fi găzduit de Centrul Internațional pentru Cultură din Cracovia și va fi moderat de poetul, traducătorul și istoricul literar, Jakub Kornhauser, redactorul seriei „România astăzi” a editurii Universitas.
ICR Varșovia va continua seria lansărilor celor mai noi volume românești în Polonia în primăvara anului viitor.