Adrian Sobaru îţi mulţumesc. Cum spunea şi Anca Florea pe Facebook, ai sărit şi pentru mine. Ai demonstrat că uneori viaţa în România nu e doar o navetă între micul-dejun şi cină, între două uşurări la WC şi două minciuni. Ai arătat că în această populaţie, constantă mai ales în trădări şi uitare de-a lungul istoriei, se poate să fii şi altfel, că uneori eroismul nu este o vorbă rostită ca să fie rostită. Şi, ceea ce cred că este mai important, ai demonstrat că disperarea este convertibilă în putere. Şi aici, şi acum, nu doar aiurea în lume. Că disperarea are o imensă putere. De care politicienii sunt tâmpiţi dacă nu ţin cont.
Aţi văzut feţele desfigurate ale unora dintre politicienii de la putere după saltul din Parlament? Dacă da, atunci aţi observat că emanau frică. O frică animalică, o frică pentru pieile proprii. Şi nu este deloc rău. Este bine că a început să le fie frică. Ştiu că nu pot tranzacţiona cu disperarea, cu oameni care nu mai au ce pierde, hotărâţi să se sacrifice.
O seamă de comentatori au spus că gestul lui Adrian Sobaru a fost regretabil. Nu, n-a fost, a fost un gest de-o mare demnitate. Alţii încearcă să acrediteze ideea că nu este în toate minţile, o minciună convenabilă puterii, mizerabilă. Sobaru este nebun cum nebun a fost şi Liviu Babeş, şi Călin Nemeş, cum nebuni au fost şi cei care au ieşit pe străzi în decembrie 1989.
Numai că oameni ca Adrian Sobaru sunt puţini la noi. Apoi, unii îşi pun întrebarea dacă această populaţie ar merita sacrificiul lor. Şi pe drept cuvânt. Câţi dintre milioanele de locuitori ai României ştiu de Babeş şi Nemeş, şi câţi îl regretă pe Ceauşescu şi susţin că nu au avut de suferit în perioada comunistă? Pocitaniile din Parlament au ajuns unde sunt după ce au fost votate uninominal, şi de români, nu de patagonezi.
Dacă nu va recădea în letargie, după episodul Sobaru, societatea românească este coaptă pentru o radicalizare a protestelor, atomizată, şi de aceea imposibil de prevenit. Cine are chef, nu e contraindicat să citească despre evenimentele din Italia şi Germania anilor `70. Este o temă de gândire pentru intelectuali. Şi să nu se aplece asupra chestiunilor ideologice, ci asupra contextului social. Însă cred că societatea va recădea. Nu degeaba şi imnul naţional e scris parcă pentru somnoroşi.
Alexandru Petria
„Este o temă de gândire pentru intelectuali.”-spui tu, iar eu zic aşa…intelectualul român, declarat cu această calitate, dispreţuieşte genul de oameni ca Sobaru; este un gândac mai puţin în bucătăria noastră, gândeşte el! Iar ceilalţi, adevăraţii intelectuali, se vor desfăşura în ditirambice luari de cuvânt în interiorul lor sau cel mult între doi-trei ca el, şi-apoi va adormi, ori în fptoliul de la televizor, ori în scaunul de politician bine dat cu ai momentului,ori în turnul lui de fildeş de unde nu se gândeşte să se arunce ca să-l declare confraţii nebun! Asta este starea intelectualului român!
„Societatea românească este coaptă pentru o radicalizare a protestelor, atomizată, şi de aceea imposibil de prevenit.”
Mecanică cuantică pură, în care HAZARDUL pare a fi stăpân!
Acum câţiva ani, în ajunul Crăciunului, atrăgeam atenţia unei partenere de afaceri asupra unor dificultăţi ce vor apare la o lucrare contractată pentru anul ce urma să vină, iar respectiva m-a apostrofat, spunându-mi s-o las în pace cu „profeţiile” mele, acum când ea trebuie să se ocupe de „bucatele de sărbători”.
Se vede că domnul Alexandru nu se ocupă serios de „bucatele de sărbători” şi încearcă, „profeţind”, să ne atragă atenţia asupra „butoiului cu pulbere”, pe care stăm şi noi, „atomizaţi” şi uneori anesteziaţi, alături de cei ce nu iau în considerare puterea atomilor organizaţi prin „disperare”, tocmai pentru faptul că acum sunt dispersaţi şi dezorientaţi, acţionând pe cont propriu (Lucian Blaga, un intelectual pe care nu-l mai publică nimeni, deoarece drepturile de publicare au fost cumpărate de editura Humanitas, – Luntrea lui Caron – „Dar brodnicii se comportă necerebral. Fronda lor se istoveşte, rapsodic, în reacţii organice, negândite.”)
Recent (februarie 2010), cercetătorii americani de la Universitatea California din San Francisco au demonstrat că prin creşterea pH-ului o mitocondrie din organismul viu generează un flux de electroni cu ajutorul cărora vietatea se orientează către zona care o interesează în procesul de perpetuare a speciei.
Ştiaţi că postul, numit şi lipsirea unui organism viu de cele necesare vieţii, conduc la creşterea pH-ului unei anumite zone în care se află celebra mitocondrie analizată de americani, care conduce omul la acţiuni aparent schizofrenice, dar necesare vieţii şi evoluţiei vieţii către satisfacerea celor necesare vieţii?
„Nu degeaba” vom trăi şi vom vedea efectele indiferenţei puterilor administrative, combinată cu incompetenţa lor de a gestiona o „strâmtoare cum n-a mai fost de când sunt popoarele şi până în vremea de acum”!
http://bistrita24.ro/articole/Puterea-imensa-a-disperarii–4912.html
A-ti curma viata sau a incerca asta nu poate fi numit un gest demn….”de o mare demnitate.
Rusine pentru comparatia cu cei iesiti in strada in ’89 care au ales sa lupte si nu s-au aruncat de la balcoane; care aveau un ideal si o verticalitate. Aceia nu erau nicidecum deznadajduiti, ba dimpotriva – erau plini de nadejde.
Dupa 21 de ani de la Revolutie, cred ca numai lasii n-au curajul sa-si asume parerile. Si pe acestia ii asigur ca-i dispretuiesc. Asa ca este stupid sa raspund cuiva care se ascunde sub initialele PS.
[…] Continuarea aici pe Agentia De Carte http://www.agentiadecarte.ro/2010/12/puterea-imensa-a-disperarii/ […]