Joi, 15 ianuarie 2015, ora 16:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti (Calea Victoriei, nr.88), a avut loc ediţia a V-a a Galei Tinerilor Scriitori / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2014. Radio România Cultural a transmis în direct evenimentul (producător: Anamaria Spătaru). Juriul a fost format din critici literari care au câştigat Premii în cadrul Galei la ediţiile din 2012, 2013 şi 2014: Bianca Burţa-Cernat, Mihai Iovănel şi Andrei Terian. Câştigătorul Premiului “Cartea de Poezie a anului 2014” a fost desemnat scriitorul Octavian Soviany, pentru volumul „Călcâiul lui Magellan”, Editura Cartea Românească. Gabi Eftimie, M. Duțescu, Cosmin Borza, Bogdan-Alexandru Stănescu și Octavian Soviany sunt laureații Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2014. Organizatorii celei de a cincea ediţii a Galei Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2014 au fost Asociaţia EURO CULTURART, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, cu susţinerea financiară a Ministerului Culturii. Parteneri: Filiala USR Bucureşti Poezie și Galeria Galateca. Parteneri media: revista Cultura, Observator cultural şi AgenţiadeCarte.ro. Coproducătorul evenimentului a fost Radio România Cultural. Gala Tinerilor Scriitori s-a desfășurat în cadrul unui eveniment multiart, avându-i invitaţi pe Mike Godoroja & Blue Spirit. Diplomele ca, de altfel, toate elementele vizuale ale acestei Gale au fost realizate de artistul vizual Mihai Zgondoiu. În Aula BCU au fost expuse documente şi cărţi rare eminesciene aflate în patromoniul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” şi al Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.
Gala Tinerilor Scriitori a fost deschisă de un moment muzical susținut de Mike Godoroja & Blue Spirit. „O zi fastuoasă!” vă spune Dan Mircea Cipariu, din Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti. Pentru al cincilea an consecutiv, am marea bucurie să vă prezint Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2014. Am deschis evenimentul nostru în ritm de blues şi jazz, cu trupa Blue Spirit a bunului nostru prieten Mike Godoroja, un prieten al poeziei care, în această seară, ne va încânta cu câteva piese cuprinse pe Albumul „Hippie cu diamante”, un album eveniment care este o reverenţă adusă poeziei scrisă de cei patru beatlesi ai generaţiei 80, Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan, cu al lor volum canonic „Aer cu diamante”. Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2014 este un eveniment care celebrează Ziua Culturii Naţionale, conform unei legi votată de Parlamentul României şi aprobată de Preşedintele României. Gala Tinerilor Scriitori este susţinută financiar şi în acest an de Ministerul Culturii, minister reprezentat de dl. Ioan Matei, directorul Direcţia Politici Culturale. Am pomenit de Ministerul Culturii şi cred că se cuvine să amintesc aici şi pe ceilalţi organizatori ai galei: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti şi Asociaţia EURO CULTURART. Parteneri: Filiala Bucureşti Poezie a USR şi Galeria Galateca. Coproducător: Radio România Cultural. Parteneri media: Cultura, Observator cultural şi AgenţiadeCarte.ro. Un cuvânt de mulţumire se cuvine să-l adresez doamnei Mireille Rădoi, directorul BCU, care, pentru a doua oară, găzduieşte Gala. În 2012, din această Aulă, transmiteam în direct pe Radio România Cultural şi decernam, atunci, premiul Cartea de poezie a anului 2011 poetului Ioan Es Pop. Juriul era prezidat, în 2012, de academicianul Eugen Simion, personalitatea cu care am demarat acest proiect şi cu care am stabilit formatul de jurizare prin care ultimii trei câştigători ai Premiului tânărul critic literar să formeze, în fiecare an, Juriul Galei.”, a declarat Dan Mircea Cipariu, moderatorul și inițiatorul evenimentului.
Au fost prezentați membrii juriului și cei nominalizați la categoria Tânărul Poet al anului 2014: Sabina Comşa, Toţi ceilalţi apropiaţi, Tracus Arte; Gabi Eftimie, nordul e o stare de spirit, Charmides; Bogdan-Alexandru Stănescu, anaBASis, Cartea Românească; Ioan Şerbu, Lego, Tracus Arte; Miruna Vlada, Bosnia. Partaj, Cartea Românească.
