Duminică, 21 aprilie 2013, ora 11:00, la sala Ion D. Sîrbu a Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova, va avea loc conferința intitulată „Nu știu nimic”, invitat scriitorul Dumitru Radu Popescu. Moderator: Nicolae Coande. Până în prezent au conferențiat la T.N. Marin Sorescu personalități precum: Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Țopescu, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu, Cristian Bădiliță, Dorel Vișan, Emil Constantinescu.
Dumitru Radu Popescu, membru al USR și academician, s-a născut la 19 august 1935 în comuna Păuşa din jud. Bihor. A studiat trei ani medicina, la Cluj, dar a abandonat și s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității Babeş-Bolyai, pe care a absolvit-o în anul 1961. În aceeași perioadă a fost corector la revista Steaua din Cluj, al cărei redactor avea să devină mai târziu, precum și redactor-șef la Tribuna, Cluj. A debutat în 1953 cu poezie, în ziarul Crişana din Oradea, iar în 1954 a apublicat în revista Steaua schiţa O partidă de şah.
Editorial a debutat în 1958 cu volumul de schiţe şi povestiri Fuga, iar în 1959 i-a fost editat primul roman,Zilele săptămânii. A publicat masiv teatru, roman, nuvele, publicistică, scenarii de film chiar și un volum de poezie – Câinele de fosfor.
Nuvelele Leul albastru, Dor, Duios Anastasia trecea, publicate în perioada 1965-1967 au atras atenţia asupra scrisului său. În 1969 a publicat romanul F, primul dintr-un amplu şi sofisticat ciclu romanesc, care va fi bine primit de critica literară.
În 1981 a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor. În 1982 a devenit redactor-șef al revistei Contemporanul.
Ciclul romanesc Viaţa şi opera lui Tiron B., început în 1980 cu Iepurele şchiop, a continuat, în 1982, cu Podul de gheaţă. I-au apărut, în scurt timp, şi două volume masive de teatru: 9 şi Rezervaţia de pelicani. În 1989 a publicat antologia de teatru Moara de pulbere, după ce în 1985 publicase o antologie cu prefața criticului Valentin Silvestru. După o tăcere autoimpusă, în urma căderii regimului comunist, a revenit în actualitatea literară publicând romane și piese de teatru: Dumnezeu în bucătărie, Truman Capote, Paolo şi Francesca şi al treisprezecelea apostol, Săptămâna de miere, Anglia, Nopțile săptămânii, Pastorul sașilor etc.
A fost distins cu premii ale USR și ale Academiei Române.
Piesa Piticul din grădina de vară, publicată în 1973, a fost jucată cu succes la T.N. Craiova, în regia lui Silviu Purcărete (1989).