Joi, 5 ianuarie 2011, ora 22:10, TVR Cultural va transmite înregistrarea GALEI PREMIILOR VIP PENTRU ARTELE SPECTACOLULUI MUZICAL 2011, eveniment organizat de revista VIP în parteneriat cu Opera Naţională Bucureşti, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Cea de-a treia ediţie a Galei a avut loc pe 21 noiembrie 2011, la Opera Naţională Bucureşti. Dintre laureați: mezzosoprana Ruxandra Donose (Premiul de Excelență în Reprezentarea Artei Lirice Romanești pe Marile Scene ale Lumii), dirijorul Petre Sbârcea (Premiul pentru Întreaga Carieră), muzicologul Viorel Cosma (Premiul pentru Literatură de Specialitate), prim balerina Monica Petrică (Premiul de Eleganță), soprana Leontina Văduva (Premiul de Excelență), dar și coregraful Gigi Căciuleanu (Premiul pentru Coregrafie).
Cel mai Bun Spectacol de Operă a fost desemnat spectacolul “Lohengrin” de Richard Wagner realizat de Opera Națională București sub coordonarea domnului Cătălin Ionescu Arbore, iar Cel mai bun Spectacol al secțiunii Operetă/Musical a fost laureat musicalul “Rebecca”, în regia lui Attila Beres, producție a Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian” în colaborare cu Teatrul de Operetă și Musical din Budapesta.
Pe scena Galei Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical 2011 au urcat și Ioan Holender, Sorin Oprescu – Primarul Bucureștiului, Alexandru Lăzescu – Președintele Televiziunii Romane, dar și Demeter Andras – Președintele Societății Romane de Radiodifuziune, în calitate de laureați pentru “Evenimentul Anului 2011”, bineînțeles Festivalul și Concursul Internațional “George Enescu”. La eveniment au fost prezenţi şi doi dintre cei trei președinți post -decembriști, Ion Iliescu și Emil Constantinescu.