Premiul Tânărul Poet al anului 2014 a fost oferit de universitarul şi criticul de teatru Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti. Premiul i-a revenit poetei Gabi Eftimie, pentru „nordul e o stare de spirit”, Charmides.
”Mă bucur să particip la această ediție a Galei Tinerilor Scriitori și în calitate de director al Muzeului Național al Literaturii Române, pentru că de obicei participam în calitate de editor la Tracus Arte. Cel mai potrivit premiu pe care l-aș putea înmâna este cel de poezie. Înainte de a înmâna premiul aș vrea să vă spun două lucruri legate de Muzeul Național al Literaturii Române. În primul rând, faptul că mai devreme, la vernisajul unei expoziții de la Academia Română, primarul general al capitalei ne-a transmis că speră ca următoarea aniversare a poetului Mihai Eminescu să se desfășoare la noul sediu al Muzeului. Aceasta este o promisiune și sper să se îndeplinească. În al doilea rând vreau să vă spun că, atunci când am câștigat proiectul de management al Muzeului mi-am propus trei lucruri, care erau trei cuvinte: patrimoniu, identitate și creativitate. Cât voi fi mananger al muzeului voi sprijini organizarea și promovarea culturii române contemporane. Muzeul nu este doar un conservator și păstrător al literaturii române, este și un loc unde creativitatea trebuie să se manifeste. Chiar dacă nu vom avea un sediu, o vom sprijini oriunde s-ar afla.”, a declarat Ioan Cristescu.
Andrei Terian a prezentat cartea premiată: ” Categoria Tânărul Poet al anului 2014 a avut 5 nominalizați, este singura categorie cu 5 nominalizați și nu sunt aceștia toți cei care meritau să fie nominalizați. 2014 a fost un an foarte bun în zona poeziei tinere, atât în zona debutanților, cât și a celor pe care i-am putea numi consacrați. Din cei 5 a fost desemnat câștigător Gabi Eftimie, pentru ”nordul e o stare de spirit”, Charmides. Gabi Eftimie este un nume cunoscut iubitorilor de poezie, poate mai puțin cunoscut publicului larg. A fost o prezență destul de discretă în viața noastră literară. Atât de discretă încât iată, că a fugit în Suedia pentru a evita discursul din această seară. ”nordul e o stare de spirit” este al doilea volum al său. A debutat în anul 2006. Acest volum se situează oarecum în aceeași nișă cu primul, cu deosebirea că formula ei poetică pare acum mai matură, mai bine calibrată.”
Marin Mălaicu Hondrari a ridicat premiul în numele câștigătoarei. Apoi a luat cuvântul Ioan Cristescu, care a făcut o dezvăluire: ” de câțiva ani împreună cu Dan Mircea Cipariu dăm premii și numai noi știm cât de greu reușim să dăm aceste premii. Anul trecut ca să păstrăm tradiția premiilor Apler, am reușit să adunăm 11 lucrări de artă plastică de la prieteni, ca să putem acorda premiile. E bine ca în fiecare an aceste premii să nu rămână fixate ci să se mai adauge câte unul. Anul acesta, în calitate de președinte Apler și cu complicitatea Galeriei Galateca, ofer un premiu de excelență constând într-un obiect de artă, lui Dan Mircea Cipariu ”
Nominalizații la categoria Tânărul Prozator al anului 2014: Lavinia Braniște, Escapada, Polirom; M. Duțescu, Uranus Park, Polirom; Cristina Nemerovschi, Păpușile, Herg Benet. Premiul Tânărul Prozator al anului 2014 a fost oferit de Ioan Matei, directorul Direcţiei Politici Culturale din Ministerul Culturii și i-a revenit lui M. Duțescu, Uranus Park, Polirom. Bianca Burţa Cernat a prezentat cartea premiată.
” În urmă cu două zile i-am spus lui Dan Mircea Cipariu că dacă la proză iese un anumit autor și o anumită carte vreau să înmânez eu premiul. Motivul este unul simplu, am citit această carte. M-a impresionat și m-a tulburat profund. Eram la târgul de carte de la Sofia, unde România a fost invitat de onoare. În 2 nopți am citit această carte. Este un roman foarte bine scris, cu personaje foarte bine conturate și ce m-a impresionat mai mult este maturitatea autorului despre care am aflat că are în jur de 40 de ani. ”, a declarat Ioan Matei.
