Scriitorul Alexandru Petria l-a convins pe deputatul din circumscripţia lui electorală să sprijine în Parlamentul României greva fiscală iniţiată de semnatarii Scrisorii de Protest „Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”. Deputatul Cornel Itu, Vice-liderul grupului PSD și PC pe Ardeal din Camera Deputaţilor, va susţine astăzi, 6 septembrie 2010, o declaraţie politică de le tribuna Camerei Deputaţilor pe tema grevei fiscale. AgenţiadeCarte.ro publică în exclusivitate declaraţia deputatului Cornel Itu.
Declaraţie politică
Susţin greva fiscală a creatorilor
Elita intelectuală a României este batjocorită de către Guvernul Boc. Nefiind în stare să sprijine cum ar trebui cultura, guvernanţii au găsit modalităţi de-a încurca şi mai mult lucrurile, care au ca rezultat sărăcirea creatorilor.
Un grup masiv de scriitori, actori, pictori şi jurnalişti de mare valoare a adresat nu demult o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, Avocatului Poporului- Ioan Muraru şi preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, intitulată- “Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”. O redau aici:
”Impunerea CAS şi CASS pe drepturile de autor şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20% ne obligă pe noi, semnatarii acestei SCRISORI DE PROTEST, creatori şi deţinători de drepturi de autor, să protestăm cu fermitate şi să cerem Guvernului României, Preşedinţiei şi Curţii Constituţionale să corijeze o decizie care îi va face pe cei mai mulţi dintre deţinătorii de drepturi de autor să trăiască la limita de jos a subzistenţei. Atragem atenţia decidenţilor din Executivul României că vom folosi, până la rezolvarea cererii noastre, toate formele legale de protest, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional.
Nu avem de ce să fim impozitaţi de două sau chiar de trei ori în plus pentru creaţia noastră. Pe lângă impozitul de 16% pe veniturile din drepturile de autor, cât lua statul fiecărui creator până acum!, se vor adăga noi impozite sociale şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20%. Se vor impozita astfel 80% din orice contract pe drepturi de autor şi 75% din contractele pentru operele monumentale.
Guvernul României nu trebuie să pună noi biruri sociale pe creaţie pentru că astfel îi aduce pe mulţi creatori într-o situaţie de faliment social, economic şi financiar şi îi va determina pe foarte mulţi dintre aceşti creatori să părăsească România. Rezultatele acestor drepturi de autor nu sunt produse de serie, sunt produse unicat!, chiar şi atunci când un jurnalist ori un scriitor scrie un text critic la adresa guvernării sau a clasei politice. Creaţia fiecăruia dintre noi nu e mediată nici de Fisc, nici de cei de la putere, ci numai şi numai de o Instanţă superioară tuturora dintre noi. Operele noastre culturale, artistice, ştiinţifice şi info-educaţionale sunt unicat, taxate numai de talent, stil şi educaţie. Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?
În al doisprezecelea ceas, puteţi opri exodul de creiere din România şi sărăcirea celor care apără prin operele lor unice identitatea culturală şi spirituală a României!
Aţi putea face un pas înapoi pentru a face toţi un pas inainte!”
Această scrisoare deschisă, până acum, după ştiinţa mea, n-a primit un răspuns rezonabil. De aceea, semnatarii ei, au declarat că vor trece, în semn de protest, la grevă fiscală începând cu 1 septembrie până la abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010, care a provocat această stare de lucruri.
Personal, susţin greva fiscală a creatorilor. Oamenii de cultură trebuie preţuiţi şi stimulaţi, nu batjocoriţi, umiliţi şi spoliaţi. Prin nesupunerea lor civică atrag atenţia asupra injustiţiei.
Fac apel la colegii mei parlamentari, din toate partidele, ca să abrogăm Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010. Această reglementare ruşinoasă e cazul să fie îndepărtată. Aici nu este vorba de opţiuni politice, ci de respect pentru cultura română.
Cornel Itu,
Deputat PSD,
Vice-liderul grupului PSD și PC pe Ardeal din Camera Deputaţilor
Consider foarte buna initiativa si il idemn pe domnul deputat ITU CORNEL sa continue demersurile de lamurire a cit mai multi parlamentari pina la revenirea la NORMALITATE.
[…] AgentiadeCarte.ro publica declaratia deputatului Cornel Itu, din care redam cateva fragmente. […]
[…] Scriitorul Alexandru Petria l-a convins pe deputatul din circumscripţia lui electorală să sprijine în Parlamentul României greva fiscală iniţiată de semnatarii Scrisorii de Protest “Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?”. Deputatul Cornel Itu, Vice-liderul grupului PSD și PC pe Ardeal din Camera Deputaţilor, va susţine astăzi, 6 septembrie 2010, o declaraţie politică de le tribuna Camerei Deputaţilor pe tema grevei fiscale. AgenţiadeCarte.ro publică în exclusivitate declaraţia deputatului Cornel Itu: http://www.agentiadecarte.ro/2010/09/deputatul-cornel-itu-sustine-in-parlamentul-romaniei-greva-fisc… […]
Nu sunt un scriitor sau un creator profesionist, dar cred ca ar trebui sa se faca distinctie intre creatiile literare, care la noi nu prea aduc mari venituri creatorilor de carte, si alte creatii virtuale, gen muzica, film, etc, ce sunt mult mai mediatizate si mai valorificate. Poate ele aduc profit editorilor si distribuitorilor de carte si atunci aceste activitati ar trebui diferentiate fiscal, si cred ca si sunt.
Cred ca impozitarea la sursa de productie in serie si la distributie este suficienta si trebuie sa fie eficienta, atat culturii cat si altor domenii alimentate din aceste fonduri.
Creatia este ceva ce iese din tipare, iar reactia pietei este suficienta pentru a o aprecia sau a o critica.
Nu trebuie sa omoram albinele din stup prin fiscalitate, pentru a mentine trantorii!
Fiscalitate excesiva n-are cum sa incurajeze arta.
[…] şi a susţinut o grevă fiscală a creatorilor (la care s-a renunţat; cei curioşi o pot citi pe http://www.agentiadecarte.ro/2010/09/deputatul-cornel-itu-sustine-in-parlamentul-romaniei-greva-fisc…; interesant, se atrăgea atenţia pe site că Scriitorul Alexandru Petria l-a convins pe deputatul […]