Vineri, 8 martie 2013, ora 18.30, ASR Principesa Margareta va prezenta volumul dedicat mamei Alteţei Sale, “Ana. Portretul Reginei/ Portrait of the Queen”, semnat de ASR Principele Radu al României, Editura Curtea Veche Publishing. Evenimentul va avea loc în Librăria Cărtureşti din AFI Palace Cotroceni (etajul I) în prezenţa Alteţei Sale Regale Principelui Radu.
“Urmând şirul cronologic al evenimentelor importante din viaţa Reginei Ana, albumul apărut la Curtea Veche Publishing scoate la iveală figura unei femei care, în ciuda vitregiilor sorţii, a reuşit să-şi păstreze zâmbetul pe chip şi căldura sufletească. ASR Principele Radu notează în carte şi bucuria Reginei de a fi mamă: “Venirea pe lume a primilor trei copii, Principesele Margareta, Elena şi Irina, a făcut fericiţi doi părinţi tineri şi frumoşi, care au manifestat tandreţe, răbdare şi iubire faţă de fetiţele care le umpleau de bucurie viaţa.
Majestatea Sa Regina Ana a României împlineşte anul acesta nouăzeci de ani, devenind astfel cea mai longevivă consoartă de voievod sau rege din istoria României, iar volumul de faţă este un dar pentru soţia Majestăţii Sale Regelui Mihai I.” (editorii)
„Ca şi Regele, Regina a avut norocul de a i se aşterne pe chip anii cu frumuseţe şi eleganţă. Deşi nonagenare, Majestăţile Lor sunt frumoase încă. Iar frumuseţea lor fără vârstă nu este numai una a chipului, ci şi una a sufletului. Aceste două trăsături constituente ale fiinţei lor sunt modelul nepreţuit pentru societatea românească de astăzi.” (Princepele Radu al României)
“Lipsa nedreaptă a Reginei Ana din prim-planul societăţii româneşti timp de zeci de ani ne-a răpit şansa la un model de eleganţă, demnitate, dârzenie, frumuseţe interioară şi exterioară, iată de ce acest superb album îmi provoacă nu doar o imensă bucurie, ci şi o mare tristeţe”, a declarat Iren Arsene, Manager Curtea Veche Publishing.