Bianca Burţa Cernat a anunțat câștigătorul: ” la categoria proză scrisă pentru tineri cu vârsta de până în 35 de ani, din păcate nu stăm la fel de bine ca la poezie. Asta nu înseamnă că nu se scrie proză bună la această categorie. Înseamnă că se publică mai puțină proză de calitate decât poezie. Fiecare dintre cei trei nominalizați ar fi meritat în felul său premiul, pentru fiecare ar fi existat câte un argument. Am o tristețe că nu-i putem premia pe toți. Un element de noutate ar fi că, din trei nominalizați două sunt prozatoare, ceea ce înseamnă că proza care era până acum dominată de autori, de data aceasta este dominată de autoare.”
”Ca un supliment din partea Ministerului Culturii îl vom invita pe câștigător, la un Târg Internațional de Carte de anul acesta, unul dintre târgurile la care Ministerul Culturii organizează stand. ”, a declarat Ioan Matei.
” Sunt surprins și onorat. Mai sunt cărți bune ale confraților mei, sper să le citiți și sper să vă placă și cartea mea.”, a declarat M. Duțescu.
Nominalizaţi la categoria Tânărul Critic al anului 2014 au fost: Cosmin Borza, Marin Sorescu. Singur printre canonici, Art; Andreea Mironescu, Afacerea clasicilor, Tracus Arte; Florina Pîrjol, Carte de identități, Cartea Românească. Premiul i-a revenit lui Cosmin Borza pentru Marin Sorescu. Singur printre canonici, Art. Premiul a fost prezentat de Andrei Terian.
” Există o afirmație a lui Lovinescu care spunea că un poet se maturizează de obicei la 20 de ani, un prozator la 30 de ani și un critic la 40 de ani. Am constatat împreună cu colegii mei că unele încadrări sunt mai problematice, mai ales în limita încadrării la 35 de ani. Fiecare dintre cei nominalizați reprezintă o provocare, fiecare abordează o critică distinctă. Am decis de comun acord cu ceilalți membrii ai juriului ca premiul să-l primească Cosmin Borza, pentru ” Marin Sorescu. Singur printre canonici”. Cosmin Borza face parte dintr-o promoție strălucită a filologilor clujeni. Unul dintre meritele acestei cărți este acela că a avut curajul și totodată inteligența să repună pe tapet un caz al litearturii care părea clasat, cazul lui Marin Sorescu.”, a declarat Andrei Terian.
Premiul Tânărul Scriitor al anului 2014 a fost prezentat de Andrei Terian și i-a revenit lui Bogdan-Alexandru Stănescu, anaBASis, Cartea Românească.
“ Am luat în calcul și amploarea preocupărilor fiecăruia dintre nominalizați. Am stabilit drept câștigător, și nu pentru că a scris multe genuri ci pentru că a reușit să scrie extraordinar în fiecare dintre ele”, a declarat Andrei Terian.
“ Mulțumesc juriului. Este primul premiu mai mare pe care îl câștig . În clasa I când toți luau premiul I, eu luam premiul II și pentru a compensa învățătoarea mi-a dat insigna de pionier inventator. ”anabasis” încheie un ciclu de 4 ani. Eu m-am maturizat mai greu, am început pe la 33 și sper să termin până la 40. Mulțumesc”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu.
Premiul Cartea de Poezie a anului 2014: Octavian Soviany, pentru volumul „Călcâiul lui Magellan”, Editura Cartea Românească. Premiul a fost prezentat de Bianca Burța Cernat şi oferit de Mireille Rădoi.
“ În ultimul an Octavian Soviany a tradus și a publicat într-o formă extraordinară ”Florile răului” a lui Baudelaire. Nu e ușor să fii estetizant. „Călcâiul lui Magellan” este o construcție inedită și totuși pe linia poeziei lui Octavian Soviany. Este o carte despre vulnerabilitatea ființei, o carte despre vulnerabilitatea poetului și a poeziei. E o carte a poeziei trăite și totodată o carte despre un livresc foarte intens. O carte cu poeți, o carte cu prieteni poeți. O carte care trădează dragostea lui Octavian Soviany pentru poezie. În această zi a Culturii Naționale, o zi care stă sub semnul lui Mihai Eminescu, peste tot în țară se decernează tot felul de premii, unele prestigioase, altele foarte prestigioase. În această seară noi avem bucuria de a premia cu adevărat poezia. ”, a declarat Bianca Burța Cernat.
