Luni, 13 iunie 2011, la TVR Cultural, criticul Daniel Cristea-Enache îi are ca invitaţi, în emisiunea „Literatura de azi”, care începe de la ora 21.30, pe criticul literar Tania Radu, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, şi pe scriitorul Dumitru Ţepeneag.
Tania Radu a publicat peste 1000 de articole în presa culturală, scrie cronica literară în săptămânalul „22” şi a fost editor al suplimentului „Litere, Arte & Idei” al ziarului „Cotidianul”. A tradus din limba franceză mai multe volume între care „Scrisori către cei de-acasă” de Emil Cioran şi „Salvador Dali. Jurnalul unui geniu” (ambele la Editura Humanitas).
Scriitorul Dumitru Ţepeneag, al doilea invitat al emisiunii, trăieşte din 1972 la Paris, unde participă activ la viaţa literară, nu doar a românilor din exil, ci şi a francezilor. În 1975 înfiinţează revista „Cahiers de l’Est” şi este exclus din Uniunea Scriitorilor din România. Tot atunci i se retrage cetăţenia română, printr-un decret semnat de Nicolae Ceauşescu. Volumul „Un român la Paris”, apărut la Editura Cartea Românească, cuprinde file de jurnal scrise de D. Ţepeneag în anii ‘60 şi ‘70 ai secolului trecut. A scris, în ambele limbi, povestiri, romane (o trilogie: Hotel Europa, Pont des Arts, Maramureş), publicistică şi a tradus din Alain Robbe-Grillet, André Malraux, Jacques Derrida.