În perioada 20-28 septembrie 2013, strada Boteanu din Bucureşti găzduieşte cele mai importante edituri şi librării, recitaluri de poezie, concerte live de blues şi jazz, lansări de carte, ateliere de reciclare, proiecţii de filme, dezbateri, expoziţii de artă contemporană şi ateliere de creaţie dedicate copiilor, sub umbrela festivalului cultural în aer liber Strada de C`Arte, ediţia a III-a. Sâmbătă, 21 septembrie 2013, de la ora 18:00 la ora 19:00, la Foaierul de lectură, în cadrul festivalului Strada de C`Arte va avea loc evenimentul “Poezie la prima vedere”, cu Emilia Zăinel, Magda Mirea, Laura Dan. De la ora 19.00-20.00, la Foaierul de lectură, în cadrul evenimentului “Cele mai frumoase poezii” vor citi Adrian Suciu, Lucian Vasilescu, Valentin Iacob, Liviu Pendefunda.
“Poezie la prima vedere”: Emilia Zăinel, Magda Mirea, Laura Dan
Emilia Zăinel a participat şi la ediţia din anul 2012 a festivalului Strada de C`Arte. Aceasta se prezenta atunci: “Sunt Emilia Zăinel. Cam atât ştiu despre mine.”
Magda Mirea (Cezara Răducu) s-a născut în anul 1971, la Bucureşti. A publicat volumele:
„femeia cu mâinile lipite de trup”, Editura ager press, 2008; „siaj”, Fundaţia ,,Scrisul Românesc”, Craiova, 2011; prezentă în „antologia ARTGOTHICA 2011″, Editura A.T.U., Sibiu.
A publicat în revistele :”ramuri”,”cenaclul de la păltiniş”,”singur”,’algoritm”,”fereastra” etc.
Laura Dan s-a născut la 7 august 1978. A absolvit Facultatea de Psihologie din București și un masterat în Psihoterapie Ericksoniană, la Annecy. A publicat pentru prima oară în Ziarul de Duminică, remarcată fiind de poetul Ioan Es. Pop. Au urmat o serie de lecturi publice și poeme publicate în România Literară, Revista Luceafărul, Poesis Internațional, revista Hyperion. A debutat editorial în 2012 cu volumul de poezie “Începe să doară puțin”, Editura Tracus Arte, recompensat cu premiul “Mircea Ivănescu” pentru debut.
“Cele mai frumoase poezii”: Adrian Suciu, Lucian Vasilescu, Valentin Iacob, Liviu Pendefunda
Adrian Suciu s-a născut la 21 decembrie 1970, în Năsăud, judeţul Bistriţa-Năsăud. A debutat literar în anul 1990, în revista Tribuna. Cărţi publicate: ”E toamna printre femei şi în lume” – versuri, 1993; “Singur” – versuri, 1996; “Plus”- pamflete jurnalistice, 1997; “Nopţi şi zile” – versuri, 1999; “Just So Poems”, 2000 (împreună cu Sorin Grecu); “Din anii cu secetă” – versuri, 2005; “Sex cu femei” – roman , împreună cu Ştefan Doru Dancus, 2008; “Viaţa fără urmări”, 2010; “Mitologii amânate”- antologie de autor, 2011. A primit numeroase premii literare naţionale şi internaţionale, inclusiv premii ale Uniunii Scriitorilor şi ale unor reviste literare importante. Premiul „Cartea Anului” pentru proză, acordat de Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, pentru romanul “Sex cu femei” – 2009. Premiul „Cercul literar de la Sibiu”, acordat de Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul “Viaţa fără urmări” – 2011. A fost tradus în engleză, franceză, germană şi maghiară.
Lucian Vasilescu s-a născut la Ploieşti, la 23 octombrie1958. Este poet şi jurnalist. Volume publicate: O mie nouă sute nouăzeci şi doi – sisteme de supravieţuire (în colaborare cu Florin Toma), ed. Mediaprint, 1992 (carte de dialoguri cu 33 de personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti). Volume de poezie: “Evenimentul zilei – un poem văzut de Lucian Vasilescu”, ed. Nemira, 1995 (Premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); “Ingineria poemului de dragoste”, ed. Albatros, 1996 (Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetul Marmaţiei şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); “Sanatoriul de boli discrete”, ed. Cartea Românească, 1996 (volum apărut în cadrul primei serii a colecţiei Poeţii oraşului Bucureşti, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); Premiul revistei Art Panorama (director Dan-Silviu Boerescu) pentru poezie, 1998; “Spirt. Muzeul întâmplărilor de ceară”, ed. Nemira, 2000; “Manualul de literature” (în colaborare cu Daniel Bănulescu, Mihail Gălăţanu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Nicolae Ţone, Floarea Ţuţuianu), ed. Vinea, 2004 (Premiul revistei Poesis pentru ediţie de poezie acordat editurii Vinea); “confort 2 îmbunătăţit” (în colaborare cu Ioan Es. Pop), ed. Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, Bucureşti, 2004 (volum nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România); “Fără de care ar fi în zadar” (ediţie bibliofilă), ed. EIS ART, Iaşi, 2006; “unse pe suflet…” (ediţie bibliofilă, în colaborare cu Ovidiu Genaru), ed. EIS ART, Iaşi, 2008; “aproape. atât de departe. close. so far away” (ediţie bilingvă, română-engleză), ed. Integral/ ed. Vinea, 2009 (volum nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); “Institutul de Poezie Legală” (două volume ce reproduc, integral, textele a cinci dintre cărţile publicate anterior, însoţite de referinţe critice), ed. Vinea, 2010. Prezent în antologia „Testament – Antologie de Poezie Română Modernă – Ediție Bilingvă Engleză/Română”/ „Testament – Anthology of Modern Romanian Verse – Bilingual Edition English/Romanian” (Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012).