“ Suntem extrem de bucuroși să găzduim pentru a doua oară Gala Tinerilor Scriitori în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, o aulă care a găzduit conferințele lui George Călinescu, lui Eugen Lovinescu și a multor personalități. Nu putea fi ales un loc mai bun decât acesta pentru o Gală a Tinerilor Scriitori. Sunt fericită să ofer această diplomă lui Octavian Soviany și îi urez să ne mai încânte mințile cu alte volume.”, a declarat Mireille Rădoi.
” Mărturisesc că acest premiu m-a luat total prin surprindere pentru că eram prins cu traducerea lui Baudelaire și cu alte proiecte, încât de „Călcâiul lui Magellan” aproape că uitasem. Mulțumesc tuturor.”, a declarat Octavian Soviany. Acesta a citit două dintre poemele sale.
”Premiile Galei Tinerilor Scriitori sunt tot mai râvnite şi mai respectate. După Ion Mureşan, Ioan Es Pop, Liviu Ioan Stoiciu şi Dan Sociu, câştigătorii primelor patru ediţii pentru cartea de poezie a anului, Octavian Soviany, un adevărat om orchestră al literaturii noastre, este un nume exponenţial pe lista scurtă a canonului literar contemporan”, a declarat scriitorul Dan Mircea Cipariu.
Nominalizații și câștigătorii edițiilor anterioare au fost:
Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2010
Nominalizări:
La secţiunea Tânărul Poet al anului 2010 au fost nominalizaţi:
1. Teodor Dună: „de-a viul”, Editura Cartea Românească
2. Andra Rotaru: „Ţinuturile Sudului”, Editura Paralela 45
3. Iulia Militaru: „Marea pipeadă”, Editura Brumar
La secţiunea Tânărul Prozator al anului 2010 au fost nominalizaţi:
1. Cătălin Pavel: „Aproape a şaptea parte din lume”, Editura Humanitas
2. Ştefania Mihalache: „Poemele secretarei”, Editura Cartea Românească
3. Dan Coman: „Irezistibil”, Editura Cartea Românească
La secţiunea Tânărul Critic al anului 2010 au fost nominalizaţi:
1. Anca Haţiegan: „Cărţile omului dublu”, Editura Limes
2. Raluca Dună: „Eu, Autorul”, Editura Tracus Arte
3. Alex Goldiş: “Critica românească postbelică, de la realismul socialist la instaurarea autonomiei esteticului”
Câștigători:
Premiul „Cartea de Poezie a anului 2010”, acordat unui senior, a revenit volumului “Cartea alcool” de Ion Mureşan, Editura Charmides.
Premiul ”Tânărul poet al anului 2010” i-a revenit Iuliei Militaru pentru volumul “Marea Pipeadă”, Editura Brumar.
Premiul “Tânărul prozator al anului 2010” a fost obţinut de Cătălin Pavel pentru volumul “Aproape a şaptea parte din lume”, Editura Humanitas.
“Tânărul critic al anului 2010” a fost desemnat Alex Goldiş, pentru “Critica românească postbelică, de la realismul socialist la instaurarea autonomiei esteticului”.
Distincţia “Tânărul scriitor al anului 2010” i-a revenit Iuliei Militaru.
Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2011
Nominalizări:
Tânărul Poet al anului 2011:
1. Ionuţ Chiva, pentru volumul „instituţia moartă a poştei”, Casa de Pariuri Literare
2. Medeea Iancu, pentru volumul „divina tragedie”, Editura Brumar
3. Ştefan Manasia, pentru volumul „motocicleta de lemn”, Editura Charmides
Tânărul Prozator al anului 2011:
1. Bogdan Coşa, pentru volumul „Poker”, Editura Cartea Românească
2. Augustin Cupşa, pentru volumul „Profesorul Bumb şi macii suedezi”, Editura Cartea Românească
3. Paul Mihalache, pentru volumul „Târg de arlechini”, Editura Tracus Arte
Tânărul Critic literar al anului 2011:
1. Bianca Burţa-Cernat, pentru volumul „Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminină interbelică”, Editura Cartea Românească
2. Adina Diniţoiu, pentru volumul „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii”, Editura Tracus Arte
3. Doris Mironescu, pentru volumul „Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei”, Editura Timpul
Câștigători:
Tânărul poet al anului 2011: Medeea Iancu, pentru volumul „Divina tragedie”, Editura Brumar
Premiul Tânărul prozator al anului 2011: Paul Mihalache, pentru volumul „Târg de arlechini”, Editura Tracus Arte.
