În perioada 16-21 aprilie 2018, la București, are loc cea de a III-a ediție a Masterclass-ului de traducere literară: ”Lidia Vianu’s Students Translate”. De această dată, în centrul atenției se află proza scurtă contemporană din România. Cinci scriitori britanici, însoțiți de o editoare londoneză, vor sosi la București pentru a lucra împreună cu studenții de la Universitatea din București, dar și de la alte universități din țară, pe traduceri din scrierile unor prozatori precum: Dan Lungu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Lavinia Branişte, Marius Chivu sau Radu Paraschivescu. Timp de 5 zile, la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru 38 şi al Muzeului Naţional al Literaturii Române, textele traduse în prealabil de către studenţi vor fi stilizate de către oaspeții britanici sosiți la București. Versiunea acestor echipe mixte româno-britanice va fi publicată într-o antologie bilingvă de proză contemporană, atât pe hârtie, la Editura MNLR, cât şi la Contemporary Literature Press, editura online a Universităţii din Bucureşti. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Cele 5 zile de Masterclass se vor încheia sâmbătă 21 aprilie, la ora 17:00, la sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române din str. N. Creţulescu nr. 8, cu spectacolul ”The Fever”, un one-woman show, interpretat în engleză de Simona Măicănescu şi adaptat de ea după un text de Wallace Shawn, în regia lui Lars Norén. Accesul este liber. Va participa la această încheiere şi poetul Mircea Dinescu, al cărui volum ”The Barbarians’ Return—Selected Poems” tocmai a ieşit de sub tipar la Editura britanică Bloodaxe. Traducerea a fost făcută de Adam J. Sorkin şi Lidia Vianu. Volumul a fost finanţat prin programul TPS al Institutului Cultural Român.
Proiectul reprezintă o iniţiativă din care au de câştigat atât traducătorii, cât şi literatura română, care are şansa de a pătrunde pe piaţa de carte britanică, una dintre cele mai greu de cucerit.
Iniţiativa îi aparţine Lidiei Vianu, director al Editurii Contemporary Literature Press şi al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, ambele din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.
„Ideea acestui Masterclass de traducere literară s-a născut cu 12 ani în urmă, atunci când am înfiinţat MTTLC. Proiectul se bazează pe convingerea mea că traducerea este o metodă de predare a literaturii, o unealtă de lucru necesară tuturor celor care studiază limba engleză, şi, în egală măsură, traducerea oricărui text literar în limba engleză este un paşaport cultural. Acesta este şi motivul pentru care editura Contemporary Literature Press, pe care am înfiinţat-o iniţial tot dintr-o necesitate a MTTLC, se numeşte „Editura pentru studiul limbii engleze prin literatură”. Masterclass-ul de Traducere Literară Bucureşti 2018 va fi, sper, un pod între literatura română şi scriitorii lumii—pentru că o traducere în limba engleză poate fi citită în acest moment de vorbitorii tuturor limbilor pământului.”- Lidia Vianu
Cei şase stilizatori britanici care participă la Masterclass sunt:
Susan Curtis—Prozatoare, traducătoare şi directoarea Editurii Istros Books, specializată în publicarea literaturii sud-est europene. Editura Istros, cu sediul în Bloomsbury, Londra, a publicat şi patru volume traduse din literatura română.
Anne Stewart—Agentă literară, foarte activă în plan social, autoarea mai multor volume de poezie; implicată în numeroase proiecte literare, a înfiinţat platforme online dedicate scriitoarelor, şi coordonează antologii de lirică.
Caroline Carver—autoare a şase volume de poezie şi câştigătoarea mai multor premii literare. A petrecut 30 de ani în Canada, după care a revenit în Anglia.
Kavita A. Jindal— Autoare de nuvele, poeme şi eseuri, publicate în antologii şi reviste din UK şi din lume, unele transmise la BBC. A câştigat în anul 2017 Premiul Foyles/Vintage ‘Haruki Murakami’, şi a fost nominalizată pentru alte premii. I s-a decernat în anul 2016 Word Masala Award for Excellence in Poetry.
Peter Phillips—Cunoscut poet londonez, autor a 5 volume de poezie.
Dorothy Yamamoto— şi-a petrecut copilăria la Londra, unde s-au stabilit tatăl ei, japonez, şi mama ei, englezoaică. Dubla origine este sursa de inspiraţie a multora dintre poemele pe care le scrie. În prezent locuieşte la Oxford.
Organizatori: Lidia Vianu, Universitatea din Bucureşti, Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Societatea Muzicală.
Parteneri: Uniunea Scriitorilor din România, British Council, Centrul Naţional al Cărţii, Editura Contemporary Literature Press, Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC), Headsome Communication.
Parteneri media: Radio România Cultural, TVR, România Literară, LiterNet, Agenţia de Carte.