Valentin Iacob s-a născut în Bucureşti, la 12 octombrie 1955. Este poet şi jurnalist. În 1979 a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti şi până în 1993 a fost informatician şi profesor de matematică. Ca scriitor, a debutat după decembrie 1989. Poeme, proze, interviuri şi amintiri literare i-au apărut în majoritatea revistelor literare româneşti. Dintre volumele publicate: Petrogradul într-un pahar cu şampanie (poeme, Editura Du Style, 1996), Pianul kamikaze (poeme, Editura Du Style, 1998), Balada Craiului de Tobă (poem, Editura Eminescu, 1998), Clownul lui Hrist (poeme şi proze, Editura Muzeului Literaturii Române).
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO).
A primit Premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul pentru debut „Poesis”, Premiul pentru poezie al Colecţiei Biblioteca Bucureşti (1998), Premiul pentru literatură pentru copii al Concursului naţional de literatură „Alexandru Odobescu” (1997, Călăraşi) şi a fost nominalizat la premiile pentru debut ale Uniunii Scriitorilor şi ASPRO.
Liviu Pendefunda s-a născut la 10 martie 1952, la Iaşi. Este medic şi scriitor. Studii: Liceul M. Eminescu şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. Medic primar neurolog, doctor în ştiinţe medicale, profesor univ. UMF Iaşi, membru în 17 societăţi medicale din străinătate, membru titular al Academiei americane de neurologie (1994), membru de onoare al Academiei de medicină din Terrytown, New York (1993), membru al Academiei de ştiinţe medicale, al Academiei oamenilor de ştiinţă, al Academiei ecologice, Deputy Director General International Biographical CenterCambridge, England, (2001), Membru în Research Bord of Advisors, al American Biographical Institute, (2001), Membru de Onoare al Forumului Inventatorilor Români, (2005), Membru fondator Centrul Academic de Studii Hermeneutice (2007), Membru al Academiei de Ştiinţe din New York, (2003), Vice Chancelor al World Academy of Letters, (2004), Membru al comisiei de antropologie a Academiei Române, (2007), Secretar General United Cultural Convention, (2009), Academician ABI (2010), secretar general al Societăţii române de psihoneuro-endocrinologie, fondator al revistei Acta Neurologica Moldavica, director al Casei de presă şi editură Contact international şi împreună cu soţia, Julieta Carmen, al revistei Contact international din 1991. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru Opera scrisă.ro
Este laureat al Festivalului de poezie de la Roma (1990), Special AWARD al Asociaţiei Americano-RomâneVoices Across Nations pentru întreaga activitate de publicistică literară (1996), AMERICAN MEDAL OF HONOR pentru realizările din domeniul medicinii şi literaturii, (2001), PRESIDENTIAL AWARD şi listat în volumul 500 Great Minds pentru personalităţile lumii, fondatori ai secolului XXI, (2002), Member of International Order of Merit, IBC, Cambridge (2002), Man of the Year, şi diploma cu nr. 21 decerned by American Biographical Institute, (2002), Member of the Order of International Ambassadors, ABI, (2002), Ambassador of the United Cultural Convention, (2006), Laureat al The Da Vinci Diamond pentru Medicină şi Literatură (2006), The Lifetime Achievment Award Excellence in Neurology, United Cultural Convention USA, (2008), Nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor (2008), Premiul pentru poezie – creatie Mihai Eminescu, pentru vol. Cele mai frumoase poeme de dragoste, Ed. Timpul, (2009), Premiul “Laurenţiu Ulici” pentru antologie Editurii Princeps Edit pentru Ros Lucis de Liviu Pendefunda, Târgul de carte Librex (2010), The TESLA AWARD FOR COMMUNICATION in the field of Medicine and Literature, IBC, acordat la Conventul Supremelor Consilii, Paris, (2010), Premiul special al Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru întreaga sa operă poetică, acordat în cadrul Festivalului de poezie Grigore Vieru, Chişinău 2010, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseu – hermeneutică (2010) pentru volumul Al Treilea Clopot, apărut la Editura Timpul, 2009. Diploma de Excelenţă Rotary International si primeşte recunoaşterea şi binecuvântarea apostolică a Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea pentru tot binele făcut Bisericii Romano-Catolice cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani, (2012, Premiul William Blake (pentru ridicarea vălului lui Isis prin metoda pluralismului iniţiatic) – 2012 si The International Einstein Award for Scientific Achievement, IBC Cambridge, 2013