Premiul Tânărul Critic literar a fost acordat ex-equo. Bianca Burţa-Cernat şi volumul „Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminină interbelică”, Editura Cartea Românească
Al doilea laureat al premiului Tânărul Critic literar al anului 2011, Doris Mironescu, pentru volumul „Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei”, Editura Timpul
Ştefan Manasia a obţinut premiul Tânărul Scriitor al anului 2011 pentru volumul „Motocicleta de lemn”, Editura Charmides.
Premiul Cartea de poezie a anului 2011 a fost acordat lui Ioan Es. Pop, pentru volumul „unelte de dormit. cu 10 desene de Dumitru Gorzo”, Editura Cartea Românească
Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2012
Nominalizări:
Tânărul Poet al anului 2012:
1. Vlad Moldovan, pentru volumul “Dispars”, Editura Cartea Românească
2. Andra Rotaru, pentru volumul „Lemur”, Editura Cartea Românească”
3. Radu Vancu, pentru „Frânghia înflorită”, Casa de Editură Max Blecher
Tânărul Prozator al anului 2012:
1. Cosmin Perţa, pentru “Teofil şi Câinele de lemn”, Editura Herg Benet
2. Dan Sociu, pentru “Combinaţia”, Editura Casa de Pariuri Literare
3. un cristian, pentru “morţii mă-tii”, Editura Casa de Pariuri Literare
Tânărul Critic literar al anului 2012:
1. Ioana Dunea, pentru “Literatura reideologizării. 1957-1964. Poezia”, Editura Tracus Arte
2. Mihai Iovănel, pentru “Evreul improbabil: Mihail Sebastian: o monografie ideologică”, Editura Cartea Românească
3. Claudiu Turcuş, pentru “Estetica lui Norman Manea”, Editura Cartea Românească
Câştigători:
„Tânărul poet al anului 2012”, ex aequo, Andra Rotaru şi Radu Vancu;
„Tânărul prozator al anului 2012”, Cosmin Perţa;
„Tânărul critic al anului 2012”, Mihai Iovănel;
„Tânărul scriitor al anului 2012”, Vlad Moldovan;
„Cartea de poezie a anului 2012”: „Substanţe interzise”, Liviu Ioan Stoiciu, Editura Tracus Arte
Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2013
Nominalizări:
Tânărul Poet al anului 2013:
1. Ştefan Baghiu, „Spre Sud, la Lăceni”, Editura Cartea Românească
2. Ion Buzu, „3 ml de Konfidor”, casa de pariuri literare
3. Andrei Dósa, „American Experience”, Editura Cartea Românească
4. Vlad Drăgoi, „Metode”, Casa de editură Max Blecher
5. Krista Szöcs, „Cu genunchii la gură”, Editura Charmides
Tânărul Prozator al anului 2013:
1. Lavinia Bălulescu, „La mine-n cap”, Editura Cartea Românească
2. Bogdan Coşa, „Poker. Black Glass”, Editura Cartea Românească
3. Tudor Creţu, „Casete martor”, Editura Tracus Arte
Tânărul Critic al anului 2013:
1. Adela Dinu, „Diaristica feminină românească”, Casa Cărţii de Ştiinţă
2. Vasile Mihalache, „«Noli me tangere»”. Despre legitimitate şi autonomie literară”, Editura Tracus Arte
3. George Neagoe, „Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş”, Editura Cartea Românească
4. Andreea Răsuceanu, „Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară”, Editura Humanitas
5. Andrei Terian, „Critica de export”, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române
Câștigători:
Tânărul Scriitor al anului 2013 : Andrei Terian – „Critica de export”, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române
Premiul Cartea de Poezie a anului 2013 i-a fost acordat lui Dan Sociu
Premiul Tânărul Critic al anului 2013 i-a fost acordat doamnei Andreea Răsuceanu pentru „Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară”, Editura Humanitas
Premiul Tânărul Prozator al anului 2013 i-a revenit lui Bogdan Coşa pentru „Poker. Black Glass”, Editura Cartea Românească.
Simona IONIȚĂ