Joi, 9 septembrie 2010, ora 13:00, la Biblioteca „V. A. Urechia” din Galaţi, în sala „Mihai Eminescu”, va avea loc lansarea volumului de poeme „Balans” de Valeriu dg Barbu, Editura Nelinişti Metafizice. Autorul a fost desemnat, pe 29 martie 2010, câştigătorul Concursului Naţional de Creaţie Literară al persoanelor private de libertate „Poezie de Puşcărie”, ediţia a II-a, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova din Bucureşti. Juriul format din Dan Mircea Cipariu (preşedinte), Cornelia Maria Savu şi Pompilius Onofrei l-a desemnat pe Valeriu dg Barbu câştigătorul premiului I, din cele 186 persoane private de libertate participante la concurs. Concursul “Poezie de puşcărie” a fost organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România şi s-a derulat în parteneriat cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia EURO CULTURART, Societatea Română de Radiodifuziune şi AgenţiadeCarte.ro
Volumul „Balans” apare cu sprijinul Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La lansare sunt invitaţi: ÎPS Casian, editorul Constantin Lămureanu, Dan Mircea Cipariu, Pompilius Onofrei, Lidia Popiţa Stoicescu, Vanda Florea, Vlad Vasiliu, directorul Teatrului Fani Tardini din Galaţi, Paul Sân-Petru, precum şi numeroşi oameni de cultură.
Valeriu dg Barbu s-a născut la 30 Mai 1968, în nordul judeţului Galaţi. A debutat în ziarele din Galaţi şi Petroşani înainte de ’89. Debut editorial în 2008, la Editura Nelinişti Metafizice din Constanţa, cu volumul „Din cioburi”. Au urmat apoi alte volume: „Arlechinul cu fesul pe dos”; „Lipit pământului”; „Tablele împărţirii”; „a mic de mână”; „Oam…eni” şi cel mai recent – “Balans”. Are pregătite pentru tipar patru piese de teatru, nuvele, povestiri şi două romane, şi versuri nepublicate.
AgenţiadeCarte.ro vă prezintă un poem din “Balans” de Valeriu dg Barbu:
capete…
…
întâiul meu sunet venind aici, în lume,
a fost poezie
şi-am fost singurul care
se bucura, fără să ştie că se bucura atunci…
pierd, odată cu balansul, cu greu stîpânindu-l,
sunetul acela – poezie şi sporesc zadarul,
irosind semnele – voi îi spuneţi puls…
[…] http://www.agentiadecarte.ro/2010/09/valeriu-dg-barbu-castigatorul-concursului-%E2%80%9Cpoezie-de-pu… Share this:TwitterFacebookLike this:Like Loading… […]