Este listat în numeroase enciclopedii, dicţionare şi volume apărute pe mapamond : Listat în vol. Living Science, Cambridge 2003, Listat in Profiles in Excellence, Bibliotheque World Wide, (BWW)USA, 2003, Listat în Medici-scriitori şi publicişti români, Viata Medicală Românească, 2003, Listat in vol. Living Legends, IBC Cambridge 2003, Listat în Vol. Muzicieni din România, printre autorii pe ale căror lucrări s’au realizat opere muzicale (Elise Popovici, vol VII) 2005, Listat în Istoria Literaturii Române Contemporane, Vol I, Moldova 2006, Listat în Dicţionarul general al literaturii române, vol V, Ed. Academiei Române, 2006, Listat in The Who’s Who in Romania, ediţie bilingvă, 2006 si 2013, Listat în vol. Rosicrucienii sunt printre noi, Ştefan Mâşu, Ed, Phobos, 2007, Listat în vol. Adevăraţii templieri, Ed, Phobos, 2008, The Preeminent 500, Bibliotheque World Wide International Publishers, 2011
Publică poezii, eseuri, proză scurtă în reviste din România şi este tradus în numeroase limbi şi publicat în străinătate. Cercetările, eseurile, proza, poemele sunt traduse în engleză, franceză, italiană, greacă, castiliană, arabă, macedoneană, germană şi chineză.
Debutează editorial cu volumul de poezii Sideralia (1979) după care apar Farmacii astrale (1981), Astrul cojilor de ou (1982), Falii 1 (1983), Tihna scoicilor (1984), Falii 2 (1985), Cabinetul doctorului Apollon (1986), Căruţa cu nebuni (1992), Mişcarea cerească (1993), volumul de proză Drumuri prin Moldova (1987), volumul de eseuriDorinţă şi sinapsă (1992). Apoi, Vrăjitorii Marelui Vid (1997), Legenda (Iaşi, 1998), Falii 3 (Iaşi, 2000), Profetul la marginea imperiilor (Buc. 2001). Beggarland (Falii 5), Editura Timpul, Iaşi (2004), Rondeluri şi Ovoide, Editura Junimea, Iaşi (2005), Biblioteca Profetului, Editura Junimea, Iaşi (2007), Dogma sau libertatea gândirii – esenţe ale arcului reflex noetic, Junimea (2007), Falii 7 (poema dorului) în Biblioteca Convorbiri literare, mai (2008),Cele mai frumoase poeme de dragoste, Poezia 2008, Al treilea clopot, Timpul (2009), Ros lucis, Princeps Edit, (2009), Taine sau alegorii – o incursiune subcorticală, Timpul (2010), Poema monadelor şi a trupului (Falii 8),Editura Timpul, (2010), Farmacii astrale 2 – Chintesenţe dintr’un aludel. Editura Princeps Edit, (2010), Poema sufletelor si a pietrei (Falii 9) Editura Timpul, (2011). Zece falii, Editura TipoMoldova, 2011, Căruţa cu nebuni 2 Niciodată lumina nu va mai bate la fel în geamuri şi oglinzi, Editura Contact international, Iaşi, 2011, Robia timpului, TipoMoldova, 2012 Cavalerul cu cinci funde, Editura Contact international, 2012, Carmen lucis,poeme in lectura autorului, Editura Contact international, 2012, Întoarcerea Profetului, Editura Contact international, 2012, Crucea întrandafirată, Croce della Rosa Rossa, Contact international, 2012, Poema spiritului sau Decalogul, Editura Contact international, Iaşi, 2012, Cele mai frumoase poeme iniţiatice, Contact international, 2013
A tradus şi publicat volume de poesie semnate de Luigi Attardi, Antonietta dell’Arte, Souleiman Awwad., Nail Chiodo. Versuri în Poemele Iaşilor, culegere de poeme dedicate Iaşilor de poeţi de-a lungul timpului, Ed. Alfa 2008, O antologie a poeziei ieşene contemporane, vol II, Editura Cronica 2008, şi L΄alveare d΄oro dell΄invisibile, 150 anni de poesia romena Contact int΄l 2013. A publicat 28 volume în domeniul medical.
Pentru mai multe detalii legate de conceptul şi programul festivalului, vizitaţi website-ul www.stradadecarte.ro,
pagina de Facebook http://www.facebook.com/BibliotecaCentralaUniversitaraCarolI
Proiectul este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional